Tiraspolul acuză Chişinăul de blocarea negocierilor în formatul de „5+2”

Tiraspolul acuză Chișinăul de provocarea unor probleme ce ar putea duce la suspendarea negocierilor în formatul consacrat ‘5+2’ pentru soluționarea diferendului transnistrean. Astfel de acuzații au fost lansate luni de Nina Ștanski, negociatorul-șef din partea Tiraspolului în problema transnistreană, în urma unei reuniuni ce a avut loc la biroul OSCE din Chișinău, relatează agenția Unimedia.

Nina Ștanski, ‘ministru de externe’ al regimului separatist transnistrean, a afirmat că Tiraspolul nu poate confirma deocamdată participarea la următoarea rundă de negocieri, planificată pentru 11-12 septembrie la Viena, ea invocând anumite dosare penale deschise pe numele mai multor așa-ziși ‘oficiali’ din Transnistria.

”Din păcate, trebuie să menționez că negocierile sunt puse sub semnul întrebării din cauza amenințărilor Chișinăului, care se manifestă prin urmăriri penale deschise pe numele mai multor persoane de stat din Transnistria. Catalogăm această politică a Republicii Moldova drept una neprietenoasă și considerăm că aceste acțiuni duc la blocarea negocierilor. Partea transnistreană nu este pregătită să confirme participarea la întâlnirea care a fost planificată pentru 11-12 septembrie la Viena”, a declarat Nina Ștanski.

De cealaltă parte, negociatorul-șef din partea Chișinăului, vicepremierul Eugen Carpov, a declarat că reprezentanții Republicii Moldova vor participa la negocieri și a făcut apel la partenerii de dialog să nu blocheze discuțiile. ”Noi avem invitația din partea președinției OSCE pentru următoarea rundă de negocieri din 11-12 septembrie de la Viena. Acum, la ședința pe care am avut-o (luni), eu am reconfirmat intenția și decizia noastră de a participa la această rundă.

Am înțeles că de partea transnistreană ar exista anumite elemente care ar crea unele obstacole. Am prezentat poziția noastră: orice obstacole care duc la blocarea dialogului sunt în detrimentul identificării soluțiilor. Noi nu încurajăm practica de a amâna întâlnirile în formatul 5+2” (Chișinău, Tiraspol, OSCE, Rusia, Ucraina, plus SUA și UE, ca observatori), a declarat Eugen Carpov.

Autoritățile de la Chișinău au inițiat în ultima perioadă dosare penale împotriva unor responsabili ai regimului de la Tiraspol, între care așa-zisul premier transnistrean Tatiana Turanskaia, ”ministrul agriculturii”, ”ministrul de interne”, reprezentanți ai poliției de la Tiraspol.

Nina Ștanski evoca săptămâna trecută, după o întrevedere cu vicepremierul moldovean Eugen Carpov la sediul biroului OSCE din Tiraspol, și noul proiect de lege privind „combaterea extremismului”, recent aprobat de parlamentul Republicii Moldova în prima lectură. ITAR-TASS scria că Tiraspolul se teme că, după ce acest document va intra vigoare, responsabilii transnistreni vor fi acuzați de separatism, infracțiune pentru care riscă până la 20 de ani de închisoare.

Eugen Carpov a ținut să precizeze luni că dosarele penale nu au substrat politic, așa cum încearcă să insinueze partea transnistreană. „Noi am făcut apel la colegii noștri de la Tiraspol să nu folosească acest instrument drept un instrument de presiune asupra Chișinăului. Chișinăul este gata să discute acest subiect și să găsească soluții juridice pentru fiecare dosar în parte’, a declarat vicepremierul Republicii Moldova, potrivit agenției citate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata