Primarul USR al Bacăului, Lucian Viziteu, anunță că va reintroduce bonificația de 10% pentru plata integrală a taxelor, după ce aceasta fusese redusă la 5%. Edilul aruncă vina direct spre Guvern, acuzându-l că a tăiat fonduri esențiale pentru termoficare, școli și cofinanțări, numindu-l direct pe Ilie Bolojan drept responsabil.
Banii, luați peste noapte
Lucian Viziteu a fost tranșant în declarațiile sale, afirmând că a găsit o soluție locală după o decizie centrală pe care o consideră abuzivă. „După ce Bolojan ne-a luat banii de termoficare, școli și cofinanțări am găsit soluția să revenim la bonificația de 10% pentru băcăuani”, a transmis primarul.
Acesta susține că reducerea anterioară nu a fost o alegere a administrației locale. Ba chiar din contră. „Reducerea la 5% nu a fost alegerea noastră. A fost efectul direct al deciziilor hazardate ale Guvernului, care a tăiat fără explicații și fără consultare resurse esențiale pentru administrațiile locale”, a explicat Viziteu pe contul său de Facebook.
Pe bune, cum s-a ajuns aici? Edilul descrie o situație limită. „Practic, ni s-au luat bani din buget peste noapte, în timp ce ni s-a cerut să facem mai mult, cu mai puțin”.
„Reparăm ce au stricat alții”
Iar povara austerității, susține Viziteu, a fost mutată pe umerii comunităților locale, fără niciun sprijin de la centru. Primarul consideră că administrația sa a fost nevoită să corecteze erori care nu îi aparțin.
„Noi am fost puși în situația de a repara ce alții au stricat din birouri, de la București”, a acuzat el.
Viziunea sa asupra strategiei guvernamentale este una critică. „În loc să sprijine orașele, au preferat să le lase să se descurce singure.”
Soluție găsită cu 16 consilieri
Numai că administrația locală a reușit să găsească o cale de ieșire. Viziteu a precizat că soluția a venit în urma unor discuții serioase cu 16 consilieri locali de la o paletă largă de partide: PSD, PMP, AUR, FD, Verzi și, fireste, propriul său partid, USR. Măsura (revenirea la 10%) se va aplica începând de anul viitor pentru persoanele fizice care își achită integral dările la început de an.
O victorie locală, așadar.
„Nu am acceptat să fim victimele deciziilor proaste luate la nivel central. Am muncit, am căutat soluții și am reușit să echilibrăm bugetul, astfel încât să putem reveni la bonificația de 10%. Voi continua, alături de consilierii locali responsabili, să apăr interesele Bacăului – chiar și atunci când Guvernul ne pune bețe în roate”, a mai transmis acesta.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaMenopauza mai timpurie a fost asociată cu un debut mai precoce al bolii Alzheimer într-un studiu
Revista IoanaCum îți organizezi consumul de apă, ceai și cafea pornind de la obiceiurile celor din Zonele Albastre
News24Grindeanu condiționează participarea PSD la Guvernul Niculescu de o majoritate politică asumată
Dolce SportMikel Arteta a semnat un nou acord cu Arsenal, campioana Angliei, valabil până în 2030
GetPonyFilmarea altui șofer poate duce la suspendarea permisului pentru 30 de zile. Ce manevre se reclamă prin e-SAR
BravonetPoliția l-a reținut pe Ian 24 de ore în cazul incidentului în care ar fi urinat în fața publicului
