Daciana Sârbu o acuză pe Oana Ţoiu, ministrul de Externe, că a intervenit personal pentru a opri îmbarcarea fiicei sale, Irina Ponta, într-un zbor de repatriere din Emiratele Arabe Unite. În urma incidentului, Sârbu a anunțat că va depune plângere penală împotriva ministrului.
Scandalul a izbucnit după ce Irina Ponta, fiica Dacianei Sârbu și a fostului premier Victor Ponta, a fost împiedicată să urce în autocarul care transporta cetățeni români către aeroport. Potrivit publicației Adevărul, Daciana Sârbu susține că Oana Ţoiu ar fi contactat consulatul României din Dubai, invocând o posibilă problemă de imagine, ceea ce a dus la blocarea procedurii de îmbarcare pentru fiica sa.
„Am simţit că înnebunesc”
Daciana Sârbu a descris momentele tensionate și acuză un atac personal din partea ministrului de Externe. „Doamna Țoiu nu se luptă cu Ponta, se luptă cu Daciana Sârbu. Mi-am sunat copilul și l-am auzit plângând. Am simțit că înnebunesc”, a declarat ea. Motivul invocat pentru blocarea repatrierii ar fi fost o chestiune de percepție publică. „«Este o vulnerabilitate de imagine și nu se poate urca în acel avion», asta mi s-a spus”, a adăugat Sârbu.
Ea a insistat că a decis să facă public acest caz pentru a-și apăra copilul. „Eu am pornit acest scandal pentru că copilul meu nu are nicio vină că o cheamă cumva”, a subliniat Daciana Sârbu.
Cursa disperată pentru repatriere
Irina Ponta se afla în Dubai de o săptămână pentru a participa la un interviu la o universitate unde aplicase, fiind invitată oficial. Daciana Sârbu a clarificat că fiica sa studiază în România, iar deplasarea a avut un scop strict academic. Familia a încercat să o aducă acasă imediat după izbucnirea războiului. „De sâmbătă am dat mii de telefoane – la consulat, la prieteni, la agenții de turism – să găsim o rută să plece cumva. E de joi acolo. Trebuia să plece duminică, iar sâmbătă a început războiul. De atunci am încercat să găsesc o rută să plece”, a povestit ea.
Familia a urmat procedurile oficiale, fără a solicita un tratament preferențial. „Am sunat, ca toți ceilalți, la consulat, să încercăm să aflăm cum putem să scoatem copilul din țară. Nu am dat din picior: «Să ajungă acum pe un zbor!». Am făcut ce face orice părinte disperat”, a continuat Sârbu. Fiica sa era pe lista consulară ca minor neînsoțit și îndeplinea criteriile de repatriere. „La 11 m-a sunat plângând. A ajuns la consulat. Înainte să urce în autocar, m-a sunat să-mi spună că nu i se dă voie să urce. Ei nu i s-au dat explicații”, a detaliat mama tinerei.
„Copilul nu avea nicio vină”
Daciana Sârbu consideră că fiica sa a devenit o victimă colaterală într-un conflict politic. „E foarte greșit că acest război se duce în zona Ponta – ministrul de Externe, fiica lui Ponta. Copilul nu avea nicio vină. Nu pot să explic de ce acum nu se urcă în avionul acela. N-a luat locul nimănui”, a afirmat ea. Sârbu a concluzionat că singura problemă a fiicei sale a fost numele de familie: „Nu am tras sfori ca să fie în avion. Avea o mare problemă: nu o chema cum trebuie”. În prezent, familia caută alte soluții, după ce și un bilet de avion către Paris a fost anulat.
Reacția președintelui Nicușor Dan
Întrebat despre acest scandal, președintele Nicușor Dan a declarat că nu are încă toate detaliile pentru a se pronunța. „Pe cazul individual nu vreau să spun prea multe. M-am informat și eu în aceste minute cât am putut împreună cu consilierii ca să vedem opiniile, dar încă nu s-a cristalizat scenariul cine ce a făcut și nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilite în ceea ce privește situația de fapt”, a spus șeful statului.
El a confirmat însă că autoritățile gestionează repatrierea românilor din zona Golfului, cu prioritate pentru persoanele vulnerabile. „Am avut chiar ieri o discuție cu doamna ministru, împreună cu reprezentanți ai mai multor instituții, despre situația românilor care sunt în diferite țări ale Golfului. Doamna ministru și echipa dânsei au venit cu date precise despre câți români au contactat serviciile consulare și despre calendarul zborurilor pe care ei urmează să le facă pentru cei mai vulnerabili – persoane în vârstă, bolnavi, copii”. Președintele a recunoscut că pot apărea probleme, dar a dat asigurări că situația este gestionată. „Bineînțeles că tot timpul când organizezi o chestiune din asta pe care n-ai mai organizat-o se întâmplă sincope. (…) dar una peste alta statul român controlează această situație în momentul ăsta”, a conchis Nicușor Dan.
Sursa: Adevarul
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Cât înseamnă 1.000 km pe lună la prețurile benzinei și motorinei din săptămâna de 5 octombrie 2026
Dolce SportCostin Curelea pleacă de la România U21 după ratarea Euro și eșecul cu 1-7 în fața Spaniei
GetPonyUnde poate circula trotineta electrică și ce reguli sunt propuse pentru cască
BravonetCheloo le-a cerut colegilor să se bucure după eliminarea sa cu Mihai Ban din Asia Express
LylaCum exersezi ascultarea activă în cuplu și ce urmărești timp de trei zile în discuțiile cu partenerul
Revista IoanaDeficitul de B12 persistă în ciuda suplimentării? Ce rol au tratamentele și problemele de absorbție
