BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Cătălin Ivan a anunțat că va depune o plângere penală împotriva membrilor BEC, pentru abuz în serviciu. Partidul său, ADN, va sesiza organele competente în cazul celorlalți candidați ale căror dosare de semnături au conținut iregularități dar care nu au făcut obiectul plângerii depuse de BEC.
„Cătălin Ivan, candidatul Alianței pentru Demnitate Națională, a anunțat azi, 25 septembrie, că va depune o plângere penală împotriva membrilor BEC, pentru abuz în serviciu. Totodată, ADN va sesiza organele competente în cazul celorlalți candidați ale căror dosare de semnături au conținut iregularități, dar care nu au făcut obiectul plângerii înaintate de către BEC Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, arată un comunicat al Alianței pentru Demnitate Națională, remis, miercuri, MEDIAFAX.
Cătălin Ivan a declarat că nu există o plângere penală pe numele său sau a altcuiva din echipa sa.
„Membrii BEC doar au sesizat organele competente pentru a verifica anumite suspiciuni. Duminică am stat timp de 10 ore în sediul BEC, timp în care am purtat o adevărată «luptă la baionetă». Una dintre doamnele din comisie a vrut să îmi anuleze un dosar întreg, cu 5.000 de semnături, pe motiv că erau fotocopii. Le-am analizat împreună, filă cu filă, fără a găsi vreo fotocopie. În acea comisie au fost aduse 5 persoane noi chiar cu o seară înainte. Rezultatul? Toate persoanele care si-au depus candidatura duminică s-au ales cu astfel de plângeri. Încep să cred că BEC este de fapt Biroul de Eliminare al Candidaților indiscreți”, a declarat Cătălin Ivan, în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, în fața sediului BEC, transmite reprezentanții ADN.
Cătălin Ivan, președintele ADN, a anunțat că va depune, joi, o plângere penală împotriva membrilor BEC și că va sesiza organele competente pentru a analiza și dosarele celorlalți candidați în cazul cărora s-au constatat nereguli.
„Este foarte ciudat că, deși s-au constatat nereguli în toate dosarele, doar o parte dintre candidați au fost vizați de plângere. Doamna Dăncilă, care a venit cu fotocopii, nu are nici o problemă. Domnul Iohannis, cu semnături incomplete, la fel. Dosarul meu nu a avut nici o fotocopie, dar pe numele meu s-a formulat o plângere. Consider că este just ca organele competente să fie sesizate în cazul tuturor candidaților ale căror dosare au conținut inadvertențe. Aceasta va fi făcută și depusă mâine de către ADN. Totodată vom face o plângere penală pe numele membrilor BEC, pentru abuz în serviciu”, a mai adăugat candidatul ADN.
Parchetul General va prelua, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, dosarul cu plângerile BEC pentru fals în declarații în privința semnăturilor mai multor candidați la președinție, între care se numără Viorel Cataramă și Alexandru Cumpănașu.
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că plângerea Biroului Electoral Central a fost înregistrată, miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, însă având în vedere că dosarul cuprinde un volum mare de documente, va fi preluat de Parchetul General.
BEC a sesizat parchetul în privința mai multor candidați la alegerile prezidențiale, în contextul în care în urma verificărilor, instituția a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceștia.
Printre candidații vizați se numără Alexandru Cumpănașu, Miron Cozma, Bobby Păunescu sau Ninel Peia și Viorel Cataramă.
Biroul Electoral Central a validat, marți, candidatura lui Cătălin Ivan în cursa pentru Cotroceni, cu precizarea că 55.924 de semnături conțin elemente de similitudine evidentă.