Dan Vîlceanu susține că situația economică a României nu permite o majorare a pensiilor, a salariilor și a alocațiilor așa cum s-ar dori în realitate

Dan Vîlceanu ministrul interimar al Finanţelor, a vorbit despre planurle pe care Minsterul le are în următoarea perioadă. Acesta susține că şi un ministru al Finanţelor de la Partidul Social Democrat se va lovi de aceeaşi realitate, de faptul că există o ţintă de deficit şi nu poţi creşte cu cât ţi-ai dori veniturile populaţiei.

Totodată, el a mai explicat și faptul că PNL prevăzuse în bugetul pentru anul viitor creşteri de pensii şi alocaţii. Mai exact, potrivit acestuia, este vorba despre o creștere de 243 în cazul alocaților ș de 486 în cazul pensiilor.

În plus, ministrul a mai adăugat că aceste creșteri sunt mult mai mari decât presupune legea, subliind faptul că ele trebuie să fie majorate într-o marjă în care să poată fi plătite constant.

În viziunea sa, “În calculul bugetului pe anul viitor noi luasem în considerare ceea ce prevede legea deja. Adică la alocaţii acea creştere la 243 şi 486 şi în cazul pensiilor creşterea dată de inflaţie şi jumătate din creşterea salariului mediu brut. Creşterile de care vorbim acum sunt mai mari decât presupune legea şi vom găsi o variantă astfel încât el, dacă ajungem la o înţelegere să crească şi mai mult, vor creşte, dar trebuie să crească într-o marjă în care să putem plăti şi într-o marjă în care totuşi să ne ţinem şi de angajamentele legate de reducerea deficitului”, a afirmat Vîlceanu.

”Partidul PSD se va lovi de aceași cruntă realitate”

Întrebat ce se va întâmpla în situaţia în care PSD va numi ministrul Finanţelor în viitorul Guvernul, Dan Vîlceanu susține că social democrații vor realiza singuri că nu vor putea să crească veniturile populației așa cum își doresc, odată ce vor vedea cifrele.

În explicaţiile sale, “Atunci când eşti în opoziţie sau atunci când nu ai un titular al Ministerului Finanţelor la tine în partid, toate lucrurile par posibile. În momentul în care ajungi acolo şi trebuie să lucrezi cu cifre şi trebuie să fii lucid şi să lucrezi chirurgical, să tai foarte exact, lucrurile se schimbă şi o să vedeţi că şi un ministru al Finanţelor de la PSD se va lovi de aceeaşi cruntă realitate în care ştii că ai o ţintă de deficit şi că nu poţi să creşti cât ţi-ai dori tu aceste venituri ale populaţiei”, a adăugat acesta.

De menționat este faptul că precizările lui Dan Vîlceanu vin după ce liderul PNL, Florin Cîţu, a anunțat că a discutat cu liderii social-democraţi, în cursul zilei de duminică, o creştere a pensiilor cu 7 la sută. În ceea ce priveşte alocaţiile copiilor, acesta preciza că ele vor creşte de la 1 ianuarie 2022.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata