Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, trage un semnal de alarmă precizând că România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie

Pe lângă pandemia de coronavirus, românii se confruntă și cu o creștere fără precedent a facturilor la electricitate și gaze, iar situația ar putea fi din ce în ce mai gravă. Experții susțin că țara noastră nu-şi va mai putea acoperi consumul de gaze în luna februarie, lucru care ar putea fi cea mai mare nenorocire de până acum la nivel național.

 

Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, trage un semnal de alarmă precizând:  „Dacă ne uităm pe site-ul  Transgaz, vedem că consumul de gaze în februarie a fost între 76 şi 78 de milioane de metri cubi pe zi în ultimii zece ani. Pe aceeaşi pagină, vedem că ce este rezervat pe aceeaşi lună înseamnă 46 de milioane, adică 32 de milioane de metri cubi nu există în acest moment rezervate.

Dincolo de faptul că 41% dintr-o potenţială cerere pe luna februarie nu există, însumând toate capacităţile tehnice pe care le are în momentul de faţă disponibile Transgaz vedem că tot n-am avea 20% gaze  pentru un astfel de vârf, care a fost prezent în ultimii zece ani în România, aşa cum arată datele Transgaz”, a susţinut Chisăliţă, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.

La rândul său, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a oferit și el o serie de declarații în acest sens. Acesta a fost întrebat care vor fi consumatorii deconectaţi în cazul în care vor fi probleme cu alimentarea.

În acest context, el a precizat că nu există o listă stabilită, însă până în momentul de față nu se vorbește despre deconectarea consumatorilor.

Românii ar putea rămâne fără gaze

Astfel, „În momentul de faţă nu este stabilită o listă cu primii întreruptibili. Eu cred că nu se pune problema în momentul de faţă de deconectare a niciunui consumator. În şedinţa comandamentului de iarnă astăzi (marţi – n.r.) vom face o recapitulare şi vom monitoriza foarte foarte atent situaţia de câte ori este cazul, săptămânal, bineînţeles. Nu cred că se pune problema în momentul de faţă de consumatori întreruptibili”, a arătat Niculescu.

De cealaltă parte, Chisăliţă a precizat că problemele în alimentarea cu gaze în această iarnă sunt iminente, iar ministerul ar fi trebuit să aibă un plan de rezervă pentru a evita accidente grave, în special pentru faptul că românii vor fi afectați de acest lucru în perioada iernii, când temperaturile sunt extrem de scăzute.

În opinia sa, „Pentru aceste situaţii, care sunt evidente, din păcate, nu cred că trebuie să luăm legătura cu consumatorii cu o zi înainte, ei au nevoie de câteva zile şi trebuie să ştie concret ce să facă, pentru a se evita accidente. Pentru a evita această situaţie, care este evidentă, este postată pe site-ul Transgaz, nu aveţi niciun element de pregătire în momentul de faţă?”, a arătat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Obtimist secretarul de stat în Ministerul Energiei susține că aceeaşi previziune figura pe site-ul Transgaz în septembrie pentru trimestrul al patrulea al anului, însă lucrurile s-au rezolvat.

„Şi în septembrie vedeam aceeaşi estimare şi pentru Q4 2021 şi cu toate acestea am văzut că s-au rezervat capacităţi pe perioadă lunară. Observ şi eu o tendinţă a importatorilor de gaze să-şi rezerve capacitatea nu cu mult timp înainte, trimestrial, la costuri mai mici, ci preferă să facă lucrul acesta rezervând capacitate lunar, chiar dacă pentru ei reprezintă un cost mai mare. Presupun că această strategie vine din dorinţa lor de a-şi maximiza preţurile la gaze, iar în sensul acesta Ministerul Energiei nu are niciun fel de atribuţii de a interveni în relaţiile comerciale”, a precizat secretarul de stat.

Cea mai dificilă perioadă pentru România

Chisăliţă a mai subliniat faptul că vârfurile de consum sunt în februarie şi, aşa cum sunt prezentate pe site-ul Transgaz, exced inclusiv capacitatea tehnică, ceea ce nu era până acum.

Astfel, având în vedere cifrele, în momentul de față România traversează acum cea mai dificilă perioadă din istorie pe piaţa gazelor.

„Aceasta din cauza suprapunerii nefaste între capacitatea de a importa gaze în această iarnă, care din păcate este limitată, după cum vedem pe site-ul Transgaz, rezervările de capacitate sunt reduse în acest moment şi influenţate de schimbarea fluxurilor de gaze în Balcani, dar ne confruntăm şi cu cele mai mari preţuri care au existat vreodată în sectorul gazelor naturale din România şi din Europa. Din păcate, veştile nu sunt îmbucurătoare pentru această iarnă. Pe diverse prognoze pe care le-am făcut în ceea ce priveşte evoluţia preţului, există scenarii potrivit cărora la vârf de consum, atunci când cererea va deveni foarte mare, preţurile ar putea ajunge între 762 şi 1.074 lei pe MWh”, a mai spus el.

De altfel, Chisăliţă a făcut o altă mențiune cu privire la preţul gazelor, care a crescut cu 30% în doar câteva zile ca urmare a unor informaţii privind avizarea conductei Nord Stream 2.

Aşadar, „În anumite situaţii, când cererea va fi mare, în baza unor temperaturi scăzute, aceste preţuri vor fi destul de probabil să se întâmple. În acelaşi timp, nici anul viitor nu vine cu preţuri îmbucurătoare: dacă urmărim ce se întâmplă pe Bursa Română în Mărfuri, inclusiv în tranzacţiile de astăzi, vedem că practic preţul gazelor naturale în semestrul întâi din 2022 este mult mai mare decât în prezent ca preţ mediu, discutăm de tranzacţii care au fost închise la 83,8 lei, iar media pentru anul viitor, 262,18 lei, ultima tranzacţie efectuată, depăşeşte nivelul preţului plafonat”, a completat specialistul.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata