Un avatar pixelat, copie digitală a unui jurnalist, se plimba recent printr-un birou virtual în căutarea unui prieten. Proiectul se numește Pixel Societies, iar teza din spatele său, dezvoltată de trei programatori londonezi, Tomáš Hrdlička și frații Joon Sang și Uri Lee, este că agenții AI personalizați ar putea ajuta la potrivirea oamenilor reali cu colegi, prieteni și chiar parteneri romantici extrem de compatibili. Fiecare agent rulează pe o versiune personalizată a unui model lingvistic mare, alimentat cu date publice și informații suplimentare furnizate de utilizator.

Dar, lăsat liber în simulare, agentul jurnalistului a fost mai degrabă un Hyde pentru Jekyll-ul său. „Caut mereu partea mai puțin glamuroasă a poveștii”, i-a spus unui alt agent, unul dintre multele clișee jurnalistice pe care le-a debitat.

„Hype-ul este pâinea mea zilnică”, i-a spus altuia.

A halucinat o călătorie de documentare în Suedia și a întrerupt mai multe conversații cu fraza: „Să sărim peste amabilități”. E drept că agentul a fost creat pe baza unor date personale limitate (câteva răspunsuri la un chestionar și linkuri către rețelele sociale), fiind condamnat să fie doar o postare de LinkedIn umblătoare.

O personalitate „picantă”

Pixel Societies s-a născut la începutul lunii martie, la un hackathon găzduit de University College London de către Nvidia, HPE și Anthropic. Hrdlička și Joon Sang Lee sunt membri ai Unicorn Mafia, un grup exclusivist de dezvoltatori care participă frecvent la astfel de competiții. Echipa a câștigat un premiu de la Anthropic pentru cea mai bună utilizare a instrumentelor sale pentru agenți AI.

Proiectul se inspiră puternic din OpenClaw, un software de asistent personal care a inovat prin conceptul de „soul file” (fișier de suflet), ce informa identitatea unică a fiecărui agent. „Este ca și cum i-ai oferi unui agent o personalitate cu adevărat picantă. Asta am folosit pentru a face personajele să pară vii”, spune Hrdlička.

Un milion de vieți virtuale

Ideea dezvoltatorilor este ca agenții antrenați în profunzime să poată parcurge interacțiuni la viteză maximă, adunând informații pe care proprietarii lor le-ar putea folosi pentru a găsi companie în lumea reală. Viziunea lor este să transforme Pixel Societies într-o platformă socială unde agenții interacționează continuu pentru a stimula relații fructuoase în viața reală.

„Ca oameni, trăim o singură viață. Dar dacă am putea trăi un milion?”, spune Joon Sang Lee. „Ne-ar oferi mai multă libertate de a experimenta.”

El adaugă că, deși există un farmec al întâlnirilor întâmplătoare, platforma lor vrea să creeze un spațiu și pentru cele intenționate. „Există o limită la câți oameni putem întâlni. Lucrurile se bazează în mare parte pe serendipitate”, explică Lee. „Există loc pentru asta. Dar vrem să creăm și un spațiu pentru a întâlni oameni în mod intenționat.”

Poate un algoritm prezice chimia?

Cea mai frecventă cerere din partea celor câteva sute de persoane care au testat prototipul este ca agenții să recomande parteneri romantici pe baza chimiei virtuale. Dar poate un algoritm să prezică, pe bune, chimia dintre doi oameni? Paul Eastwick, profesor de psihologie la UC Davis, susține că aplicațiile de dating bazate pe algoritmi „creează o piață cu niveluri dramatice de inegalitate, unde cei bogați devin și mai bogați – «bogat» în acest caz însemnând «atrăgător»”.

Studiile sale arată că cel mai fiabil predictor al compatibilității nu sunt hobby-urile sau preferințele, ci timpul petrecut împreună și dacă există o scânteie la prima întâlnire. „Gândiți-vă la compatibilitate mai mult ca la un proces de creștere”, spune Eastwick. „Are de-a face cu povestea pe care o construiesc doi oameni împreună.”

Iar pentru ca dating-ul prin agenți AI să funcționeze așa cum este promovat, inteligența artificială ar trebui să scoată la iveală un adevăr latent despre ceea ce face doi oameni compatibili, un adevăr pe care oamenii încă nu l-au identificat. „Aceasta este avangarda”, recunoaște Eastwick. „Aici ne luptăm cu toții acum.”

Probleme spinoase și factorul „Black Mirror”

Există și alte probleme. Cum se poate asigura o interacțiune corectă între doi agenți alimentați cu cantități diferite de date? Cât de costisitor ar fi să rulezi o astfel de simulare la scară largă? Și, fireste, există factorul „ick”: ideea de a externaliza deciziile despre viața amoroasă către un AI seamănă izbitor cu un episod din *Black Mirror*.

Numai ca lucrurile stau puțin diferit, crede Nicole Ellison, profesoară la Universitatea din Michigan. „Dating-ul online și matchmaking-ul sunt o formă de muncă. Mulți oameni vorbesc despre ele în acest fel”, afirmă ea. „Pot înțelege atractivitatea externalizării acestui lucru – la fel cum externalizăm atât de multe alte lucruri.”

Hrdlička merge chiar mai departe, susținând că proiectul este o modalitate de a scăpa de tirania tehnologiei. „Deja externalizăm întregul proces de a merge undeva în persoană și de a încerca să cunoaștem alți oameni. Suntem lipiți de ecrane, încercând să ne croim drum spre victorie prin swipe-uri”, spune el. „Chiar dacă construim mai multe eșafodaje digitale pentru viața ta socială, de fapt scopul este de a minimiza timpul pe care trebuie să-l petreci în mediul digital.”

La finalul simulării, agentul jurnalistului părea să fi identificat câțiva potențiali cunoscuți. Stabilise o întâlnire de afaceri, o cafea și o bere cu o persoană – „Sună ca genul meu de seară”, a spus agentul – și alte întâlniri cu alții. Îndoindu-se de judecata agentului său, jurnalistul a decis să nu dea curs niciunei propuneri.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Anthropic dating OpenClaw Pixel Societies