Premierul britanic Keir Starmer a stârnit o furtună politică după ce a refuzat să permită Statelor Unite să folosească bazele militare britanice pentru primele atacuri asupra Iranului. Decizia l-a pus în conflict direct cu Donald Trump, dar, surprinzător, i-a adus un val de sprijin acasă, atât în rândul opiniei publice, cât și în propriul Partid Laburist.

Un refuz istoric

Mișcarea lui Starmer este considerată de mulți un moment de cotitură. „Ar putea fi momentul care îl definește”, a declarat Emily Thornberry, președinta comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul britanic. Ea a fost printre primii politicieni care au catalogat loviturile ordonate de Donald Trump drept ilegale.

Thornberry subliniază unicitatea gestului: „Nu a existat un prim-ministru britanic care să îi spună nu unui președinte american de la războiul din Vietnam. Este un lucru important.”

După experiențele traumatizante din Irak și Afganistan, ideea ca Marea Britanie să ajute din nou SUA într-o operațiune de schimbare de regim este profund nepopulară. Starmer a încercat o cale de mijloc, refuzând inițial folosirea bazelor pentru atacuri, dar permițând ulterior utilizarea lor pentru acțiuni defensive, precum distrugerea rachetelor iraniene. Un parlamentar laburist a mărturisit că, prin această atitudine critică, simte că „îl recunosc pe adevăratul Starmer – mai apropiat de Robin Cook decât de Tony Blair” în astfel de chestiuni.

Critici din partea dreptei

În schimb, opoziția nu a stat pe gânduri. Nigel Farage, liderul Reform UK, și Kemi Badenoch, o figură importantă a Partidului Conservator, l-au acuzat inițial pe Starmer că nu sprijină suficient loviturile comune ale SUA și Israelului. „Ar trebui să facem tot ce putem pentru a sprijini operațiunea,” declara Farage la începutul conflictului.

Numai că, pe măsură ce prețurile la combustibil au explodat și opinia publică s-a întors împotriva războiului, ambii și-au nuanțat discursul. Un sondaj YouGov este clar: șase din zece britanici se opun acțiunii militare. Acum, Badenoch neagă că ar fi dorit intrarea în război, iar Farage a ajuns să organizeze evenimente la benzinării, promițând reduceri de 25 de pence pe litru și afirmând: „Dacă nici măcar Ciprul nu îl putem apăra, atunci să nu ne implicăm într-un alt război străin.”

Un politician conservator de rang înalt a recunoscut confuzia. „Am părut confuzi, iar mesajele au fost dezastruoase. Dar mulți dintre noi din dreapta chiar credem că Starmer a greșit complet când nu l-a sprijinit pe Trump de la început, așa că ar trebui să ne menținem poziția, indiferent ce spune opinia publică.”

Relația specială în pericol?

Temerile privind impactul asupra relației cu Statele Unite sunt, e drept, reale. Andrew Mitchell, un veteran conservator, consideră refuzul o „o greșeală foarte mare”, care pe termen lung va dăuna interesului național al Marii Britanii.

„Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat și prieten al nostru, iar când președintele ne-a cerut ajutorul pentru utilizarea bazelor comune – practic pentru realimentare – răspunsul ar fi trebuit să fie da”, a spus el. Mitchell a continuat criticile, afirmând că „este stânjenitor, sincer, că Starmer a spus nu pe baza unor sfaturi juridice discutabile, demonstrând că este mai degrabă avocat decât lider politic.”

Deși publicul larg se opune războiului, votanții conservatori sunt aproape egal împărțiți. Interesant este că, deși alegătorii Reform sunt mai înclinați să susțină războiul, există și o aripă izolaționistă puternică, atrasă de mesajul „nu este lupta noastră”, promovat de Rupert Lowe, fost deputat Reform.

Strategia Downing Street

În interiorul guvernului, însă, există convingerea că strategia este cea corectă, sondajele interne confirmând sprijinul pentru abordarea lui Starmer. „Faptul că Andrea Jenkyns nu exclude trimiterea de trupe la sol este exact poziția greșită,” a declarat un oficial de rang înalt din Downing Street. Acesta a adăugat: „Este o chestiune complexă cum atribuie oamenii vina, dar putem spune că tocmai de aceea nu credem că ar trebui să ne implicăm în Orientul Mijlociu”.

Ben Judah, fost consilier al lui David Lammy (când acesta era ministru de externe), crede că partidele de dreapta au greșit calculul. Ele „au decis din prima zi să joace cartea veche a relației speciale și să îl atace pe prim-ministru”, crezând că subiectul va fi unul de scurtă durată, „gen Venezuela, o poveste de o noapte”. Dar s-a transformat într-o criză care afectează economia globală.

Iar Judah mai face o observație interesantă. V-ați fi gândit la asta? „Trump 2.0 nu guvernează la fel cum a făcut campanie”. El reamintește că Trump „a făcut campanie pe o platformă izolaționistă și a promis literalmente pace mondială.”

totusi, nu toți din cabinetul britanic sunt convinși. Revista Spectator a relatat că, deși figuri precum Ed Miliband și Rachel Reeves au susținut blocarea bazelor, cel puțin un ministru se teme de efecte dezastruoase pe termen lung. Emily Thornberry rămâne însă optimistă: „Vom fi mereu apropiați de America. Sunt cel mai apropiat aliat al nostru. Dar există momente când poți să nu fii de acord. Am trecut peste Vietnam și vom trece și peste asta.”

Ea a încheiat cu o reflecție tranșantă: „Oamenii – mai ales bărbații – devin foarte entuziasmați de războaie la început. Dar, pe măsură ce încep să se gândească la consecințe și la impactul asupra vieții de zi cu zi, războiul începe să își piardă popularitatea. Nu trebuie să fi trăit prea mult ca să știi cum evoluează războaiele din Orientul Mijlociu”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Trump Iran Keir Starmer Marea Britanie Reform UK