Ce va face România cu prima tranșă de bani din PNRR?

49

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la București, a anunțat vineri, 16 septembrie 2022, că prima tranșă din PNRR va fi folosită pentru divere proiecte, precum Autostrada A7, modernizarea a peste 100 de creșe din țara noastră, digitalizarea universităților și proiecte de cogenerare.

Prima tranșă din PNRR va fi folosită pentru modernizarea creșelor și digitalizarea universităților

În informaţiile sale, „După cum a anunțat Comisia Europeană ieri (joi – n.r.), România a primit aprobarea pentru prima tranșă din PNRR în valoare de 2,6 miliarde de euro, care se adaugă la cele 3,79 miliarde de euro, pe care țara noastră deja le-a primit ca prefinanțare în cadrul acestui program. Cele 2,6 miliarde de euro vor intra în țara noastră în două-trei săptămâni, cât durează procedurile la nivel european.

Prin aceste sume, 3,79 miliarde de euro din prefinanțare, plus 2,6 miliarde din prima tranșă, dacă adăugăm și cele 3,8 miliarde de euro pe care România le-a atras din fonduri europene aferente perioadei 2014-2021, ajungem la 10 miliarde de euro, bani europeni, care intră în România în această perioadă. Estimările sunt că ne vom apropia de 12 miliarde de euro până la finalul acestui an”, a declarat, vineri după-amiază, Dan Cărbunaru.

Guvernul de la București vrea să reducă rata abandonului școlar din România

În contextul de activitate, tot vineri, Nicolae Ciucă a precizat că se va dezvolta reţeaua de creşe şi grădiniţe din țara noastră. Premierul României a vorbit, totodată, și despre măsurile prevăzute în noile legi ale educaţiei, ce vizează accesul la educaţie de calitate, reducerea abandonului şcolar şi creşterea legăturilor dintre universitate şi piaţa muncii din țara noastră.

Planul de reducere al abandonului şcolar, care a fost aplicat deja, asigurarea resurselor financiare necesare elevilor, adaptarea reţelei şcolare la nevoile comunităţilor şi alte măsuri „vor schimba în bine învăţământul românesc şi ne vor oferi o formă de muncă educată şi bine calificată”.

Potrivit spuselor sale, măsurile din noile legi ale educației „vor oferi şanse în plus pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă”.

În opinia sa, „Avem nevie de această adaptare, de aceea proiectul România Educată are alocată suma de 3,6 miliarde de euro prin PNRR, bani care pot ajuta la implementarea măsurilor de modernizare a învăţământului românesc”, a adăugat premierul României.

El a vorbit, totodată, și despre măsurile care vor avea impact asupra demografiei din România, ci anume proiecte care au demarate deja sau care au fost aprobate şi urmează a fi demarate şi care vor acorda sprijin studenţilor sau familiilor tinere aflate la început de drum.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata