Premierul Ilie Bolojan a decis să nu demită toți prefecții și secretarii de stat numiți de PSD, o mișcare menită să alimenteze zvonurile de trădare în interiorul Partidului Social Democrat. Surse politice susțin că totul este un joc psihologic complex, orchestrat în contextul în care PSD, condus de Sorin Grindeanu, se pregătește de o moțiune de cenzură, iar fiecare vot în Parlament este cheie.

Jocul psihologic și zâzania din PSD

Strategia premierului este, la o analiză mai atentă, destul de limpede. Fiecare prefect sau secretar de stat a fost propulsat în funcție de o anumită filială de partid, iar fiecare parlamentar aparține, la rândul său, de o organizație județeană. Păi și atunci, cum vine asta mai exact? E simplu. Dacă Bolojan menține în funcție, de exemplu, secretarul de stat susținut de județul Dâmbovița, va putea negocia mult mai ușor cu parlamentarii PSD aleși în Dâmbovița.

premierul deschide o poartă de negociere directă cu liderii județeni ai PSD, ocolind astfel conducerea centrală.

Iar efectul imediat este că bagă zâzanie în rândul social-democraților. Liderii PSD se întreabă deja dacă au trădători în interior, din moment ce unii demnitari sunt demiși, în timp ce alții, aleși pe sprânceană, rămân pe funcții. Chiar dacă liderii din teritoriu i-au dat asigurări lui Sorin Grindeanu că nu există senatori sau deputați gata să schimbe tabăra, incertitudinea plutește în aer.

Negocieri pe toate fronturile

Dar lucrurile nu se opresc aici. Conducerea PNL a hotărât să negocieze pe toate fronturile posibile cu parlamentarii suveraniști pentru a asigura supraviețuirea guvernului Bolojan. Operațiunea este condusă în Parlament de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, în timp ce secretarul general al partidului, Dan Motreanu, poartă discuții atât la București, cât și la Bruxelles, cu aleșii AUR și SOS din Parlamentul European.

Până în acest moment, liberalii au reușit să atragă de partea lor 10 parlamentari din zona suveranistă.

Numai ca mișcările nu vin doar dinspre opoziție. Un deputat PSD ales în județul Buzău, Petre Neagu, a trecut la PNL în urmă cu câteva zile. E drept că acesta este privit ca o excepție, fiind cunoscut conflictul său cu liderii locali ai partidului, printre care și Marcel Ciolacu.

Criza politică se adâncește

Tensiunile politice din România s-au amplificat după ce PSD a retras oficial sprijinul pentru actualul Executiv, o decizie care a dus la plecarea miniștrilor social-democrați din Guvern și a deschis o nouă etapă de instabilitate. PSD a deținut șase portofolii cheie: Transporturi (Ciprian Șerban), Agricultură (Florin Barbu), Energie (Bogdan Ivan), Sănătate (Alexandru Rogobete), Justiție (Radu Marinescu) și Muncă (Florin Manole).

Demisiile acestora, depuse joi la ora 14:00, au fost urmate și de cea a secretarului general al Guvernului, Radu Oprea. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat sâmbătă că a semnat demisiile miniștrilor și propunerile de interimari transmise de Guvern. Șeful statului a precizat că își va exercita în continuare rolul de mediator (un rol extrem de necesar în aceste zile) și a anunțat convocarea unor discuții politice la începutul săptămânii viitoare.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Ilie Bolojan Nicuşor Dan PNL PSD social Sorin Grindeanu