Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis un mesaj tranșant la patru ani de la începutul invaziei ruse, afirmând că suveranitatea Ucrainei reprezintă „linia roșie” pentru libertatea întregii Europe. Declarațiile au fost făcute marți, într-o postare pe Facebook.

Potrivit Digi24, Oana Țoiu a explicat semnificația cuvântului ucrainean „Volya”, legându-l de o instalație realizată din litere recuperate de pe frontul din Kherson. „Volya înseamnă și libertate, și voință, în același cuvânt ucrainean, iar cuvintele spun multe despre sufletul acestui popor. Așa cum și cuvântul „dor” spune ceva despre noi. Libertate. Voință. Volya”, a scris ministra.

„Peste 500 de copii și mii de civili au fost uciși”

Oficialul a amintit de prețul uriaș plătit de populația civilă în acest conflict, menționând că agresiunea a lovit fără discriminare. „Artileria nu a atins doar literele, ci și copii, preoți, soldați. Peste 500 de copii și mii de civili au fost uciși în acest război. Doar că în octombrie 2022 ucrainenii și-au recucerit satul. Rușii au pierdut ce cuceriseră…”, a mai scris Țoiu.

Solidaritatea românilor: „Un bun vecin, cu ușa deschisă”

Oana Țoiu a adus în discuție și rolul pe care românii l-au jucat în sprijinirea refugiaților ucraineni încă din primele momente ale invaziei. „În acele prime zile de agresiune a Rusiei, românii au fost un bun vecin, cu ușa deschisă pentru sute de mii de oameni care fugeau din calea războiului… Am arătat atunci fața cea mai frumoasă a umanității noastre care este solidaritatea fără rezerve”, a afirmat ministra de Externe.

Miza conflictului: „Libertatea în Europa”

Ministra a insistat asupra importanței strategice pe care o are susținerea Ucrainei pentru securitatea întregului continent. „Suveranitatea Ucrainei este „linia roșie” nu doar pentru ei, ci pentru însăși ideea de libertate în Europa. Oricât de lungă ar fi iarna, primăvara vine întotdeauna pentru cei care nu încetează să creadă în libertate”, a punctat aceasta.

În finalul mesajului său, Oana Țoiu a concluzionat că cei patru ani de război reprezintă patru ani de „voință neînfrântă în lupta pentru libertate”. Ea a adăugat că sacrificiile poporului ucrainean „contribuie și la siguranța noastră”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Ministerul Afacerilor Externe Oana Toiu refugiati ucraineni suveranitate ucraina