România se află printre țările europene cu cea mai redusă utilizare a inteligenței artificiale generative, alături de Italia și Polonia. La polul opus, grecii, danezii și estonienii sunt cei mai activi utilizatori din rândul celor 25 de state membre ale Uniunii Europene analizate.

Utilizarea AI a crescut rapid în rândul cetățenilor, iar date noi, citate de Euronews, arată că peste o treime dintre persoanele din cele 38 de țări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au folosit instrumente de AI generativ în 2025. Cifrele se referă la ultimele trei luni ale anului trecut.

Tinerii și studenții, campionii AI în Europa

Vârsta este un factor decisiv în adoptarea noilor tehnologii. Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani sunt, în medie, cei mai mari utilizatori de AI generativ din UE. Cele mai ridicate niveluri de utilizare în rândul acestei categorii de vârstă se înregistrează în Grecia și Estonia.

Conform celor mai recente date Eurostat, aproximativ patru din zece tineri cetățeni UE au fost mai predispuși să folosească instrumente AI pentru educația formală în 2025, comparativ cu populația generală. Utilizarea AI în scopuri private a fost, de asemenea, mai frecventă în rândul tinerilor (44,19%) decât în rândul populației generale (25,09%).

Studenții sunt principalii utilizatori de instrumente AI în toate cele 25 de țări UE. În plus, adoptarea inteligenței artificiale este larg răspândită și în rândul persoanelor conectate la piața muncii, incluzând atât angajații, cât și șomerii.

Educația și venitul, factori cheie în adopția AI

În aproape toate țările UE analizate, cetățenii cu niveluri ridicate de educație folosesc cel mai mult instrumente AI precum ChatGPT și Gemini. Există însă o singură excepție de la această regulă.

În Irlanda, persoanele cu un nivel scăzut de educație sunt cele care utilizează cel mai des instrumentele de inteligență artificială. O altă corelație importantă este cea cu nivelul veniturilor. Persoanele din gospodăriile cu cele mai mari venituri sunt principalii utilizatori în 22 de țări UE, cea mai mare valoare fiind observată în Slovenia.

Și aici există excepții. Cetățenii belgieni și slovaci din gospodăriile cu cele mai mici venituri au raportat cea mai mare rată de utilizare a AI.

Bărbații folosesc AI mai mult decât femeile. Patru țări fac excepție

Datele arată și o diferență de gen în ceea ce privește adopția tehnologiei. Bărbații din 21 de țări ale Uniunii Europene au folosit instrumentele AI mai mult decât femeile.

Doar patru state membre fac excepție de la această tendință. Estonia, Slovenia, Lituania și Croația sunt singurele țări din UE unde s-a înregistrat o situație opusă, femeile fiind utilizatoare mai frecvente.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră