Conform datelor publicate de Universitatea Stanford în martie 2026, decalajul de performanță dintre modelele de inteligență artificială americane și cele chineze a scăzut dramatic la doar 2,7 procente, o comprimare abruptă de la 31 la sută în 2023. În fața acestei convergențe tehnologice rapide, Beijingul blochează exodul de creiere și capital, impunând restricții severe de călătorie pentru cercetătorii și fondatorii de top din sectorul AI.

Cine câștigă și cine pierde din această barieră invizibilă? investitorii instituționali se lovesc de un zid de reglementare care le taie accesul la un pol major de inovație. Iar această fragmentare lovește indirect și fondurile de venture capital europene sau românești, care trebuie să își recalibreze expunerea la risc într-o piață globală unde tehnologia devine o resursă strict naționalizată.

Blocajul nu a apărut peste noapte. Încă din martie 2025, autoritățile chineze au început să recomande discret cercetătorilor și fondatorilor din domeniul inteligenței artificiale să evite deplasările în Statele Unite.

Achizitii blocate și rascumparari fortate

Acum, lucrurile stau puțin diferit. Dincolo de simple recomandări, executivii și cercetătorii din firmele private sunt obligați să ceară aprobare guvernamentală înainte de a părăsi țara. Așa cum arată informațiile publicate recent de Techcrunch, restricțiile s-au intensificat mare pe fondul analizei tranzacției Manus-Meta.

Autoritățile au interzis celor doi cofondatori ai startup-ului Manus să părăsească teritoriul național, în timp ce investighează dacă achiziția de 2 miliarde de dolari făcută de Meta încalcă normele privind investițiile străine. Se pare că fondatorii Manus caută deja soluții pentru a anula tranzacția, vizând atragerea a aproximativ 1 miliard de dolari de la investitori externi pentru a răscumpăra compania de la gigantul social media.

Control strict pe fluxurile de capital

Dar oare se oprește intervenția statului doar la resursa umană?

Nici pe departe.

Guvernul chinez intenționează să controleze strict fluxul de capital american către companii de top precum Moonshot AI, StepFun și ByteDance, solicitând semnătura guvernamentală prealabilă. Aceste mutări vin după ce, în 2025, Beijingul a impus două runde de controale la export pentru 14 materiale din categoria pământurilor rare, esențiale pentru producția militară high-tech, și a interzis centrelor de date finanțate de stat să utilizeze cipuri AI străine.

Transformarea sectorului AI chinez într-un ecosistem închis ridică semne de întrebare majore pentru fondurile de investiții. Rămâne de urmărit cum vor reacționa piețele financiare în următoarele trimestre și cine va absorbi șocul lichidării forțate a participațiilor americane din Asia.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ByteDance Manus Meta Moonshot AI Universitatea Stanford