În contextul migrator, Hassan răsucește un blister de tranchilizante în degetele sale. Acesta conține tablete de Xanax, unul dintre puținele obiecte pe care le mai are după șederea sa într-una dintre numeroasele tabere de refugiați împrăștiate pe insulele grecești și pe continent.
Mai mult, a obținut tranchilizantele deși nu le-a cerut și nici nu știa ce efect au.
Această experiență a sa este similară cu cea a multor alți migranți care au traversat ruta balcanică – una dintre principalele căi de acces în Europa. Distribuirea pe scară largă și necontrolată de medicamente psihotrope în centrele de primire nu este documentată în cifre oficiale. Cu toate acestea, mulți migranți și activiști care au călătorit și au lucrat în principalele orașe de pe această rută, cum ar fi Atena, Belgrad, Sarajevo și Trieste, au tras un semnal de alarmă.
Concret, Ruta Balcanilor este una dintre principalele căi de migrație către Europa. Pornind din Turcia și Grecia, traversează toate țările din Europa de Est – Bulgaria, Serbia, Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina – pentru a se încheia în Italia.
Însă, chiar dacă medicul de la unitate îi prescrisese lui Hassan să ia câte o jumătate de pastilă la fiecare opt ore, pachetul de pastile pe care îl arată este aproape plin.
În declaraţiile sale, „Am primit un examen medical fără să știu despre ce este vorba. Medicul mi-a spus că Xanax este foarte potrivit pentru situația mea. Dar nu am înțeles de ce credea el că am nevoie de ajutor. Nu semnalasem nicio suferință psihică și nu cerusem sprijin”, spune Hassan, în vârstă de 45 de ani.
Hassan a decis să încerce doza prescrisă și, la scurt timp după aceea, a adormit timp de câteva ore. După ce s-a trezit, a decis să caute informații despre efectele secundare ale medicamentului pe care tocmai îl luase – nimeni nu i le explicase.
Apoi, „Am tastat numele medicamentului pe internet și am aflat că o jumătate de pastilă mă poate face să dorm câteva ore. În acel moment, mi-am dat seama că, dacă voi continua să îl iau, îmi voi petrece zilele dormind. Așa că am încetat și am sperat că nimeni nu va verifica dacă am continuat să iau dozele.”
În avertizarea sa, „Situația din tabăra de refugiați era catastrofală. Oamenii care nu luau medicamente erau puțini. Când se întâmpla să mă intersectez cu unul, deveneam imediat prietenul lui, pentru că, de obicei, toți cei din jurul meu erau dependenți”, spune Hassan. „Unii oameni ajung într-o situație foarte dificilă și ajung să ia tot pachetul de droguri în câteva ore.”
În situaţia sa, Hassan se consideră astăzi norocos că a reușit să evite dependența de medicamente psihotrope. Însă mulți au o soartă diferită.
În explicaţiile sale, „Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă cu oamenii care nu se mai pot lipsi de aceste substanțe. Odată am văzut bărbați care s-au tăiat în fața copiilor lor”, spune el. „Dacă nu aș fi știut despre această problemă, aș fi continuat să iau și eu Xanax și poate că mi s-ar fi întâmplat același lucru.”
Prescrierea în exces
În dificultățile cu care Hassan s-a confruntat de-a lungul călătoriei sale de migrație reflectă experiențele împărtășite de mii de alte persoane care, ca și el, și-au părăsit țările și au luat calea Balcanilor în căutarea unui viitor mai bun.
Uneori, însă, capcanele de pe această cale spre o viață mai bună pot veni nu numai sub forma violenței fizice – ca în cazul torturii la frontieră -, ci și a îngrijirii psihologice bazate pe utilizarea excesivă a medicamentelor psihotrope.
Ruta Balcanilor este una dintre principalele căi de migrație către Europa. Pornind din Turcia și Grecia, traversează toate țările din Europa de Est – Bulgaria, Serbia, Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina – pentru a ajunge în Italia, Austria și Ungaria.
De zeci de ani, drumul a fost străbătut de mii de migranți. Cu toate acestea, abia din anul 2015, odată cu intrarea record a peste 764.000 de refugiați, instituțiile și mass-media au început să se concentreze asupra sa.
În fiecare zi, zeci de migranți se confruntă cu dificila rută către Europa de Vest – o provocare supranumită „jocul” din cauza marii incertitudini și a riscului mare care apasă asupra celor care urmează să o parcurgă.
Traseul este plin de obstacole și, deși documentația privind decesele din Balcani este rară, potrivit ONG-ului United for Intercultural Action, peste 2.100 de persoane și-au pierdut viața de-a lungul acestui drum în ultimii opt ani.
În opinia sa, „Traseul balcanic este periculos, iar luciditatea este fundamentală pentru cei care intenționează să îl parcurgă”, explică Nawal Soufi, o activistă independentă care ajută de ani de zile persoanele aflate în dificultate de-a lungul traseului balcanic. „Cei care înfruntă acest traseu sub influența drogurilor psihotrope subestimează riscurile de pe parcurs”.
Apoi, problemele de sănătate mintală sunt a treia cea mai frecventă cauză a intervențiilor medicale în rândul refugiaților, potrivit unui raport publicat de Crucea Roșie sârbă.
Cu toate acestea, țările cele mai afectate de afluxul de migranți – inclusiv Grecia, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina și Croația – nu au fost niciodată dotate cu facilități adecvate pentru nevoile de asistență medicală ale celor care migrează pe teritoriile lor.
Astfel, „În tabere, dacă cineva se plânge de o durere de cap sau de insomnie, medicii răspund imediat dându-i antidepresive puternice și anxiolitice [anti-anxiety medication],” spune Soufi.
Pe hârtie, instituțiile europene au încercat să garanteze persoanelor aflate în mișcare dreptul de a avea acces la asistență medicală.
Cu toate acestea, cei care au experimentat realitatea taberelor de refugiați spun că nivelul de asistență este deficitar.
Motivul principal este că, în unele cazuri, criza migrației s-a împletit cu o situație socio-economică deja fragilă. Un studiu a arătat că, în Grecia, cu mult înainte de creșterea bruscă a numărului de migranți, sistemul de sănătate era deja în colaps din cauza anilor de criză economică.
Dependența de droguri
Cele mai frecvente medicamente sunt benzodiazepinele, cum ar fi clonazepamul, dar și diazepamul și pregabalina. Utilizarea acestor medicamente include tratamentul pentru anxietate, epilepsie și atacuri de panică.
În afirmaţiile sale, „Prescripțiile sunt redactate în limbi pe care oamenii aflați în mișcare nu le înțeleg și nimeni nu le oferă informații de bază despre posibilele efecte secundare”, adaugă Soufi.
Nawal Soufi sensibilizează de ani de zile cu privire la această problemă. În trecut, ea a închiriat case pentru a-i găzdui pe migranții care făceau abuz de medicamente psihotrope pentru a-i scoate, cel puțin temporar, din tabere și din circuitele de trafic de droguri.
Astfel, „În cele mai multe cazuri, este posibil să se combată complet dependența prin asigurarea faptului că oamenii au un loc sigur. Când începeau să se simtă mai bine, îi rugam să mă ajute în activitățile mele de voluntariat, de exemplu. Faptul că aveau planuri pentru o zi le permitea să aibă un obiectiv zilnic”, spune Soufi.
De-a lungul rutelor de migrație, o cantitate excesivă de timp liber poate fi periculoasă.
În precizările sale, „Oamenii așteaptă un răspuns timp de săptămâni sau chiar luni de zile, rumegând toată ziua despre violențele pe care le-au suferit la frontieră. Se simt rușinați de condițiile lor de viață”, explică ea. Într-un astfel de context, administrarea de medicamente este o modalitate de a uita de realitate.
Un mare centru de reabilitare din Atena, finanțat de ministerul grec al sănătății, organizează de câțiva ani programe pentru refugiații care fac abuz de droguri și alte substanțe.
În timpul unui interviu informal, un purtător de cuvânt al acestui centru, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a confirmat existența unei distribuții slab controlate de medicamente psihotrope în tabere.
Dar, în același timp, sursa a subliniat puținele informații pe care le dețin în acest sens și dificultățile de a înțelege în ce etapă a traseului de migrație începe abuzul.
Se estimează că, în 2019, pe insula Lesbos se aflau aproximativ 20.000 de refugiați. Cei mai mulți dintre ei trăiau pe străzi, în condiții dezastruoase, și era deosebit de greu să ai grijă de ei. „Un personal foarte mic trebuia să aibă grijă de oameni care călătoreau de ani de zile, care poate că începuseră deja să ia substanțe în Turcia, sau chiar mai devreme”, a declarat sursa citată.
Aceeași persoană a adăugat că, în centrele de primire, în majoritatea cazurilor, medicii le dau medicamente psihotrope celor care le-au cumpărat deja de pe piața neagră.
De asemenea, mulți încep să ceară pastile pentru că nu pot să doarmă, sau primesc medicamente de la un prieten și apoi încep să le vândă sau să le cumpere pe ascuns.
„Păstrați oamenii cât mai calmi posibil
Din datele furnizate de agenția de frontieră a UE, Frontex, peste un milion de migranți ilegali au intrat în Balcanii de Vest între 2015 și 2022 – în principal din Siria, Afganistan, Pakistan, Iran și Irak.
Șeful unui ONG – care preferă să rămână anonim, de teamă de represalii – care a lucrat timp de mai multe luni în insulele grecești a explicat că „una dintre principalele consecințe ale numărului mare de migranți a fost supraaglomerarea facilităților de primire”.
„În timp, taberele concepute pentru a găzdui nu mai mult de 800 de persoane au fost aglomerate cu peste 3.000 de persoane. Tranchilizantele au fost distribuite indiferent de starea pacientului, deoarece scopul real era de a evita bătăile și de a menține oamenii cât mai calmi posibil”, a declarat sursa citată.
Una dintre cele mai folosite substanțe a fost un medicament pe bază de pregabalină, folosit pentru tratarea epilepsiei și a durerii neuropatice. „Cutiile cu acest medicament erau împrăștiate pe jos peste tot. În unele cazuri, migranții înșiși erau cei care îl solicitau, iar medicii, în parte din lipsă de timp, le dădeau fără să facă investigații suplimentare”, a declarat oficialul ONG-ului.
„Clinicile din tabere sunt în mod constant în deficit de personal, iar un singur profesionist trebuie să se ocupe de zeci de persoane. Cum este posibil să se facă analize precise în astfel de condiții și timp? Ar trebui să arătăm cu degetul către întregul sistem și nu către medici.”
Problema nu este doar lipsa de personal medical în tabere, ci și necesitatea unei mai bune pregătiri.
„ONG-urile străine, pentru a obține misiuni pe teren, trebuie să încheie acorduri cu spitalele locale. Aceste pacte implică întotdeauna angajarea de medici locali – este o modalitate de a stimula ocuparea forței de muncă în țările în care forța de muncă este rară”, a declarat un activist. „Acești profesioniști, însă, sunt cu greu pregătiți să se ocupe în mod corespunzător de pacienții cu traume grave. Acest lucru duce la o tendință de a rezolva problemele prin utilizarea abundentă de medicamente psihotrope.”
Migranții care primesc sau se familiarizează cu medicamente psihotrope de-a lungul rutei balcanice încearcă, de asemenea, să le obțină în Trieste, orașul italian de la granița cu Slovenia, considerat una dintre ultimele opriri de pe traseu.
În afirmaţiile sale, „Unii oameni mi-au cerut medicamente psihotrope sau medicamente care le-ar putea reduce agitația și anxietatea sau pentru că știau despre ele. În unele cazuri, pot confirma condițiile pentru a prescrie acel medicament. Dar, în multe alte cazuri, migranții le cer pentru că văd în medicament posibilitatea de a-și rezolva problemele, fie că sunt psihologice, mentale sau fizice”, explică Andrea Collaretta, medic voluntar la Donk, o asociație din Trieste care oferă asistență medicală persoanelor care nu au acces la Serviciul Național de Sănătate italian.
Analizând rețetele pe care unele persoane le primiseră în Balcani și pe care le păstraseră în telefoanele lor mobile, Collaretta a constatat că „cele mai frecvent utilizate medicamente psihotrope sunt diferitele forme de benzodiazepine. În mod predominant, acestea sunt benzodiazepine vechi care costă puțin și au oricum un efect semnificativ. Cu toate acestea, în unele cazuri, în Italia, acestea nici măcar nu pot fi prescrise ca anxiolitice.
În Italia, abuzul de medicamente psihotrope are loc în principal în centrele de detenție pentru repatriere, centrele de detenție înainte de expulzare, numite și CPR, destinate străinilor care așteaptă să fie expulzați.
În alte părți, problema afectează țara mai puțin decât în țările balcanice, datorită unei abordări mai sensibile a sănătății mintale. Un studiu realizat de Lancet a constatat că, în ciuda provocărilor, modelul Trieste de îngrijire a sănătății mintale este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind un standard mondial pentru psihiatria comunitară.
Singurătatea
Cu toate acestea, în unele state din regiunea Balcanilor, se acordă puțină atenție sănătății mintale, iar utilizarea excesivă a antidepresivelor este adânc înrădăcinată în țesutul social.
În cadrul unui studiu din 2021, Grecia a înregistrat cel mai ridicat nivel de consum de medicamente antipsihotice dintre toate țările și regiunile incluse, în timp ce în Europa, utilizarea tranchilizantelor a fost cea mai ridicată în Serbia. Această tendință afectează atât cetățenii, cât și migranții, dar consecințele abuzului pot fi mai grave pentru aceștia din urmă din cauza experiențelor traumatizante pe care le-au suferit în țările lor de origine și de-a lungul călătoriei lor spre o destinație sigură.
Migranții sunt, de asemenea, mai vulnerabili la abuzuri din cauza lipsei de integrare în comunitatea locală, ceea ce duce uneori la singurătate.
Astfel, „Când am fugit din Orientul Mijlociu, am vrut să încep o viață normală. Dar, în schimb, m-am trezit abandonat”, a declarat Harun, un tânăr care încă se luptă cu problema dependenței de medicamente psihoactive și de alte substanțe.
„Când mă gândesc la asta, îmi dau seama că ar fi fost mai bine să nu plec deloc și să mor în țara mea”, a mai spus el. „Nu mai cred în nimic. Sunt încă în viață doar pentru că mă gândesc la mama mea și nu vreau să o rănesc. Cu toate acestea, am încercat deja să mă sinucid”
Provocarea de a se documenta
Margherita Festini, un medic italian care a lucrat ca voluntar în cadrul asociației No Name Kitchen într-un oraș sârbesc, a observat, de asemenea, utilizarea pe scară largă a medicamentelor psihotrope.
În precizările sale, „În experiența mea, am văzut că medicii nu prescriau medicamente psihotrope neapărat pentru a seda oamenii. Îmi amintesc cel puțin două cazuri de băieți vulnerabili cărora medicii le-au prescris aceste medicamente pentru a-i vindeca. Dar dozele erau atât de masive încât efectele curative erau anulate. În schimb, pentru că nu exista o monitorizare, oamenii foloseau pastilele pentru a se droga”, a declarat Festini.
Uneori, problema nu constă doar în doză, ci și în prescripție.
Iar, „Cele mai populare medicamente psihotrope sunt pregabalina și clonazepamul. Ambele sunt medicamente antiepileptice, dar sunt prescrise în mod necorespunzător ca medicamente împotriva anxietății și, prin urmare, pentru a calma sau a face oamenii să doarmă”, continuă Festini. „Oamenii nu ar trebui să le ia pentru mai mult de zece zile, deoarece creează dependență”.
Unii martori au colectat material fotografic din interiorul lagărelor care dovedește existența unor rețete pentru medicamente precum Diazepam (benzodiazepină), Rispin și Zoxil (ambele antipsihotice) și Neurontin (neuroleptic).
Această documentație, împreună cu relatările migranților și ale activiștilor, reprezintă singura dovadă a fenomenului. În prezent, măsurarea cantitativă a problemei este foarte complexă, deoarece nu există rapoarte fiabile cu privire la cifrele de medicamente psihotrope distribuite în tabere și deoarece fenomenul există și în afara structurilor organizate, cum ar fi în cadrul rețelelor de crimă organizată, în închisori sau prin intermediul cunoștințelor.
Nu se pun întrebări
Mai mult, unele farmacii contribuie, de asemenea, prin vânzarea de antidepresive și tranchilizante fără prescripție medicală, migranții putând să cumpere câte pachete doresc și apoi să vândă pastilele la suprapreț.
În Atena, în cartierul Omonia, o zonă cunoscută pentru traficul de droguri, un farmacist ne-a vândut, fără să ne ceară rețetă, o cutie de Tramadol, un medicament care aparține clasei analgezicelor opioide. Migranții și activiștii cu care am discutat au confirmat că acest lucru este obișnuit.
„Este ușor să faci rost de aceste pastile în interiorul farmaciilor; nu trebuie să ai nicio rețetă. Ai nevoie doar de bani pentru a le plăti”, explică Gulhem, un solicitant de azil.
„Dacă poți dovedi că suferi de probleme psihologice, poți avea acces într-o categorie vulnerabilă”, a declarat Gulhem. „Mulți oameni încep să le ia pentru a părea fragili și pentru a nu risca să le fie respinsă cererea de azil”.
Traficanții plătiți de migranți pentru a aranja trecerile de frontieră sunt, de asemenea, implicați în vânzarea de medicamente psihotrope. Vuk Vukovic, președintele ONG-ului sârb KlikAktiv, a vorbit despre cazuri de mame forțate să le dea copiilor lor tranchilizante pentru a trece de ruta de migrație.
„Este greu să nu atragi atenția poliției și să te ascunzi dacă există un copil care plânge, așa că mamele sunt obligate să își adoarmă copiii. Dacă nu fac acest lucru, contrabandiștii le amenință că nu vor pleca”, a spus el. În fiecare săptămână, o echipă de la KlikAktiv vizitează frontierele de nord ale Serbiei, unde ajută persoanele aflate în mișcare care locuiesc în așezări informale – squats.
„Scopul principal al activității noastre este de a oferi consiliere juridică și sprijin psihosocial. Utilizarea fără discernământ a anxioliticelor și tranchilizantelor este bine cunoscută de către organizațiile care operează de-a lungul traseului. Cu toate acestea, dintr-un motiv ciudat, nu este considerată atât de gravă de către actorii internaționali”, ne-a declarat Vukovic.
Însă, situația se îmbunătățește odată ce migranții trec granița italiană.
Acest lucru este confirmat și de Gianfranco Schiavone, președintele Consorzio Italiano di Solidarietà, o asociație care oferă asistență refugiaților și care are sediul în Trieste.
„Medicina poate fi adesea folosită ca un instrument de control”, a declarat Schiavone. „Știm cu toții acest lucru, deși nu există date care să o dovedească, deoarece nimeni nu vrea să aducă acest lucru în discuție. Cu toate acestea, scenariul se schimbă atunci când oamenii își dau seama că pot avea acces la un sistem de sănătate care funcționează. Acest lucru coincide cu o scădere a cererii de medicamente psihotrope.”
Din păcate, viitorul persoanelor care doresc să părăsească Trieste pentru a ajunge în alte țări ale UE nu este întotdeauna atât de luminos pe cât și-au imaginat. În mai multe contexte, obstacolele și inegalitățile în calea accesului la serviciile de sănătate persistă, la fel ca și utilizarea abuzivă a medicamentelor psihotrope.
Kochay, un solicitant de azil pe care l-am întâlnit în piața din Trieste, speră că acest lucru se va schimba. „Ar trebui să existe controale asupra utilizării acestor substanțe de către tineri. Am văzut atât de mulți oameni care le iau și care se trezesc imediat după aceea în situații proaste, pierzând contactul cu familia, cu prietenii, pierzând orice speranță pentru viitor.”
Sursa: euobserver.com
