Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu face o vizită oficială la Ankara

25

În cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Turcia, ministrul român al Afacerilor Externe s-a întâlnit şi cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu. Iată care au fost principalele subiecte de discuţie dintre cei doi.

Astfel, Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a aflat într-o vizită oficială în Turcia, marţi, 6 decembrie, unde s-a întâlnit cu omologul său, Mevlut Cavusoglu.

Securitatea Mării Negre, subiect vital pentru România şi Turcia

Într-o conferinţă de presă comună susţinută apoi la Ankara, Bogdan Aurescu a afirmat că România a fost constant preocupată să identifice soluţii pentru a spori securitatea la Marea Neagră şi poartă în acest sens discuţii cu Turcia, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO.

Astfel, „Un loc important în discuţiile noastre l-a avut şi securitatea în regiunea Mării Negre. Am discutat despre modalităţile optime de cooperare, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO (…) România a fost constant preocupată să identifice soluţii pentru a spori securitatea la Marea Neagră”, a declarat ministrul român, potrivit Agerpres.

În acest sens, va fi creat un grup de lucru comun, prin intermediul căruia Turcia şi România vor analiza „cele mai importante aspecte care ţin de Marea Neagră, de securitatea la Marea Neagră, de dezvoltarea economică, asigurarea libertăţii de navigaţie”.

„Este evident că trebuie să sporim capacitatea NATO de cunoaştere strategică şi de cunoaştere situaţională a evoluţiilor de securitate din Marea Neagră”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.

Bogdan Aurescu anunţă şedinţe comune de guvern România-Turcia

O altă veste importantă venită de la Ankara priveşte mecanismul şedinţelor comune de Guvern. Bogdan Aurescu a transmis că va fi înfiinţat Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia.

În afirmaţiile sale, „Acest mecanism ne permite o abordare structurată, o abordare care să permită stimularea într-un mod şi mai coordonat şi mai organizat a dezvoltării relaţiilor noastre pe diverse planuri”, a precizat Aurescu.

Concret, cei doi oficiali au finalizat şi convenit textul Declaraţiei politice prin care se creează Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia, organizat sub forma unei reuniuni comune permanentizate a celor două Guverne, axate pe domenii strategice de interes comun, care va fi lansat în cursul anului 2023.

Finlanda şi Suedia vor în NATO: „Un efect pentru care cred că trebuie să îi mulţumim preşedintelui Putin”

În altă ordine de idei, un alt subiect atins în cadrul discuţiilor dintre cei doi miniştri de Externe a fost cel al aderării Finlandei şi Suediei la NATO.

Aderarea acestora va „reprezenta un plus pentru securitatea spaţiului euroatlantic în ansamblul său, mai ales în actualul context geopolitic.

Faptul că două state neutre până la declanşarea acestui război al Rusiei împotriva Ucrainei au decis să îşi abandoneze politica de neutralitate tradiţională vreme de zeci de ani şi din cauza acestui război au hotărât să se alăture Alianţei Nord-Atlantice, iată un efect pentru care cred că trebuie să îi mulţumim preşedintelui Putin, din această perspectivă”.

Cooperare mai strânsă în domeniul energiei

În contextul economic, miniştrii Bogdan Aurescu şi Mevlut Cavusoglu au apreciat importanţa Parteneriatului Strategic pentru consolidarea legăturilor strânse între cele două state şi s-au referit la dialogul bilateral dinamic şi la nivelul foarte bun al colaborării pe diverse dimensiuni.

În plus, un alt domeniu prioritar despre care s-a discutat a fost cel al energiei. Cei doi miniştri de Externe au pus accentul pe cooperarea în domeniul energiei între România şi Turcia, în special din perspectiva provocărilor actuale.

S-a convenit, astfel, intensificarea eforturilor comune în vederea asigurării securităţii aprovizionării României prin tranzitarea teritoriului Turciei.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro