În viziunea sa, Jens Weidmann crede că BCE nu trebuie să extindă măsurile de stimulare

Foto: cursdeguvernare.ro

Jens Weidmann, preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) a afirmat, „Ar fi de dorit ca Banca Centrală Europeană să reducă curând stimulentele de urgenţă şi să nu transfere flexibilitatea extraordinară a măsurilor sale de luptă contra crizei spre instrumentele sale standard”, a afirmat acesta într-un interviu acordat publicaţiei financiare Handelsblatt, transmite Reuters.

În contextul bancar-financiar, la şedinţa de politică monetară din 10 iunie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia. Prin PEPP, în acest trimestru BCE a făcut achiziţii de aproximativ 80 de miliarde de euro pe lună, faţă de aproximativ 62 de miliarde de euro în primele trei luni din 2021.

Dar unii oficiali BCE sunt pregătiţi să discute, în septembrie data şi modul în care va fi retras PEPP, în condiţii redresării rapide a economiei zonei euro.

„Înregistrăm progrese suplimentare în depăşirea efectelor pandemiei, şi ar fi de dorit ca măsurile speciale adoptate în timpul crizei să fie curând reduse”, a declarat Weidmann pentru Handelsblatt.

Jens Weidmann, unul dintre cei mai consevatori membri ai Consiliului guvernatorilor BCE, a precizat că nu va mai exista până anul viitor o justificare pentru măsurile de urgenţă: „Când urgenţa pentru care a fost creat PEPP se va încheia, programul trebuie oprit”.

În contextul dat, alţi oficiali argumentează că şi după încheierea PEPP, programată în martie 2022, BCE ar putea transfera flexibilitatea extraordinară către un Program de achiziţii de active (APP).

Weidmann a respins ideea, argumentând că un Program de achiziţii de active are un scop diferit şi trebuie păstrat separat. „Când această situaţie excepţională se va încheia, nu mai este adecvat un astfel de grad ridicat de flexibilitate”, a declarat şeful Bundesbank.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata