Care este istoricul tuturor clădirilor construite ilegal în Capitală

44

Cezar Grigoriu locuiește și în ziua de azi în casa în care a trăit tatăl său: George Grigoriu, blocul de pe strada Vasile Lascăr 73-75 din București, care, deși a primit autorizație, a fost declarat ilegal de către Tribunalului București.

În afirmaţiile sale, viața unor familii care locuiesc în casele vechi de pe strada Vasile Lascăr din zona istorică a Capitalei, a fost zdruncinată de rechinii imobiliari. Cezar Grigoriu fiind o victimă a acestor rechini și a autorizațiilor de construcție, emise ilegal de Primăria Sectorului 2 și de Primăria Capitalei, de pe vremea când Gabrielei Firea era edil.

De altfel, strada Vasile Lascăr face parte din zona protejată urbanistic a Capitalei. În această zonă sunt case istorice, care datează din anii 1930. Unele case sunt unicat arhitectural, altele sunt case normale sau blocuri vechi de doar trei etaje. Din nefericire, zona respectivă este tulburată de rechinii imobiliari, care ar vrea să transforme zona istorică a Capitalei într-o zonă modernă, cu blocuri de peste zece etaje.

Dacă cineva și-ar asuma să demoleze o asemenea zonă și să o transforme unitar într-un cartier de blocuri, atunci ar apărea un mare scandal în care ar fi implicați arhitecți și istorici. În cazul de față, decizia a fost luată punctual, fără nicio consultare, de către Neculai Onțanu, fostul primar din Sectorul 2 și, apoi, de către Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei. Decizia lor nu a fost luată prin consultare publică sau în baza vreunei cercetări urbanistice, ci la cererea unor cunoscuți, clientelă politică a primarilor de la acea vreme.

Astfel, Ilie Ciuclea, fost senator PSD și patronul firmei de salubritate Supercom, care deservește exclusiv Sectorul 2 și care a încheiat 60 de acte adiționale de prelungire a contractului cu Primăria Sectorului 2, a cumpărat terenul de pe strada Vasile Lascăr 73-75.

Concret, Ilie Ciuclea este/era un apropiat al lui Neculai Oțanu și al Gabrielei Firea. Potrivit jurnalistul Laurențiu Daniel Ionescu de la evz.ro, Ilie Ciuclea a plătit pe terenul respectiv în jur de un milion și jumătate de euro. Peste câțiva ani, ginerele său, Dumitru Georgescu Ciuclea, a preluat terenul de pe strada Vasile Lascăr și-a scos o autorizație de construcție, emisă de Primăria Sectorului 2, pentru un imobil de P+4 etaje, ceea ce ar fi fost în conformitate cu legislația pentru zonele protejate, însă un bloc cu patru etaje nu a satisfăcut dorința de câștig a lui Dumitru Georgescu Ciuclea, așa că a început să acționeze. Inițial, acesta s-a asociat cu firma de dezvoltatori imobiliari Tuna Balcan Construct, apoi a mers la Primăria Capitalei, de unde a obținut o autorizație de construcție pentru un imobil de P+9, adică dublu față de cât este permis în zonele protejate.

În acest sens, Dumitru Georgescu Ciuclea a început construcțiile, care nu au nicio legătură cu arhitectura interbelică din zona protejată și care încalcă orice normă legală de construcție. Blocul este lipit de gardul clădirilor din jur, iar balcoanele noii construcții se revarsă peste curțile vecinilor sau se sprijină pe calcanul caselor din jur. Disperați, oamenii din zona protejată au sesizat Poliția Locală Sector 2 și Primăria Capitalei. Poliția Locală a vrut chiar să îi amendeze pentru că i-a deranjat în condițiile în care dezvoltatorul imobiliar deținea autorizație, iar Primăria Capitalei le-a spus că autorizația de construcție este legală și dacă au nemulțumiri, să se adreseze justiției, ceea ce au și făcut.

Oamenii s-au adresat Tribunalului București pentru sistarea lucrărilor și anularea autorizației de construire. Între timp, Dumitru Georgescu Ciuclea a mai vrut să pună trei etaje, ajungând, astfel, la P+12. Conform Hotărârii nr. 1683/21.03.2021, a fost suspendată autorizația de construcție nr. 174/1714471/28.03.2019, în baza căreia Tuna Balcan Construct și Dumitru Georgescu Ciuclea au construit acel bloc peste casele oamenilor. În urma hotărârii Tribunalului București, Tuna Balcan Construct a oprit construcția și a făcut apel la Curtea de Apel București. Apelul în dosarul 9277/3/2020 are primul termen în data de 29 septembrie 2022 la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal al Curții de Apel București.

Între timp, o macara de câteva zeci de metri înălțime a rămas între curțile oamenilor. Când bate vântul, scoate un zgomot sinistru, iar vârstnicii și adulții tineri cu copii mici stau cu frică în case, atunci când macaraua scârțâie din toate încheieturile.

Cezar Grigoriu a făcut o plăngere la DNA

Cezar Grigoriu a deschis procesul colectiv împotriva construcției ilegale, a depus chiar și o plângere la DNA (Direcția Națională Anticorupție) când a început să crească construcția ilegală. La un moment dat, el s-a întâlnit cu Dumitru Ciuclea.

În afirmaţiile sale, „I-am spus că a cumpărat un proiect de pe net și l-a trântit aici, fără niciun studiu. Mi-a spus că a avut un arhitect adus din Anglia. Nici un arhitect nu ar face balcoanele blocului pe calcanul casei de lângă. Ăștia nu au nici măcar avizul ISU. Dacă e vreun incendiu aici în spate, pe unde o să între pompierii?”, a explicat Cezar Grigoriu, în cadrul unui interviu acordat pentru evz.ro.

Aşadar, avocatul Dumitru Dobrinev, care se ocupă de acest caz, a spus că primul pas este să obțină definitiv suspendarea construcției și anularea autorizației de construcție. Apoi va veni un alt proces, cel pentru revenirea la numărul de etaje permis în zona protejată, adică P+4. Până atunci, însă, judecătorii de la Curtea de Apel București vor trebui să se pronunțe în legătură cu apelul declarat de constructorii turci, iar primul termen va fi pe 29 septembrie 2022.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata