Lumea bipolară, nu multipolară. De ce doar SUA și China sunt superputeri

O nouă analiză publicată în revista Foreign Affairs susține că lumea nu se îndreaptă spre multipolaritate, ci a revenit deja la un sistem bipolar similar cu Războiul Rece. Potrivit politologului Michael Beckley de la Universitatea Tufts, doar Statele Unite și China depășesc pragul necesar pentru statutul de mare putere. Această evaluare contrazice narațiunile populare despre ascensiunea Indiei, Rusiei sau a puterilor medii.

Metodologia care a produs rezultate surprinzătoare

Beckley, autor al cărților „Unrivaled” și „Danger Zone”, a dezvoltat o metodologie proprie pentru compararea puterii naționale. Aceasta folosește indicatori comuni precum PIB și cheltuielile militare în date moderne și istorice pentru a determina un prag obiectiv al statutului de mare putere.

Rezultatele studiului său au relevat un fapt pe care mulți analiști îl ignoră. China este deja mai puternică decât Uniunea Sovietică a fost în timpul Războiului Rece. Dezbaterea despre dacă Beijing prinde din urmă Washingtonul ratează punctul central al problemei. Marile puteri au fost adesea mult mai slabe decât statul lider, dar au participat totuși în competiții de securitate periculoase.

„China modernă nu este doar o mare putere, ci o superputere. Lumea, pe scurt, este bipolară”, susține Beckley în analiza sa.

De ce puterile medii nu schimbă ecuația

Criticii evaluării bipolare ar putea argumenta că lumea este de fapt multipolară. Rusia a invadat Ucraina în 2022, iar alianța sa cu China are consecințe geopolitice puternice. Germania și Japonia sunt proeminente economic, tehnologic și diplomatic. Există un grup tot mai influent de puteri medii care include Brazilia, India, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud și Turcia.

Datele arată o creștere semnificativă a influenței acestor țări. În 1990, puterile medii produceau aproximativ 15% din PIB-ul global. În 2022, cifra a ajuns la circa 30%. Din punct de vedere militar, în 1990, puterile medii reprezentau aproximativ 7% din cheltuielile militare globale. În 2022, procentul a crescut la aproximativ 15%.

Totuși, Beckley argumentează că rolul tot mai influent al puterilor medii nu trebuie confundat cu multipolaritatea. Niciuna dintre aceste puteri medii nu depășește pragul de mare putere în ceea ce privește puterea economică și militară. Multe puteri medii sunt actori influenți în regiunile lor, dar doar Statele Unite și China trec acest prag.

China rezistă scepticismului privind capacitățile sale

Unii ar putea pune la îndoială dacă Beijing poate într-adevăr să concureze. Creșterea economică a Chinei încetinește, economia suferă de numeroase probleme, iar politicile tot mai represive ale lui Xi Jinping ar putea afecta inovația viitoare. Beckley recunoaște că aceste observații identifică provocări importante, dar susține că ele ratează ținta.

Încetinirea creșterii Chinei era un rezultat previzibil. Economiile cu creștere rapidă încetinesc întotdeauna în jurul stadiului de venit mediu. Economiile care reușesc să susțină creșterea se stabilizează de obicei la niveluri de aproximativ 1-2% pe an. Acest lucru s-a întâmplat în trecut cu economii cu creștere mare precum Japonia, Coreea de Sud și Taiwan.

În ceea ce privește inovația, multe dintre politicile Beijingului par să funcționeze. Investițiile masive în capital uman înalt calificat și în cercetare-dezvoltare au creat o forță de muncă avansată. Investițiile guvernamentale mari în sectoare cheie precum energia verde, robotica și biotehnologia au ajutat firmele chineze să inoveze și să devină mai competitive comercial.

Neo-autoritarismul lui Xi nu a împiedicat succesul Chinei în inteligența artificială, calculul și comunicațiile cuantice, supercalculatoare și alte arene tehnologice. În multe sectoare, China nu este doar competitivă cu Statele Unite, ci concurează pentru dominație.

Pericolele specifice ale bipolarității

Diferite structuri de putere prezintă pericole diferite. Multipolaritatea, în care există trei sau mai multe mari puteri, este considerată cea mai predispusă la război. Alianțele sunt precare, iar fluiditatea aliniamentelor face echilibrul de putere mai greu de estimat.

Pericolele bipolarității sunt însă diferite. Superputerile într-o structură bipolară concurează obsesiv. Ele creează sfere de influență și zone tampon cultivând protejați și instalând marionete.

În timpul Războiului Rece, liderul sovietic Nikita Hrușciov a jurat că țara sa va „îngropa” Statele Unite, iar mulți oameni s-au temut că o va face. În anii 1980, americanii care urmăreau boom-ul economic al Japoniei s-au îngrijorat că Statele Unite vor fi depășite de „soarele răsare”. Astăzi, aceleași tipuri de percepții și temeri apar în contextul Chinei.

Ce înseamnă asta pentru țările mici

„Nu ne faceți să alegem” a fost mantra multor țări din Asia de Est, inclusiv a unor aliați prin tratat ai SUA. Dar sub bipolaritate, luxul alegerii nu este unul oferit țărilor mici din curtea din spate a unei superputeri. Țările vor fi forțate să aleagă și să aleagă corect, conform vecinului lor, sau să riște consecințele.

Mai devreme în acest an, administrația Trump a semnalat similar Panamalui că permiterea în continuare a firmelor chineze să controleze infrastructura strategică la Canalul Panama ar provoca acțiune militară americană. America Latină a simțit asprimea bipolarității în timpul Războiului Rece. În competiția emergentă dintre China și Statele Unite, începe să o simtă din nou.

În Asia de Est, China va încerca probabil să aplice propria versiune a Doctrinei Monroe. Beijingul va continua să folosească tactici incrementale și coerciție economică împotriva vecinilor pentru a-i presiona să se decupleze sau să se distanțeze de Washington. În anii următori, măsura în care Beijing încearcă să expulzeze Statele Unite din regiunea sa politic și militar va defini probabil arena principală a rivalității strategice americano-chineze.

Lecțiile istoriei și perspectivele viitorului

Revenirea bipolarității înseamnă că e timpul să ne amintim, cu regret și teamă, natura, intensitatea și raza globală a competiției între superputeri. Istoria oferă exemple clare. În ultimii 250 de ani, au existat zece cazuri de o putere în ascensiune care a confruntat una dominantă. Șapte s-au încheiat cu carnagiu.

Beckley, care este și Director al Programului Asia la Foreign Policy Research Institute și Senior Fellow la American Enterprise Institute, a lucrat anterior pentru Departamentul Apărării al SUA, RAND Corporation și Carnegie Endowment for International Peace. El continuă să consilieze birouri din cadrul Comunității de Informații a SUA.

Analiza sa nu oferă predicții optimiste sau pesimiste, ci un cadru pentru înțelegerea realității geopolitice. Într-o lume bipolară, competiția este inevitabilă. Întrebarea nu este dacă va exista rivalitate, ci cum va fi gestionată pentru a evita repetarea tragediilor secolului XX.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

LylaStudiul REACT a găsit plăci de aterom la 1 din 13 participanți cu vârste între 18 și 29 de aniRevista IoanaIon Bogdan Codorean discută despre durerile de genunchi, sport și proteză pe 3 octombrieNews24PNL cere explicații după audierea lui Ilie Bolojan la DNA și invocă riscul folosirii politice a justițieiDolce SportRomânia U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutiveGetPonyCinci mașini clasice cu motor V12 rămân relativ accesibile, dar întreținerea schimbă calcululBravonetAhmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele