Cu peste 29% a fost creşterea profiturilor băncilor americane, în T1

Foto: bancherul.ro

Profiturile băncilor din SUA au crescut cu 29,1% în primul trimestru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după ce creditorii şi-au ajustat în jos aşteptările pentru viitoarele pierderi din împrumuturi, transmite Reuters.

Astfel, fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC) a informat că industria bancară americană a înregistrat în primele trei luni din acest an profituri de 76,8 miliarde de dolari, în creştere faţă de 58,3 miliarde de dolari în primul trimestru din 2020 şi faţă de 17,3 miliarde de dolari în perioada octombrie-decembrie 2020.

Un raport de trei sferturi din toate băncile, sau 74,8%, au raportat profituri trimestriale nete mai ridicate în primul trimestru din 2021, comparativ cu primele trei luni din 2020, iar ponderea instituţiilor neprofitabile a scăzut de la 7,4% în urmă cu un an la 3,9%.

În acest sens, preşedintele FDIC, Jelena McWilliams, susţine că datele arată că, în pofida dificultăţilor continue, „industria bancară rămâne rezilientă”.

„Nivelul solid al capitalului şi al lichidităţii sprijină necesităţile de creditare şi ajută la protecţia faţă de potenţialele pierderi”, a adăugat ea.

Din punct de vedere al depozitelor, acestea au crescut cu 635,2 miliarde de dolari, sau 3,6%, faţă de trimestrul precedent, la 18.500 miliarde de dolari.

„Am înregistrat rate record de economisire de la începutul pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar această majorare a nivelului depozitelor nu este permanentă. În condiţiile redresării economiei, consumatorii şi oamenii de afaceri încep din nou să cheltuie, deci vom vedea o moderare semnificativă a creşterii nivelului depozitelor”, le-a spus jurnaliştilor un oficial al FDIC.

În contextul bancar actual, activele totale au crescut cu 680,9 miliarde de dolari, sau 3,1%, faţă de trimestrul precedent, la 22.600 miliarde de dolari.

Concret, s-au deschis trei noi bănci, 25 de instituţii au fuzionat în primul trimestru din 2021, şi nicio bancă nu a dat faliment, conform datelor FDIC.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata