Peste 1.000 de dosare de insolvență au fost deschise în martie 2026 la nivel național, marcând o accelerare a problemelor economice pentru companiile din România. Iar trendul este clar ascendent, după cele peste 500 de cazuri din ianuarie și peste 800 înregistrate în februarie. Cifrele arată o dinamică îngrijorătoare în mai multe sectoare cheie.

Bucureștiul, sub presiune

Capitala nu stă deloc mai bine. În luna martie 2026, aici au fost deschise peste 200 de dosare de insolvență, ceea ce reprezintă o creștere de 10% față de aceeași lună a anului precedent. E drept că avansul a încetinit serios față de începutul anului, când se înregistrau creșteri mult mai abrupte. Spre exemplu, în ianuarie 2026 avansul a fost de peste 60%, iar în februarie de 36% (ambele comparativ cu lunile similare din 2025). Chiar și așa, numărul absolut de companii cu probleme rămâne ridicat.

Explozie în provincie: Maramureș, creștere de 357%

Numai că, dincolo de cifrele din București, adevăratul șoc vine din țară. Județul Maramureș a înregistrat o evoluție spectaculoasă, de nu mai puțin de 357%, ajungând de la 7 dosare în martie 2025 la 32 de dosare în martie 2026. Nici Brașovul nu este departe, cu o majorare de 181% a numărului de insolvențe.

Și în Bihor lucrurile stau la fel de prost, cu o creștere de 134%, numărul dosarelor urcând de la 32 la 75. Alte județe cu creșteri semnificative sunt Timiș (+56%, cu 50 de dosare), Ilfov (+39%, 57 de dosare) și Cluj (+36%, tot 57 de dosare). Pe lista județelor cu probleme se mai adaugă Vrancea, Tulcea, Buzău, Neamț, Galați și Argeș.

Există și județe pe minus?

V-ați gândit că poate există și vești bune? Ei bine, da, dar sunt puține. La polul opus, câteva județe par să respire mai ușurat, înregistrând scăderi ale numărului de insolvențe. Lider la acest capitol este Călărași, cu o scădere de 59%, urmat de Harghita (-40%).

Scăderi s-au mai înregistrat și în Botoșani și Teleorman (ambele cu -29%), Bacău (-27%), Alba (-24%), Dâmbovița (-13%) și Constanța, unde scăderea este una marginală, de doar 6%.

Construcțiile și transporturile, cele mai lovite sectoare

Dar care sunt, până la urmă, domeniile cele mai vulnerabile? Analiza pe sectoare de activitate arată probleme grave în mai multe zone. Sectorul „Alte transporturi terestre de călători” conduce detașat, cu o creștere de 180% a dosarelor de insolvență. Urmează îndeaproape „Cultivarea plantelor nepermanente”, cu un salt de 111%, și „Comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate”, cu un trend ascendent de 107%.

Restaurantele nu o duc nici ele bine, cu o evoluție de 95%. Sectorul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, unul necesar pentru economie, a înregistrat o creștere de 60% a insolvențelor. Alte domenii afectate sunt lucrările de instalații (+47%) și transporturile rutiere de mărfuri (+38%).

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Construcţii economie Romania firme insolvente risco