Peste 90% dintre proiectele de investiţii aprobate vor primi fonduri de la stat, cu accent pe modernizarea școlilor, spitalelor și achiziția de mijloace de transport nepoluante.
Investiţiile PNRR rămân prioritare pentru comunităţi
Guvernul continuă finanțarea a mii de proiecte prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), ceea ce înseamnă vești bune pentru numeroase localități din ţară. Potrivit Ministerului Dezvoltării, vor fi susținute financiar 5.372 de contracte, în valoare totală de 26 miliarde de lei. Aceste proiecte vizează modernizarea infrastructurii din școli, spitale și achiziţia mijloacelor de transport nepoluante.
Dintre contracte, 5.249 vor fi gestionate de autorităţile locale, iar 123 de instituţiile centrale.
Mesajul nostru către toate autorităţile locale și autorităţile centrale, care sunt beneficiarii acestor investiţii, este acela că investiţiile din PNRR merg mai departe. Guvernul asigură finanțarea tuturor investiţiilor, care au ordini de începerea execuţiei lucrării la 19 august 2025. Astfel, se vor finanța un număr de 5.372 de contracte, în valoare de 26 miliarde lei cu TVA, ceea ce înseamnă că 91% din contractele încheiate prin Ministerul Dezvoltării pe PNRR, rămân în vigoare și vor fi finanțate. Diferenţa care nu se finanţează, sunt investiţii care, la data de 19 august, nu aveau contracte de execuţie de lucrări, deci, practic, sunt prioritizate cele care erau deja în șantier
Distribuirea fondurilor pe domenii esenţiale
Prin aceste contracte, vor fi reabilitate și eficientizate energetic 1.345 de clădiri de învățământ, și anume 772 de școli, 202 licee, 252 de grădiniţe și vor fi construite 110 creșe. De asemenea, vor fi reabilitate și eficientizate energetic 191 de clădiri funcționale din domeniul sănătăţii, din care 49 de spitale, 141 de dispensare și o policlinică. Vor fi achiziționate 1.184 de vehicule nepoluante, din care 68 tramvaie, 60 troleibuze, 625 de autobuze, 431 microbuze. Nu în ultimul rând, vor fi eficientizate energetic 1.900 de clădiri rezidențiale multifamiliare, adică blocuri de locuințe
Finanţare majoritar din granturi și prioritizarea proiectelor în derulare
O mare parte din finanțare vine din granturile europene, care acoperă acum 72% din costuri, după renegocierea cu Comisia Europeană.
Înainte aveam 69% finanțare din împrumut, ceea ce însemna că intră pe deficitul bugetului de stat, și 31% grant
Proiectele fără contract de execuţie semnat până la 19 august 2025 nu vor mai primi finanţare. Pentru finalizarea proiectelor mature, guvernul va aloca 4,18 miliarde de lei din bugetul de stat, ca lucrările să fie încheiate până la sfârșitul lunii august anul viitor.
Adoptarea memorandumului presupune un angajament al Guvernului de a finanța, din bugetul de stat, o contribuţie financiară de 4.18 miliarde de lei, inclusiv TVA, astfel încât aceste proiecte mature la data de 19 august să poată fi finalizate până la sfârșitul lunii august anul viitor
Acest angajament aduce claritate beneficiarilor, care știu exact ce proiecte continuă și care nu mai pot fi finanțate.
Absorbţia fondurilor și impactul asupra comunităţilor
Ministerul Dezvoltării a crescut rata de absorbţie a fondurilor europene de la 15% la 56% în ultimii ani, iar obiectivul este atingerea unui grad de absorbţie de 100% până în 2026.
Se finanţează doar proiectele „mature”, cu documentaţia completă, care pot fi implementate rapid: modernizarea a 1.900 de blocuri, construcţia a 110 creșe și reabilitarea mai multor spitale și școli.
Aceste măsuri reduc riscul de pierdere a fondurilor și asigură beneficii reale pentru comunităţi, în special în domeniile esenţiale precum educaţia, sănătatea și transportul public.
Ministrul a transmis autorităţilor locale că proiectele trebuie să respecte termenele stabilite pentru a beneficia de finanţare. Fondurile sunt alocate exclusiv proiectelor aflate în grafic și cu documentația completă.
Ce urmează pentru proiectele PNRR
Toate aceste investiţii urmăresc să aducă îmbunătățiri vizibile în viața oamenilor. Școlile, spitalele și blocurile reabilitate vor oferi condiţii mai bune, iar mijloacele de transport nepoluante vor contribui la un mediu mai curat. Pentru autorităţi, provocarea principală este finalizarea la timp a proiectelor, pentru a nu pierde fondurile europene disponibile.
Dacă lucrările se vor derula conform planului, în următorii ani românii vor vedea rezultatele acestor investiţii în orașele și satele lor. Guvernul și-a asumat acest angajament și va monitoriza atent fiecare etapă a implementării.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyA0 Nord ar putea lega A2 de A3 până la finalul lui octombrie, prin deschiderea a aproximativ 13 kilometri
BravonetCalea Victoriei se închide temporar pentru evenimente în 9-11 octombrie. Pe unde poți traversa cu mașina
LylaAproape jumătate dintre români au cerut sprijin emoțional inteligenței artificiale
Revista IoanaDeficitul de B12 persistă în ciuda suplimentării? Ce rol au tratamentele și problemele de absorbție
News24Bucureștiul trece de la maxime de 28-29 de grade duminică la 15-16 grade luni
Dolce SportUniversitatea Cluj a întors derby-ul cu CFR și a câștigat cu 3-1, cu două goluri de la Macalou
