Proiect de 4 milioane de euro pentru Crearea Releţei de Dezvoltare Rurală

Proiectul european pentru realizarea a 30 de centre de asistenţă şi informare rurală a fost lansat vineri (19 martie 2010) bugetul alocat programului ridicându-se la patru milioane euro, pentru următorii trei ani, a declarat vineri managerul proiectului al CAIR, Elena Nemeş Vintilă.

‘Prin intermediul programului Crearea Reţelei de Dezvoltare Rurală – CAIR – se urmăreşte ridicarea nivelului de trai al populaţiei rurale din zonele ţintă, conectarea acestora la informaţie prin înfiinţarea a 30 de centre. Acestea vor funcţiona ca poli de expertiză, de informare, instruire. Bugetul alocat programului este de patru milioane euro, din fonduri europene, iar durata implementării este de trei ani’, a afirmat Elena Nemeş Vintilă.

Proiectul va cuprinde 12 module pentru trei categorii distincte de beneficiari (1.500 de persoane) şi un modul specializat în domediul IT&C pentru 60 de beneficiari, precum şi metode de conducere a propriilor afaceri pentru 600 de manageri actuali şi potenţiali.
‘Urmărim şi îmbunătăţirea percepţiei cu privire la practicile europene în conducerea afacerilor, la importanţa asocierii şi parteneriatelor pentru 600 de întreprinzători actuali şi în devenire, precum şi sporirea abilităţilor lor şi a cunoştinţelor de conducere pentru propriile afaceri’, a adăugat Vintilă.

Proiectul va fi implementat de asociaţia Manufuture în colaborare cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, în şase regiuni naţionale, în 28 de judeţe.
‘900 de persoane sunt în căutarea unui loc de muncă şi vor beneficia de consultanţă, vor fi realizate 60.000 de ore de instruire şi alte 60.000 de ore de consiliere personală. Vor fi înfiinţate 120 de unităţi de muncă la distanţă, unde se va putea face contabilitate primară, secretariat’, a spus Elena Nemeş.

Fiecare centru va fi echipat cu fax, telefon, copiator, internet şi intranet şi sală de conferinţe. ‘Vor fi elaborate 30 de diagnostice social economice în zonele ţintă, care vor releva puntele tari şi punctele slabe ale zonelor’, a adăugat managerul proiectului.
CAIR este co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Zona rurală a României conţine 87 la sută din teritoriul ţării, 45,1 la sută din populaţie (9,7 milioane de persoane) şi 70 la sută din totalul populaţiei sărace.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata