Uniunea Europeană intenționează să taie finanțarea pentru celebra Bienală de la Veneția, una dintre cele mai proeminente expoziții de artă din lume. Anunțul a fost făcut luni de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și vine ca reacție directă la decizia organizatorilor de a readmite artiștii ruși la ediția din 2026, pentru prima dată de la invazia pe scară largă a Ucrainei.

Declarații fără echivoc de la Bruxelles

Decizia a fost comunicată de Kaja Kallas în treacăt, în timpul unei conferințe de presă axată în principal pe sprijinul pentru Ucraina, după o reuniune a miniștrilor de externe din UE. Tonul a fost însă extrem de ferm. „În timp ce Rusia bombardează muzee, distruge biserici și încearcă să șteargă cultura ucraineană, nu ar trebui să i se permită să o expună pe a sa”, a declarat oficialul european.

Kallas a continuat pe aceeași linie, subliniind problema morală a acestei situații. „Revenirea Rusiei la Bienala de la Veneția este greșită din punct de vedere moral, iar UE intenționează să-i taie finanțarea”.

O mișcare tranșantă.

Front comun împotriva participării rusești

Reacția UE nu este un gest izolat. Decizia Bienalei de a găzdui din nou Rusia a stârnit critici pe scară largă în Europa. Ministrul Culturii din Letonia, Agnese Lāce, a fost una dintre cele mai vocale figuri, fiind în fruntea unei poziții comune semnate de 25 de țări europene care cereau excluderea Rusiei. Mai mult, Lāce a anunțat că va boicota deschiderea Bienalei pe 9 mai dacă Moscova va participa.

Și presiunea politică nu se oprește aici. Un grup de 37 de europarlamentari a trimis o scrisoare președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, și Kajei Kallas, cerând suspendarea finanțării. Suma nu e deloc de neglijat, fiind estimată la aproximativ 2 milioane de euro pe o perioadă de trei ani (bani europeni, fireste ).

Cum se apără organizatorii?

În replică, organizatorii Bienalei și-au apărat decizia. Ei susțin că evenimentul rămâne un spațiu dedicat dialogului, unde arta este menținută separat de politică. E drept că, la prima vedere, argumentul pare valid. Numai că lucrurile stau puțin diferit când vorbim de un stat agresor sancționat la nivel internațional.

Până la urmă, se mai poate vorbi de neutralitate culturală în timp ce un război continuă în Ucraina? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele multor factori de decizie europeni.

Legături periculoase la pavilionul rusesc

Dincolo de principii, există și îngrijorări concrete. Într-o declarație oficială, Ministerul Culturii din Letonia a avertizat că permiterea participării Rusiei ar oferi „legitimitate printr-o platformă culturală europeană majoră, susținută de finanțare europeană” unui stat agresor. Ba chiar mai mult, ministerul a atras atenția că anumite persoane asociate cu pavilionul rusesc au legături directe cu structurile de stat rusești și cu narativele pro-Kremlin.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Agnese Lāce Bienala de la Veneţia Kaja Kallas Rusia Uniunea Europeană