Sorin Grindeanu a pornit un turneu prin țară pentru a lua pulsul partidului, iar concluzia după primele întâlniri regionale este una singură: Guvernul nu va mai arăta la fel după 20 aprilie. Social-democrații par să spună la unison că vor să rămână la putere, dar fără Ilie Bolojan premier și fără USR în Coaliție. Totul a pornit de la o scrisoare trimisă în teritoriu pe 9 decembrie 2025, care întreba direct: „În ce măsură considerați că politicile și măsurile definitorii pentru PSD și pentru electoratul nostru au fost asumate și implementate corect de Guvernul bolojan?”.

După aproape patru luni de tăcere, pe 23 martie s-a decis ca referendumul intern privind soarta guvernării să aibă loc pe 20 aprilie.

Consultări aprinse în teritoriu

Startul consultărilor oficiale a fost dat pe 27 martie, imediat după ce Sorin Grindeanu s-a întors de la Bruxelles, unde i-a informat pe socialiștii europeni despre strategia internă a partidului. Până acum, liderul PSD a avut cinci întâlniri regionale, acoperind zonele Oltenia, Muntenia, Sud-Est, Nord-Est și Centru. Iar concluzia e mereu aceeași: social-democrații s-au obișnuit la Putere, dar nu mai vor Guvernul în formula actuală.

La întâlnirea cu membrii de partid din Oltenia, Grindeanu a prezentat trei scenarii posibile: continuarea cu Ilie Bolojan, trecerea în Opoziție sau schimbarea premierului. Oltenii au ales rapid. „A fost ca la olteni, mai aprinși așa. Lumea a exclus astăzi să mai continuăm în această formulă”, a descris Grindeanu atmosfera din sală. E drept că unii lideri, precum Marius Oprescu de la PSD Olt, anunțaseră încă din februarie că vor vota pentru plecarea lui Bolojan și a USR.

Mesaj unic: Fără Bolojan și USR

Și reuniunea cu filialele din Muntenia a transmis un mesaj identic. Social-democrații vor un Guvern fără actualul premier și o reconfigurare a Coaliției. Șeful PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost tranșant: „Astăzi am supus la vot, prin vot deschis, poziția noastră. În totalitate, au votat pentru a decide clar ce vom face, pentru un Guvern fără Ilie Bolojan, pentru un Guvern fără partide toxice și, nu în ultimul rând, pentru un Guvern în care poziția PSD să fie luată în calcul”.

Opinia sa a fost întărită și de deputatul de Argeș Cătălin Mîndroc. „E clar faptul că așa nu se mai poate continua!”, a transmis acesta.

Mai mult, tot Corneliu Ștefan a scris pe Facebook că partidul se gândește deja la viitorul ciclu electoral: „Am transmis un mesaj limpede: obiectivul nostru este câștigarea tuturor rundelor de alegeri din 2028. Este o țintă pentru care muncim deja, în fiecare localitate, în fiecare organizație, în fiecare comunitate”.

Scenariul anticipatelor, pe masă

La întâlnirea de la Brăila, Sorin Grindeanu a adus în discuție și posibilitatea alegerilor anticipate, în cazul în care partenerii de guvernare nu ajung la un acord. „Tot timpul există acest scenariu în momentul în care ai schimbări de Guvern. Este mai greu realizabil în România din cauza prevederilor constituționale. Mai greu se aplică sau ajungi la alegeri anticipate, dar clar, tot timpul este acolo un scenariu care poate să se întâmple.”

Dar cum rămâne cu stabilitatea politică? Unii lideri locali par să nu mai fie impresionați de acest argument. Francisk Iulian Chiriac, șeful PSD Brăila, a spus-o pe șleau: „Ajunge cu sperietoarea că o schimbare ar arunca România în criză. România este deja în criză.”

PSD vrea guvernarea, dar în propriile condiții

După primele patru întâlniri, Grindeanu a trasat deja o concluzie clară. „Reconfigurarea (guvernării n.red) este scenariul pe care îl susțin majoritatea colegilor. Suntem la a patra regională și nimeni nu susține să rămânem cum suntem acum. Nu am auzit pe cineva să spună că trebuie să continuăm în aceeași formulă, adică să îl avem premier pe Ilie Bolojan”, a declarat liderul PSD la Bacău. social-democrații vor să continue guvernarea, dar să dea ei direcția.

Secretarul general al partidului, Claudiu Manda, a completat: „Nu mai putem funcționa ca până acum de dragul unei stabilități iluzorii, care ne afundă-n crize, sărăcie și suferință! Nu impunem nimic partenerilor din actuala Coaliție, dar nici nu acceptăm să ni se spună ce să facem și cum să procedăm!”. Un mesaj similar a venit și de la președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa: „Poziția noastră este una clară: putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”.

La Brașov, Marius Dunca, liderul filialei locale, a explicat nemulțumirea generală. „Lumea este nemulțumită în masă. Nu poți să stai doar pe tăieri. Tai de la investiții, tai de la consum. Clar nu mai putem rezista”. În același context, Grindeanu i-a cerut premierului Bolojan „să se abțină de la lecții”, replicând la acuzația de aroganță politică: „Să vorbești de aroganță acum de la Palatul Victoria e un pic de râs”.

Există și voci pentru opoziție

Numai că nu toți social-democrații văd lucrurile la fel. Există și voci care cer trecerea directă în Opoziție. Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a anunțat că va vota pentru ieșirea de la guvernare, susținând că „Partidul Social-Democrat nu trebuia să intre la guvernare alături de PNL și USR” și că „nu a fost și nici nu este momentul pentru o astfel de alianță”.

Seria discuțiilor cu filialele din țară continuă miercuri, cu întâlnirea regională București-Ilfov.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
guvern Ilie Bolojan PSD Sorin Grindeanu USR