Într-o analiză critică dură, profesorul Dragoș Huru de la ASE București demontează planul Guvernului de a vinde acțiuni la companiile de stat pentru a acoperi deficitul bugetar. Expertul compară strategia cu un împrumut la amanet, o metodă care devalorizează patrimoniul național și limitează capacitatea statului de a interveni în economie. România riscă să repete greșelile anilor ’90.
O strategie de casă de amanet
Dragoș Huru, Director al Departamentului de Economie și Politici Economice din cadrul ASE, a tras un semnal de alarmă într-o postare intitulată „Criza măgarului lui Buridan în economia României”. El avertizează că privatizarea parțială, fără o reformă reală, nu face decât să mascheze ineficiența fiscală și aruncă țara într-un „cerc vicios al sărăciei”. Iar abordarea actuală este „cel puțin absurdă”, amintind de transformarea binelui social în bunăstare personală restrânsă care a marcat tranziția.
Expertul subliniază că nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ideea că proprietatea privată este un „panaceu universal”. Lucrurile stau, de fapt, mult mai complex.
Greșelile trecutului, repetate
O problemă majoră, subliniază profesorul, este lipsa totală de viziune. Guvernul vrea să vândă, dar fără o strategie clară pentru companiile vizate. V-ați întrebat vreodată ce se va întâmpla cu firmele neperformante? „Este greu de identificat ce anume ne interesează: nu avem informații financiare despre companii, nu știm ce o să se întâmple cu companiile care nu merg”, afirmă Huru. E drept că speranța că acestea se vor desființa de la sine este pur și simplu o utopie.
Mai mult, Huru identifică o asemănare periculoasă cu strategiile iraționale din perioada comunistă târzie, când Nicolae Ceaușescu vindea orice resursă pentru a-și atinge obiectivele, un drum care nu poate avea decât un „final nefericit”. Totul se petrece într-un context de „haloimăs public” și dezorientare, unde deciziile par luate pe baza unor intuiții personale, nu a unor analize economice serioase.
Dezastrul managementului privat impus politic
De ani de zile auzim aceeași poveste: managementul privat va rezolva corupția și ineficiența. Numai că realitatea de pe teren arată altceva. Dragoș Huru cataloghează această schemă drept un „dezastru strategic”, o metodă care a servit mai degrabă la transferul de influență decât la eficientizare.
Reforma reală, explică el, nu înseamnă tăieri arbitrare, ci eficientizarea cheltuielilor. În România, „reforma” a fost adesea confundată cu subfinanțarea educației și a infrastructurii. Acest „activism fără perspectivă” nu generează politici publice, ci doar polarizare socială.
O tactică veche, dar eficientă.
Una dintre cele mai periculoase practici este „aruncarea costurilor”. Statul înființează entități separate sau mută angajați pentru a ascunde problemele, pregătind terenul pentru vânzări la preț de nimic. „În practică, externalizarea poate duce la situații în care aceleași servicii sunt realizate de aceiași oameni, dar prin firme private apropiiate decidenților, la costuri mai mari”, explică Dragoș Huru. Pe bune, sună cunoscut?
Vindem argintăria familiei pentru consumul de azi
Argumentul acoperirii găurilor din buget este demontat rapid. Profesorul compară gestul cu o vizită la amanet. „La amanet, bunurile sunt evaluate sub valoarea lor reală; în mod similar, vânzarea de acțiuni realizată sub presiune duce, de regulă, la obținerea unui preț inferior”, avertizează acesta. Și să fim serioși, România nu se află într-o situație atât de disperată încât să justifice lichidarea unor active care, chiar și cu un management mediocru, produc profit.
Impactul pe termen lung este devastator. Când statul vinde participații la companii strategice, pierde nu doar dividendele viitoare, ci și controlul. „Deficitul poate părea rezolvat pe termen scurt, dar, în anul următor, problemele pot deveni mai mari: prețurile bunurilor din aceste sectoare pot crește, iar statul își pierde spațiul de politică economică”, explică expertul. Practic, finanțăm consumul de azi vânzând „argintăria familiei”, o greșeală fundamentală care nu elimină cauza deficitului (ineficiența fiscală), ci doar amână deznodământul.
Alternativa reală: fonduri europene și credibilitate
Dar există și o soluție. În loc de privatizări netransparente, Dragoș Huru propune concentrarea pe angajamentele europene. Atragerea banilor din PNRR și alte mecanisme financiare ar putea aduce aproximativ 50 de miliarde de lei, o sumă care ar putea echilibra bugetul fără a sacrifica proprietatea publică. Dezvoltarea ar trebui să se bazeze pe principiul „prin noi înșine”, adaptat contextului european, adică valorificarea resurselor proprii, nu vânzarea lor pe nimic.
În plus, o piață bursieră mică, precum cea a României, nu poate absorbi pachete de acțiuni de miliarde de lei fără șocuri care să scadă și mai mult prețul. Mesajul final este clar: „Miza este menținerea credibilității externe și evitarea riscului de a compromite parcursul de aderare la OECD”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana12 cazări pentru un circuit auto în Big Sur. Tarifele pornesc de la 293 de dolari pe noapte
News24Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
Dolce SportIulian Tameș spune că vor fi reziliate contractele lui Drăghici-Mușat și Lungu după bătaia din vestiar
GetPonyMașină de lux evaluată la 622.000 de lei, oprită când ieșea din România prin Rădăuți-Prut
BravonetMarina Vlady a murit la 88 de ani, acasă, alături de cei dragi și animalele sale
LylaPasta de dinți nu tratează coșurile și îți poate irita pielea. Ce poți folosi în loc
