Au început înscrierile, pentru ediţia a IV-a, a programului de burse pentru cadrele didactice tinere

Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii a anunţat, înscrierile pentru ediţia a IV-a a programului Bursele ANIS de susţinere a cadrelor didactice universitare vor avea loc în perioada 1 – 18 septembrie, într-un comunicat transmis AGERPRES.

„Programul îşi propune susţinerea cadrelor didactice tinere în integrarea unor tehnologii noi şi a unor metode inovative de predare în programa universitară, precum şi introducerea de cursuri de tehnologie în facultăţi non-IT. Cu acoperire naţională şi burse de câte 5.000 de euro per proiect selectat, programul Bursele ANIS se adresează deopotrivă lectorilor şi asistenţilor universitari. Intervalul de depunere a proiectelor este 1-18 septembrie. Programul Bursele ANIS, lansat în urmă cu patru ani la iniţiativa asociaţiei, se adresează cadrelor didactice tinere care propun în curricula universitară tehnologii noi şi metode inovative de predare. Astfel, lectorii universitari trebuie să introducă un nou curs în anul universitar 2021/2022, să actualizeze un curs existent sau să introducă metode inovative de predare, iar asistenţii universitari pot propune soluţii pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular. Pentru a fi eligibili, participanţii trebuie să aibă până în 40 de ani”, se menţionează în comunicat.

Iniţiatorii programului au avut în vedere, în acest an, cursurile propuse de cadrele didactice trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cyber Security, Inteligenţa Artificială, Machine Learning, FinTech, HealthTech, Blockchain, Tech for All. Candidaţii vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, ulterior, cei selectaţi vor avea un interviu cu membrii comitetului de evaluare.

În acest context, primele trei ediţii ale programului au fost sprijinite financiar de către următoarele companii: Adobe, Atos, Bitdefender, Deutsche Bank, Cornerstone Technologies, eMag, Endava, Enea, Huawei, Microsoft, Qualitance, Softbinator Technologies, Softelligence Engineering şi Wipro.

Din punct de vedere financiar, valoarea burselor acordate, până în prezent, se ridică la 165.000 de euro, iar numărul proiectelor înscrise a fost în număr de 98.

Per total, au fost acordate 33 burse şi graţie proiectului s-au conturat trei colaborări între companii şi mediul academic, pe proiecte de cercetare, susţine sursa citată.

În România, ANIS menţionează că, la primele trei ediţii ale programului de burse, au fost selectate proiecte depuse de către cadre didactice din cele mai mari centre universitare din România, respectiv: universităţile „Politehnica” din Bucureşti şi Timişoara, ASE, UNATC din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, universităţile „Al. I. Cuza” şi „Gheorghe Asachi” din Iaşi, „Transilvania” din Braşov, „Tehnică” şi „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea Bucureşti.

Aşadar, înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În prezent ANIS, însumează 140 de membri, atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, şi peste 41.000 de angajaţi.

Cu o cifră de afaceri generată de aceste companii, care se ridică la peste 3,6 miliarde de euro.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata