Guvernul a decis vineri, prin Ordonanță de urgență, reducerea temporară a accizei la motorina standard. Măsura, menită să atenueze efectele crizei de pe piața carburanților, va duce la o ieftinire la pompă de 36 de bani pe litru, TVA inclus. Decizia vine la pachet cu o nouă taxă pe profiturile considerate excepționale ale companiilor din sectorul energetic.
Scădere de 36 de bani la pompă
Reducerea este de 30 de bani pe litru la acciză. Dar, adăugând și TVA-ul aferent, scăderea totală resimțită de șoferi la pompă va fi de 36 de bani pentru fiecare litru alimentat. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că măsura se aplică imediat, pe toată durata crizei de pe piața petrolului.
„Această reducere se aplică începând cu intrarea în vigoare, cum vă spuneam, a Ordonanţei de urgenţă, pe perioada declarată de criză pe piaţa petrolului şi carburanţilor”, a declarat aceasta.
În cifre concrete, acciza scade de la 2.804,29 lei la 1.000 de litri la 2.504,29 lei. Pentru cantitățile măsurate în tone, valoarea se ajustează de la 3.318,74 lei la 2.963,7 lei.
Taxă de 60% pe profiturile excepționale
Numai ca reducerea accizei nu vine singură. Executivul a introdus în aceeași ordonanță și o „contribuție de solidaritate” pentru operatorii economici care extrag sau vând petrol în România. Cum vine asta, mai exact? Ioana Dogioiu a detaliat mecanismul.
„Contribuţia de solidaritate se aplică în nişte praguri, prin raportare la preţul petrolului Brent, dar ca efect reprezintă 60% din profitul excepţional obţinut în această perioadă din exploatarea sau exploatarea şi comercializarea petrolului românesc”.
Dar nu există riscul ca o astfel de taxă să blocheze investițiile din sector? Se pare că Guvernul a luat în calcul acest aspect. Oficialul a subliniat că mecanismul este conceput pentru a proteja investițiile. „Acele praguri (…) au ca scop tocmai ca nu cumva această impozitare excepţională să afecteze, de exemplu, nivelul de investiţii”, a precizat Dogioiu.
sunt vizate doar profiturile considerate anormale.
Impact bugetar de peste 600 de milioane de lei
Toată această mișcare are, clar, un cost. Iar calculele Guvernului arată un impact bugetar deloc de neglijat. Purtătorul de cuvânt al Executivului a prezentat estimările financiare, explicând cum se vor echilibra lucrurile.
„Aplicarea reducerii temporare a accizei la motorină cu 0,36 lei litru va avea un impact bugetar estimat la 0,61 de miliarde de lei. Introducerea contribuţiei de solidaritate va avea un impact bugetar între 0,07 şi 0,65 de miliarde de lei (…) astfel încât împreună cu cota de TVA suplimentar obţinută (…) se va reuşi (…) acoperirea cheltuielor statului în mare parte”, a explicat Dogioiu.
Practic, gaura creată de ieftinirea motorinei (aproximativ 610 milioane de lei) ar urma să fie acoperită, cel puțin parțial, de noua taxă impusă companiilor din energie.
Potrivit Guvernului, măsurile au fost gândite pentru a susține atât consumatorii finali, cât și sectoare economice puternic afectate, precum agricultura și transporturile, unde deja există scheme similare de sprijin.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyBMW pregătește un nou M3 pe benzină pentru 2028, în paralel cu versiunea electrică
BravonetJon Stewart își prelungește contractul la „The Daily Show” până la sfârșitul lui 2028
LylaCum începi să alergi la o vârstă mai înaintată și de ce să adaugi doar câțiva kilometri pe săptămână
Revista IoanaCum recunoști crabul albastru din Marea Neagră, apreciat în preparate de 100 de dolari în America
News24Ministerul Educației a fixat datele pentru Evaluarea Națională 2027. Simularea începe pe 16 martie
Dolce SportMarius Șumudică ia în calcul să renunțe la CFR Cluj dacă jucătorii sunt nemulțumiți de el
