Președintele Nicușor Dan urmărește îndeaproape tensiunile din Coaliția de guvernare și a cerut o discuție cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, programată pentru miercuri. Mișcarea vine după ce șeful statului a purtat deja o conversație telefonică, la începutul săptămânii, și cu premierul Ilie Bolojan.

Președintele intră pe fir

Surse politice au confirmat că Nicușor Dan a solicitat personal întâlnirea cu președintele PSD. Iar această discuție vine la scurt timp după ce șeful statului a vorbit deja luni la telefon cu premierul Ilie Bolojan (o convorbire care a durat jumătate de oră). Demersul președintelui nu este deloc întâmplător. Se întâmplă într-un context în care partidele de la guvernare au tot mai multe divergențe, iar social-democrații vorbesc pe la toate colțurile despre o posibilă ieșire de la guvernare.

scenariile vehiculate de PSD sunt fie părăsirea Executivului, fie schimbarea premierului Ilie Bolojan, fie scoaterea USR din Coaliție. Până la urmă, ce se va alege din această Coaliție?

Fără guvern minoritar

Întrebat direct despre posibilitatea unui guvern minoritar, șeful statului a fost destul de tranșant. E drept că a recunoscut că atacurile dintre partide nu sunt o noutate, dar a precizat că, pe plan administrativ, lucrurile încă funcționează.

Totuși, Nicușor Dan nu pare să agreeze deloc varianta unui Executiv fragil.

„Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta să se întâmple ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a declarat președintele luni seară.

Replica lui Bolojan

Și premierul Ilie Bolojan a comentat situația tensionată din interiorul alianței de la putere. Șeful Executivului a recunoscut că s-a escaladat conflictul și că „e posibil să avem o criză în perioada următoare”.

Dar a trimis și un mesaj direct către partenerii de guvernare nemulțumiți.

„Orice partid din coaliţie, dacă consideră că nu este mulţumit de ceea ce se întâmplă, poate să acţioneze, din punct de vedere constituţional sau politic, introducând moţiuni de cenzură, retrăgându-şi ministrii, luând măsurile pe care sistemul parlamentar sau guvernamental le permite. Poate să facă aceste lucruri. Niciun fel de problemă”, a spus Bolojan într-un interviu.

Toată această agitație politică are loc și în contextul în care Guvernul discută măsuri pentru a combate criza carburanților. Conducerea PSD urmează să ia o decizie finală la finalul lunii aprilie: fie trece partidul în Opoziție, fie îl lasă pe Ilie Bolojan fără sprijin parlamentar.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Ilie Bolojan Nicuşor Dan PNL PSD social Sorin Grindeanu