În prezent, UE este pe cale să ajungă la un acord politic privind legislația care să permită luarea amprentelor digitale ale solicitanților de azil cu vârsta de doar șase ani, prelucrarea imaginilor faciale și utilizarea forței dacă este necesar.
În ziua de marți 5 decembrie, 2023 președinția spaniolă a UE a anunțat că aproape s-a ajuns la un acord final, cu un posibil acord politic în ziua de joi.
În opinia sa, „Dosarul este aproape de un acord final, am discutat toate problemele politice principale”, a declarat Fernando Grande-Marlaska, ministrul spaniol de interne, care a vorbit în numele președinției UE.
În plus, „Atingerea unui acord în acest dosar ar trimite un semnal foarte necesar privind capacitatea noastră de a finaliza pactul în ansamblul său”, a declarat Grande-Marlaska.
Cunoscut sub numele de Eurodac, dosarul face parte dintr-o reformă mult mai amplă a sistemului de azil la nivelul UE, care își croiește drum prin aparatul legislativ de ani de zile, în timp ce presiunea politică crește pentru a încheia revizuirea.
În acest sens, Eurodac a fost supus, de asemenea, unei examinări intense din partea apărătorilor drepturilor civile, care spun că reforma propusă a bazei de date este echivalentă cu supravegherea în masă.
Concret, la începutul acestei săptămâni, peste 100 de organizații ale societății civile și experți au cerut respingerea totală a reformei Eurodac și a extinderii acesteia.
Ei spun că aceasta ar putea submina datoria UE de a respecta legislația și standardele internaționale în materie de azil și migrație.
Printre vocile critice se numără chiar Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, cu sediul la Viena, care afirmă că utilizarea forței fizice sau psihologice pentru obținerea amprentelor digitale ar fi nejustificată.
Practic, Eurodac este utilizat în prezent de statele UE pentru a verifica dacă amprentele digitale ale unui solicitant de azil sau ale unui „trecător de frontieră în situație neregulamentară” au fost deja înregistrate în altă parte.
Deși există din anul 2003, reformele propuse de Comisia Europeană urmăresc să îi extindă domeniul de aplicare, să interconecteze înregistrările și să faciliteze accesul poliției.
De altfel, instituțiile UE au purtat șapte negocieri cu ușile închise cu privire la acest dosar, în cadrul cărora au discutat aspecte care se referă la accesul direct al forțelor de ordine, precum și la colectarea de date în vederea relocării persoanelor în țări din afara UE.
Aşadar, printre problemele rămase de rezolvat joi se numără perioadele de păstrare a datelor. De asemenea, se discută dacă să se includă refugiații ucraineni în sistem.
De asemenea, reforma Eurodac a fost propusă în anul 2020 de către Comisia Europeană, pe baza unui acord provizoriu la care au ajuns deja colegiuitorii încă din anil 2018.
Acel acord a venit, de asemenea, fără niciun vot sau transparență. Negociatorul său principal în Parlamentul European este Jorge Buxadé, un politician de extremă dreapta din partidul spaniol Vox.
Sursa: euobserver.com