RUUTS reprezintă, de fapt, o platformă turistică, prin intermediul căreia românii își pot închiria o rulotă, mai mică sau mai mare

Foto: ruuts.travel
53

Povestea RUUTS începe în 2020, în plină pandemie, când doi tineri antreprenori aveau nevoie de o formă de turism care să le permită evadarea în natură, fără restricții.

Astfel, Katina Moldovan și Robert Diaconeasa au găsit în închirierea rulotelor modalitatea de a călători într-o perioadă a restricțiilor, promovând totodată ecoturismul în România.

Ce este RUUTS?

RUUTS reprezintă, de fapt, o platformă turistică, prin intermediul căreia românii își pot închiria o rulotă, mai mică sau mai mare, în funcție de nevoi, cu ajutorul căreia pot călători în țară. Așa cum precizam la început, ideea a pornit în plină pandemie, când granițele erau închise, industria aviatică, la pământ, iar oamenii căutau modalități izolate și sigure de a călători.

În același timp, inițiatorii platformei, vor ca aceasta să reprezinte și o modalitate de promovare a ecoturismului, în sensul în care din fiecare rezervare efectuată rezultă un copac plantat.

”Încă suntem la început, dar visul nostru este ca RUUTS să pună inclusiv rădăcinile unei păduri”, a declarat Diaconeasa, pentru wall-street.ro.

Cum funcționează RUUTS și cât costă o noapte de cazare

În România, RUUTS funcționează asemenea Booking-ului, cu mențiunea că se rezumă doar la închirierea rulotelor. Practic, platforma reprezintă un intermediar între proprietarii rulotelor și turiștii români, contractul încheindu-se între turist și deținătorul autovehiculului.

În contextul financiar, o noapte de cazare în platforma RUUTS pornește de la 140 de lei și poate ajunge la 850 de lei, în plin sezon, într-o rulotă de lux. Cât despre ”în plin sezon”, acesta este definit de perioada sărbătorilor pascale, dar și de lunile cuprinse de la 1 mai la 15 septembrie.

Mai mult decât atât, RUUTS beneficiază de geolocație, însemnând că puteți alege din rulotele aflate în apropierea zonei în care locuiți. Pentru moment, funcția este valabilă pentru regiuni mai mari, urmând ca echipa să minimalizeze această caracteristică, pentru ca turiștii să aibă acces la rulote cât mai apropiate de locuințele lor.

Astfel, ”Acest trend este în creștere în turismul din România, însă, chiar și așa, cultura rulotismului nu este bine exploatată în țară. Aici vrem noi să intervenim”, a declarat Moldovan.

În plin sezon, platforma impune un termen de minimum cinci nopți pentru o vacanță, iar în extra-sezon cerința este pentru doar două nopți.

De asemenea, investiția inițială în platformă a fost de 75.000 de euro, ulterior ajungând la circa 100.000 de euro, implicând și sectorul de marketing și dezvoltare a businessului.

Sfaturi pentru turiștii care vor o vacanță cu rulota

Întrebaţi Moldovan și Diaconeasa ce trebuie să știe cine vrea să plece, pentru prima dată într-o vacanță cu rulota, aceştia au oferit trei mari sfaturi, după cum urmează:

  • identificarea rulotei potrivite pentru noi (dacă mergem cu familia, prietenii sau singuri). În plus, trebuie să verificăm dacă permisul de conducere pe care îl deținem este adecvat rulotei pe care dorim să o închiriem.
  • ce vrem de la vacanța noastră: campinguri mari, aglomerate cu alți turiști, sau spații mai izolate, în care avem voie să staționăm cu rulota.
  • renunțarea la teama de a conduce o rulotă, care este doar o mașină mai mare.

În contextul activităţii, echipa RUUTS numără nouă oameni și intenționează să își extindă capacitățile de rezervare. Diaconeasa și Moldovan plănuiesc să includă în RUUTS și campinguri în care turiștii pot petrece vacanța cu rulota, dar și posibilitatea închirierii de bărci în concedii.

În prezent, RUUTS este o platformă limitată la nivelul României, însă cei doi tineri vor să poată funcționa și în Bulgaria sau Grecia. Nu în ultimul rând, în platformă veți putea găsi circa 50 de parteneri/proprietari de rulote cu care puteți încheia un contract pentru o vacanță.

Sursa: Wall-street.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata