Vicepremierul Oana Gheorghiu a dezvăluit una dintre cele mai tensionate experiențe din mandatul său, anume încercarea de a verifica procedurile de selecție a conducerii Portului Constanța. Instituțiile statului i-au blocat accesul la documente, invocând motive pe care oficialul le consideră de-a dreptul frustrante.
Verificări oprite la ușă
În contextul discuțiilor despre reforma companiilor de stat, Oana Gheorghiu a confirmat că a încercat să facă lumină în privința suspiciunilor apărute în spațiul public legate de Portul Constanța. „Am încercat să fac niște verificări la Portul Constanța, asta mai ales pentru că în spațiul public s-au vehiculat unele nereguli în felul în care a fost selecționat Consiliul de Administrație, lucru care mă privește direct pentru că avem și jalon în PNRR pe guvernanță corporativă, iar reforma înseamnă guvernanță corporativă. Dar aici m-am lovit de un zid”, a declarat vicepremierul.
Demersul nu a presupus o vizită în persoană, ci o solicitare oficială. „Practic… practic verificăm documentele. Le-am solicitat în scris și am primit un răspuns în scris”. Numai că răspunsul a fost un refuz categoric, motivat într-un mod care a surprins-o pe Gheorghiu. Ea a detaliat că în document i se transmitea că „sunt lucruri care țin de GDPR, ceea ce e frustrant, pentru că știți, noi nu vorbim de persoane fizice, era cabinetul viceprim-ministrului, și că unele sunt confidențiale”.
Un model care se repetă
Iar situația nu este unică.
Întrebată dacă a mai întâlnit astfel de blocaje, vicepremierul a confirmat imediat. „Da, s-a mai întâmplat și la alte companii.” Oana Gheorghiu a oferit și exemple concrete, indicând spre zone la fel de sensibile ale economiei. „Păi s-a mai întâmplat cred că la companiile din zona de energie strategică, care nu sunt la Ministerul Energiei, sunt la Secretariatul General.” Când a fost întrebată dacă solicitările au fost respinse „pur și simplu”, răspunsul a fost un „Da” ferm.
„De ce ai ascunde?”
Dincolo de refuzul în sine, Oana Gheorghiu a criticat dur atitudinea instituțiilor, pe care o consideră anormală într-o echipă guvernamentală. Până la urmă, de ce atâta secretomanie? Vicepremierul a explicat pe larg de ce acest zid de tăcere ridică mari semne de întrebare (un aspect esențial în contextul reformelor asumate prin PNRR).
„mea, în primul rând nu e colegial, pentru că totuși suntem într-o… suntem într-o echipă. În al doilea rând nu e procedural corect, în al treilea rând nu văd ce au de ascuns. Adică abia atunci începi să-ți pui niște probleme: de ce ai ascunde? Pentru că, repet, sunt niște documente care trebuie să fie publice. Eu nu ceream nimic… contractele de mandat și la… în ceea ce privește Portul Constanța ceream procedurile, să văd procedurile, modul în care au fost selectate. Deci niște lucruri din bucătăria internă și care ar trebui să fie puse la dispoziție unui demnitar care vrea să facă o verificare, nu?”, a conchis Gheorghiu.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetHoroscop 26 septembrie 2026. Fecioară și Balanță, feriți-vă de grabă în luarea deciziilor
LylaADHD a fost asociat cu șanse cu 48% mai mari de simptome digestive într-o analiză amplă
Revista IoanaSuplimentele pot afecta ficatul. Icterul și urina foarte închisă cer evaluare rapidă
News24Majorarea pensiilor din 2027 depinde de buget. Trei calcule pentru un venit de 2.025 de lei
Dolce SportAIK s-a retras din negocierile pentru Vlad Dragomir. Pafos ar fi cerut 4 milioane de euro
GetPonyDedeman are roboți de pornire și un redresor între 159,90 și 429 de lei. Aparatele au utilizări diferite
