Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a reacționat după ce un cotidian a scris joi dimineață că ar fi menționat o perioadă de studii incorectă în CV-ul său. Oficialul susține că este vorba despre o simplă „inadvertență” și se întreabă dacă nu cumva este ținta unei campanii de presă, scrie Mediafax.

Acuzațiile au apărut după ce jurnaliștii au remarcat că ministrul a menționat în CV că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009, deși realitatea ar fi alta. Potrivit Mediafax, Ciprian Șerban a oferit explicații detaliate despre această situație.

„O inadvertență care nu a produs niciun efect”

Contactat telefonic, ministrul a clarificat că singura problemă este legată de anii trecuți în document, nu de parcursul său educațional. El a subliniat că eroarea nu i-a adus niciun avantaj.

„Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2026, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial”, a declarat Ciprian Șerban.

Coincidență sau campanie de presă?

Ciprian Șerban a remarcat un detaliu care i-a ridicat semne de întrebare. El a observat că interesul presei pentru acest subiect a apărut simultan în mai multe redacții.

„Apreciez preocuparea celor trei publicații, care, printr-o coincidență, s-au interesat, concomitent, de același subiect. Îmi place să cred că este strict un interes jurnalistic și nu o campanie împotriva mea”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Clarificări oficiale: „O eroare materială de redactare”

Ulterior, Ciprian Șerban a transmis și un comunicat oficial pentru a lămuri complet situația. Acesta a reiterat că nu a finalizat studiile la universitatea privată menționată și că diferența de ani provine dintr-o greșeală.

„M-am înscris pentru o perioadă limitată de timp la cursurile unei universități private, pe care însă nu le-am finalizat, din motive personale. Diferențele de ani invocate în articol provin dintr-o eroare materială de redactare apărută în CV. De altfel, parcursul meu educational este transparent și verificabil, incluzând studii universitare finalizate”, se arată în comunicat.

„Resping ferm sugestia de a induce în eroare”

În finalul comunicatului, ministrul a respins orice sugestie de intenție frauduloasă și a catalogat situația drept un atac politic. El a precizat că nu a pretins niciodată că a absolvit cursurile respective.

„Resping ferm sugestia că ar fi existat intenția de a induce în eroare. Nu am pretins niciodată că aș fi absolvit instituția respectivă și nu am obținut niciun beneficiu din menționarea acelei perioade de studii nefinalizate”, a menționat oficialul. Acesta a adăugat: „Consider regretabilă transformarea unei inadvertente material-administrative într-un subiect de atac politic, în contextul în care activitatea mea publică și rezultatele din funcțiile ocupate sunt cunoscute și pot fi evaluate obiectiv. Rămân concentrat pe responsabilitățile mele de ministru și pe proiectele din domeniul transporturilor și infrastructurii care reprezintă prioritatea mandatului meu”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ciprian serban Ministrul transporturilor Universitatea Petre Andrei