Ministrul Ivan arată cu degetul spre infrastructura locală în criza apei potabile din Curtea de Argeș, apărând compania Hidroelectrica de ceea ce numește „atacuri politicianiste”. Acesta susține că adevărata problemă este stația de tratare a apei, veche de peste 50 de ani și complet depășită tehnic.
Într-o postare pe Facebook de marți, ministrul a explicat participarea sa la dezbaterea „Ora Guvernului” pe această temă. Potrivit Mediafax, Ivan a declarat că a simțit nevoia să clarifice competențele instituțiilor, chiar și în fața criticilor venite din propria coaliție. „Am acceptat invitația la Ora Guvernului privind situația apei potabile din Curtea de Argeș, pentru că este normal să clarifici public ce ține de competența ta și ce nu, chiar și atunci când ești ținta unor atacuri politicianiste venite inclusiv din partea partenerilor de coaliție”, a transmis Ivan.
„Lucrările de la Vidraru nu sunt opționale”
Ministrul a insistat că lucrările de la barajul Vidraru, care implică golirea lacului, sunt absolut necesare și nu pot fi amânate. El a subliniat că Ministerul Energiei nu gestionează regimul hidrologic și nici nu potabilizează apa, aceste atribuții revenind companiei Apele Române.
Barajul reprezintă un punct critic pentru sistemul energetic național, iar siguranța sa este o prioritate. „Lucrările de la Vidraru nu sunt opționale. Barajul este pus în funcțiune în 1966. Astăzi și-a depășit de două ori durata estimată de viață și este un obiectiv de importanță critică pentru Sistemul Energetic Național”, a explicat ministrul. Procesul de golire a lacului a început în urmă cu aproximativ zece ani și se desfășoară cu toate avizele legale, inclusiv Acordul de Mediu.
Cauza reală: o stație de tratare din 1970
Adevăratul vinovat pentru situația dificilă în care au fost puși zeci de mii de oameni este, în opinia ministrului, lipsa investițiilor în infrastructura locală. Stația de tratare a apei din Curtea de Argeș este învechită și nu mai face față cerințelor actuale.
„Întreaga criză de la Curtea de Argeș, care a pus zeci de mii de oameni într-o situație extrem de dificilă, are o cauză clară: lipsa investițiilor în stația locală de tratare a apei. O stație pusă în funcțiune în 1970. O infrastructură complet depășită. O capacitate de tratare care suportă niveluri de turbiditate incomparabil mai mici (50-60 NTU) decât cele pe care le pot gestiona stațiile moderne (1.000 NTU)”, a detaliat Ivan.
Hidroelectrica, transformată în „țap ispășitor”
Ministrul a respins ferm acuzațiile la adresa Hidroelectrica, afirmând că nu va permite ca o companie strategică să fie folosită în scopuri electorale. „Nu voi permite nimănui să transforme o companie strategică într-un țap ispășitor doar pentru că este convenabil politic. Când o companie lucrează profesionist, respectă legea și execută o investiție strategică, nu este corect să fie atacată doar pentru că unii caută capital electoral”, a spus el.
Ivan a enumerat și măsurile luate de Hidroelectrica pentru a limita efectele crizei. Printre acestea se numără manevre hidrotehnice pentru decantarea apei și coordonarea cu autoritățile și operatorul local Aquaterm. Mai mult, compania a redus debitul de golire „cu 50%, în urma solicitărilor locale, de la 47 mc/s la circa 25 mc/s”.
Acuzații directe către USR
În finalul mesajului său, ministrul a concluzionat că atât instituția pe care o conduce, cât și Hidroelectrica și-au făcut datoria. El a lansat un atac direct către unii dintre partenerii politici, pe care îi acuză de lipsă de interes pentru soluții reale.
„Așadar, Ministerul Energiei și Hidroelectrica și-au îndeplinit obligațiile. Concluzia mea după dezbaterea de ieri este una simplă: unii dintre colegii de la USR nu au întrebări și nu caută soluții. Au doar acuzații și convingeri politice”, a încheiat Ivan.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaMătreață sau scalp uscat? Cum faci diferența după scuame, mâncărime și zonele afectate
Revista IoanaNu ai nevoie de un set complet de cuțite. Cum le alegi în funcție de ce gătești și cât spațiu ai
News24Revolut confirmă divulgarea datelor unor clienți după o solicitare frauduloasă. Fondurile nu au fost afectate
Dolce SportJucătorii lui Lazio iau în calcul o scrisoare pentru Claudio Lotito, după boicotul fanilor de pe Olimpico
GetPonyUn proiect de lege prevede amenzi de 865-1.081 de lei pentru șoferii care blochează locurile de încărcare
BravonetHarry și Meghan s-au întors în Marea Britanie după șase ani, iar regele Charles le-ar fi transmis că sunt „simpli cetățeni”

