Protestul programat de Sindicatul „Alternativa 2002” de la Azomureș în fața Ministerului Energiei a fost anulat. Decizia vine pe fondul unor semnale privind o posibilă preluare a combinatului de către Romgaz, o mișcare ce ar putea salva locurile de muncă pentru aproximativ 2.500 de oameni. Peste 800 de angajați sunt deja în șomaj tehnic, iar timpul pentru o soluție se scurge rapid.

Protest anulat pe ultima sută de metri

Sindicaliștii de la Azomureș au renunțat la mitingul de la București, unde circa 100 de membri urmau să ceară intervenția statului pentru salvarea singurului producător de îngrășăminte din România. Motivul? O combinație de incertitudine politică și o rază de speranță apărută în negocierile pentru viitorul platformei industriale.

Președintele Sindicatului „Alternativa 2002”, Emil Almășan, a explicat decizia. „Am luat hotărârea de anulare a mitingului pentru că nu mai avea rost să mergem la Bucureşti. Poate nici nu mai aveam cu cine sta de vorbă la Ministerul Energiei în contextul actual politic. Nici nu ştiu dacă mai avem ministru. Am văzut că Guvernul a făcut şi paşi importanţi în legătură cu Azomureş după declaraţia domnului secretar de stat (Cristian Buşoi, n.r.). Aşteptăm să vedem ce decizii se iau între Guvern şi Azomureş”, a spus liderul sindical.

Iar atitudinea sindicaliștilor este una de expectativă prudentă. „Rămânem vigilenţi. În orice situaţie vom fi pregătiţi. Noi vrem binele oamenilor, nu vrem să mergem la Bucureşti să facem scandal. Vrem ca angajaţii să fie mulţumiţi”, a completat Almășan.

Ceasul ticaie pentru 2.500 de oameni

Dincolo de deciziile luate la București, situația de la Târgu Mureș este dramatică. Majoritatea angajaților sunt acasă, în șomaj tehnic, iar viitorul lor este sub un mare semn de întrebare. Dar ce se va întâmpla dacă negocierile eșuează?

„Oamenii sunt în şomaj tehnic până în data de 29 aprilie. Din 30 aprilie se intră în preaviz de 20 de zile, după care vine decizia finală. Noi sperăm ca, până la această dată, să se întâmple ceva pozitiv în urma discuţiilor din ultimele 24 ore (cu Romgaz privind o posibilă achiziţie a platformei industriale, n.r.), iar oamenii să fie rechemaţi la lucru”, a detaliat Emil Almășan.

Timpul este extrem de scurt.

Cifrele arată dimensiunea dezastrului social care ar putea lovi județul Mureș. „În jur de 800 de oameni din 921 pe care îi are Azomureş sunt în şomaj tehnic. Pe lângă aceştia mai sunt 1.600 de angajaţi de la firmele externalizate care-şi desfăşoară activitatea pe platformă. În total, sunt în jur de 2.500 de angajaţi. Dacă Azomureş îşi închide activitatea vor pleca cu toţii”, a afirmat liderul sindical.

Romgaz intră în scenă. O ofertă clară pe masă

Salvarea ar putea veni de la Romgaz. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi, a confirmat că negocierile dintre compania de stat și grupul elvețian Ameropa, proprietarul Azomureș, sunt într-un stadiu avansat. Ba chiar există o decizie de principiu la nivelul Guvernului pentru susținerea acestei tranzacții strategice.

„Există o decizie de principiu a Guvernului României, şi aici Ministerul Energiei susţine puternic ca o companie a statului român, parţial listată la Bursă, care trebuie să ţină cont de toate aceste lucruri, Romgaz, să preia Azomureş. Există nişte discuţii avansate, există chiar o ofertă clară, concretă, făcută acţionarilor de la Azomureş. Nu pot să intru foarte mult în detalii, pentru că sunt chestiuni confidenţiale”, a declarat Bușoi.

Discuțiile nu sunt noi, ele purtându-se de mai bine de un an, iar în februarie chiar premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu delegația Ameropa în prezența conducerii Romgaz pentru a evalua stadiul dialogului.

Prețurile la îngrășăminte vor scădea?

Preluarea de către stat, prin Romgaz, naște o întrebare firească pentru orice fermier: vor fi îngrășămintele mai ieftine? Ei bine, lucrurile nu-s chiar așa simple. Oficialul de la Energie temperează așteptările privind o scădere semnificativă a prețurilor, subliniind că piața este una globalizată. Principalul beneficiu ar fi, la prima vedere, securitatea aprovizionării.

„Romgaz nu este doar o companie în care statul este acţionar majoritar, ci o companie care trebuie să ţină cont şi de regulile Bursei şi de regulile guvernanţei corporatiste. Preţurile la gaz şi la îngrăşăminte se aliniază la preţurile europene şi internaţionale, suntem totuşi într-o piaţă globalizată. În ceea ce privește securitatea aprovizionării, situația ar putea fi mai stabilă dacă statul român, printr-o companie în care deține controlul majoritar, va reuși să dezvolte o companie strategică precum Azomureș”, a explicat secretarul de stat.

Pana la urma, prețul final va depinde de mulți factori. „Vorbim de o companie şi de o piaţă liberă. Aşteptarea ar fi ca preţul să fie unul mai competitiv, mai uşor de suportat de către agricultori, dar nu poate fi unul foarte diferit faţă de preţul internaţional. Cel puţin teoretic, Azomureş poate vinde îngrăşămintele pe piaţa internaţională la preţul de acolo. clar că, dacă are nişte contracte ferme, prin medierea statului român, se poate ajunge la o soluţie de echilibru, dar şi pentru gazele naturale folosite pentru producţia de electricitate, pentru încălzire. Acolo avem încă preţ reglementat pentru populaţie, cel puţin până anul viitor”, a adăugat Cristian-Silviu Bușoi.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Azomures Cristian Buşoi ministerul energiei protest Romgaz social