Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a dus disputele din coaliția de guvernare direct la Bruxelles. În timpul unei întâlniri cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, liderul PSD a criticat dur Executivul, primind în schimb un apel la „stabilitate și unitate”.

Planul PSD, prezentat la Bruxelles

Vizita lui Sorin Grindeanu la Bruxelles are un scop clar: discutarea planului PSD privind viitoarea guvernare cu socialiștii europeni. Totul se întâmplă înaintea consultării interne din partid, programată pentru 20 aprilie, unde se va decide soarta guvernării. Numai că, dincolo de agenda de partid, întâlnirea cu șefa Legislativului european a devenit o platformă pentru atacuri politice interne, îndreptate direct către partenerii de coaliție.

Acuzații dure la adresa Guvernului

Grindeanu nu s-a sfiit să critice deschis Guvernul de la București. El a acuzat Executivul că a întârziat nepermis de mult cu măsurile pentru combaterea creșterii prețurilor la combustibil, o problemă care, în opinia sa, nu face decât să alimenteze curentele extremiste.

„Am discutat astăzi la Bruxelles cu doamna Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, despre protejarea populației și a economiei de efectele scumpirii dramatice a carburanților, care trebuie să reprezinte o urgență majoră a guvernării. I-am spus doamnei Metsola că întârzierea aplicării unor soluții adoptate deja de alte țări europene, soluții care au temperat creșterea prețurilor, poate afecta performanța guvernării pro-europene și oferă combustibil forțelor extremiste și populiste”, a declarat Grindeanu.

Mai mult, liderul PSD i-a explicat Robertei Metsola că social-democrații își doresc un premier care „să livreze încredere, nu austeritate”, făcând aluzie și la o posibilă apropiere între PNL și AUR.

Răspunsul diplomatic al Robertei Metsola

Cum a reacționat, pe bune, șefa Parlamentului European la aceste plângeri interne? Printr-un mesaj publicat pe rețeaua X, Roberta Metsola a oferit un răspuns elegant, dar care subliniază exact opusul a ceea ce a făcut Grindeanu.

„În cadrul primei mele întâlniri cu președintele Camerei Deputaților din România, Sorin Grindeanu, am subliniat că Parlamentul European lucrează la întărirea cooperării interparlamentare și am evidențiat nevoia de stabilitate și unitate în timp ce construim o Europă mai bună, mai apropiată de cetățeni și capabilă să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm”, a scris Metsola.

Un mesaj clar.

Replica PNL nu a întârziat

Iar reacția liberalilor a venit prompt prin vocea europarlamentarului Siegfried Mureșan. Acesta a subliniat că Grindeanu a fost primit în calitatea sa oficială (președinte al Camerei Deputaților), nu ca lider de partid, și ar fi trebuit să reprezinte majoritatea parlamentară, nu să-și atace partenerii. E drept că Mureșan a mers mai departe și a lansat un contraatac direct, întorcând acuzația de apropiere de extremiști.

„Partenerii de dialog știu ce ai făcut în viața ta politică. Tentativa de colaborare între PSD și AUR, pe care am văzut-o cu toții în Parlamentul României, cu siguranță prefigurează în percepția liderilor europeni”, a spus acesta în direct la Digi24.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
PNL PSD Roberta Metsola Siegfried Muresan social Sorin Grindeanu