Havana a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora Statele Unite ar încerca să influențeze viitorul politic al țării, în special prin înlăturarea președintelui Miguel Diaz-Canel. Oficialii cubanezi transmit un mesaj clar: mandatul președintelui și sistemul politic al Cubei nu sunt subiecte de negociere cu Washingtonul.

Sistemul politic nu este de negociat

Răspunsul Cubei a venit prompt și fără echivoc. Într-o conferință de presă, viceministrul de Externe Carlos Fernandez de Cossio a tăiat scurt orice speculație. „Pot confirma categoric că sistemul politic al Cubei nu este supus negocierilor și, fireste, nici președintele, nici funcția vreunui oficial din Cuba nu fac obiectul negocierilor cu Statele Unite”, a declarat acesta.

Dar de unde a pornit totul? Presa americană a fost cea care a aruncat bomba. Publicații precum USA Today și New York Times, citând surse familiarizate cu discuțiile, au raportat că administrația Trump pregătea un acord economic care ar fi inclus o „ieșire de urgență” pentru Diaz-Canel.

Planul american și precedentul Venezuela

Potrivit informațiilor, administrația Trump ar fi încercat să-l îndepărteze pe Diaz-Canel de la putere cu doi ani înainte de expirarea mandatului său de președinte și cu cinci ani înainte de finalul mandatului de lider al Partidului Comunist. E drept că o astfel de propunere ar fi una fără precedent în relațiile recente. Interesant este că ambele rapoarte menționează că planul SUA nu ar afecta familia foștilor președinți Fidel și Raul Castro, acesta din urmă (în vârstă de 94 de ani) rămânând extrem de influent.

Un astfel de scenariu seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat în Venezuela. Acolo, Statele Unite l-au destituit pe președintele Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, dar în loc să instaleze un guvern de opoziție, au cooperat cu președintele interimar Delcy Rodriguez, fostul vicepreședinte al lui Maduro.

„Ne pregătim pentru o posibilă agresiune”

Dincolo de declarațiile diplomatice, tonul la Havana a devenit mult mai provocator. Însuși președintele Miguel Diaz-Canel, în vârstă de 65 de ani, a avertizat că țara se pregătește pentru ce e mai rău. „Nu stăm cu mâinile în sân. În primul rând, recunoaștem că ar putea exista o agresiune împotriva Cubei”, a spus Diaz-Canel unui grup de activiști străini. Iar pe rețelele sociale, mesajul său a fost și mai direct: „orice agresor extern se va confrunta cu o rezistență de neînvins”.

Frica de o agresiune militară este reală.

Viceministrul de Cossio a confirmat aceste temeri într-un interviu pentru NBC. „Armata noastră este mereu pregătită”, a spus el. „De fapt, ea se pregăteşte zilele acestea pentru posibilitatea unei agresiuni militare. Privind la ceea ce se întâmplă în lume, am fi naivi să nu o facem”. Si totuși, oficialul cubanez a lăsat o ușă deschisă dialogului. „Totuşi, sperăm că nu se va întâmpla. Nu vedem de ce s-ar întâmpla, cum s-ar putea justifica? (…) Cuba nu doreşte un conflict cu SUA. Avem nevoia şi dreptul de a ne proteja. Dar suntem pregătiţi să ne aşezăm la masă pentru a discuta”.

Discuții complexe și pretenții vechi

Numai că discuțiile nu sunt deloc simple. Deși de Cossio a confirmat că au fost inițiate discuții cu guvernul american, el a refuzat să ofere detalii despre locație sau calendar. Pe masă se află subiecte extrem de complexe, inclusiv despăgubirile economice pe care fiecare țară le solicită de decenii. Pe de o parte, Cuba are pretenții pentru daunele cauzate de embargoul american. Pe de altă parte, există 5.913 de cereri din partea unor cetățeni americani ale căror proprietăți au fost naționalizate în Cuba după revoluția din 1959.

„Acestea sunt chestiuni foarte complexe care pot fi discutate, dar necesită dialog”, a spus de Cossio. „Ele necesită o discuție la masa negocierilor și sunt chestiuni legitime.” Până la urmă, în Cuba, autoritatea este răspândită pe scară largă între liderii de vârf ai Partidului Comunist, alți oficiali guvernamentali și forțele armate, o structură mult diferită de concentrarea puterii care a caracterizat anii Castro, de la revoluția din 1959 până la începutul mandatului lui Diaz-Canel în 2018.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Cuba Donald Trump Miguel Diaz Canel Raul Castro SUA