România se află în pericolul de a pierde peste patru miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu doar un an rămas până la termenul limită, statul român a finalizat abia o treime din totalul jaloanelor asumate. Premierul Ilie Bolojan a semnalat deja probleme majore la proiectele de spitale regionale și locale, dar și în infrastructură.
A fost, până la urmă, România pregătită să gestioneze volume atât de mari de fonduri europene?
Capacitatea administrativă, călcâiul lui Ahile
Ineficiența aparatului de stat, o problemă cronică, pare să fie principalul obstacol. Economistul Bogdan Glăvan subliniază că experiențele anterioare ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru decidenți. „Noi ne raportăm la o țară a cărei incapacitate administrativă este bine cunoscută. Deci dacă noi știm cum cheltuie statul român banii locali, cum ne așteptăm să-i cheltuie pe cei europeni? Răspunsul e: la fel, doar nu o să ne așteptăm că o să-i cheltuiască eficient”, explică acesta.
Iar birocrația excesivă, întârzierile în plăți și publicarea tardivă a ghidurilor pentru aplicare nu fac decât să complice situația. „O chestie care pot să o susțin din experiență proprie, chiar de mai multe ori, nu doar din teorie, este că România încurcă, face lucrurile mai grele decât ar trebui să fie. Propria noastră birocrație le face mai grele, mai complicate, le complică în timp”, adaugă Glăvan. nu poți avea pretenția să funcționezi ca în Germania când ai o capacitate administrativă precară. „Pentru că cine primește asistență? Țările sărace, țările înapoiate, țările care au capacitate administrativă proastă. Acestea primesc ajutor extern. Pentru toate e valabilă constatarea asta. Așa că nu ai cum tu în România să funcționezi ca în Franța sau ca în Germania.”
Absorbție nu înseamnă și eficiență
Dincolo de cifrele seci ale absorbției, se pune problema impactului real în economie. Specialistul atrage atenția că una este să cheltui banii și alta este să produci creștere economică. „Una e absorbția, cealaltă este eficiența. Tu poți să cheltuiești banii, poți să-i decontezi, dar depinde ce faci cu ei”, afirmă Glăvan. Acesta oferă un exemplu extrem pentru a ilustra ideea: „Să împădurim. Deci iau un miliard și îi folosesc ca să împăduresc. Cum se va transforma treaba asta în creștere economică? Păi nu se va transforma deloc.”
Nici măcar lipsa firmelor românești capabile să gestioneze proiecte mamut (precum spitale sau autostrăzi) nu este o scuză. Soluții există. „Știm cu toții că proiectele mari se publică în jurnalul Uniunii Europene și vin contractori străini. Adică îți vin grecii, turcii și îți fac spitalele, sistemele IT. Deci nu trebuie să ai tu în România firme”, explică economistul. „Dar asta nu e o problemă, repet. Nu asta îmi dă mie gradul de absorbție”.
Calcule optimiste și riscuri bugetare
Marea problemă este că bugetul pentru 2026 a fost construit pe cel mai optimist scenariu posibil, unul în care toate tranșele din PNRR vor fi încasate la timp. Dar ce se întâmplă dacă realitatea contrazice calculele de pe hârtie? Deficitul bugetar ar putea sări de la 6,5% la peste 7%, cu consecințe greu de anticipat. „Dacă tu ca stat ai bugetat toate lucrurile astea la ultima liniuță și pe asta ți-ai construit deficitul de 6,5% atunci sigur că e foarte posibil să ai o surpriză și să fie deficitul 7%”, avertizează Bogdan Glăvan.
E drept că mergem mereu pe scenarii pozitive.
„Noi mergem pe niște scenarii optimiste că dacă nu s-ar mai întâmpla nimic pe planetă și totul merge cum credem noi o să avem inflația 3% la finalul anului. Păi da, dar uite că se mai întâmplă pe planetă și cam în fiecare an și de în doi în doi. Adică nu poți să mergi permanent pe scenariul că nu se întâmplă nimic prost.”
Lobby-ul fondurilor și reformele ratate
În jurul acestor fonduri s-a creat o adevărată industrie, cu grupuri de interese care au propriul lor scop. „Există o industrie a fondurilor europene, o nomenclatură, un grup de interese. Pe de o parte, e bine că te împing să faci proiecte. Pe de altă parte, interesul lor nu este să termine investiția, ci să înceapă proiectele”, susține Glăvan. Interesul lor, de a încasa comisioane, intră în conflict direct cu interesul public, care este finalizarea proiectelor.
Numai că, în paralel, reformele structurale bat pasul pe loc. Reforma pensiilor și cea a salarizării sunt cele mai bune exemple. „Ai făcut legea doar ca să cumperi voturi. Reforma pensiilor s-a compromis. Reforma salarizării nu ai făcut-o. Înțeleg că s-ar dori să se facă. După părerea mea este cel mai delicat subiect.”
Stabilitatea care ne ține pe loc
Poate cea mai dură constatare este legată de contextul în care apar schimbările reale. Potrivit economistului, acestea nu se produc în perioade de acalmie. „Reformele reale se fac când ajungi rău de tot. În Germania după război, în Bulgaria în anii ’90, în Argentina recent. În România nu se va întâmpla asta, pentru că avem de toate. Sunt bani, există stabilitate, suntem ținuți în viață”, afirmă el.
Paradoxal, tocmai această stabilitate, asigurată parțial de fondurile externe, ne împiedică să progresăm. „Stabilitatea este exact ceea ce nu ne trebuie. Este stabilitatea unor instituții proaste. Câtă vreme România este beneficiară de fonduri și este ținută pe linia de plutire, este o iluzie să credem că reformele vor deveni realitate”, concluzionează Bogdan Glăvan.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetAl Pacino va fi onorat la 86 de ani cu cea mai înaltă distincție a Sindicatului Actorilor
LylaScreeningul colorectal între 50-74 de ani începe cu FIT. Ce ai de făcut dacă rezultatul este pozitiv
Revista IoanaCum păstrezi prunele pentru iarnă. Congelate corect, își pot menține calitatea 8-12 luni
News24Miruță spune că avioanele românești au doborât o dronă la 150 de metri de Neptun Deep
Dolce SportNovak Djokovic are trei variante la Paris pentru a-l depăși pe Jodar în cursa pentru Torino
GetPonyTesla confirmă asistența activată înaintea unui accident mortal în care un Model Y a ajuns pe contrasens
