Moneda europeană comună – ultimul simbol al ambiţiilor apuse ale Europei

Dintre toate proiectele integraţioniste, cel privind crearea unei monede europene comune era considerat unul dintre cele mai ample şi mai de promiţătoare. Pe lângă motivaţii de genul oportunităţii economice, uniunea valutară era menită să demonstreze că Europa are ambiţii politice seriose.

Astăzi, din aspiraţiile europene ale secolului trecut nu a rămas aproape nimic. Oricât de paradoxal ar părea, tocmai acum, când necesitatea creării unei alternative la SUA şi a unei diversificări valutare a devenit extrem de actuală, Europa pare să fi uitat de posibilităţile sale. De vină pentru aceasta este nu recesiunea mondială, ci criza conceptuală din integrarea europeană, notează cotidianul rus Gazeta.

În acelaşi timp cu lansarea uniunii valutare, în UE a început să se discute despre elaborarea unei Constituţii paneuropene. O federalizare integrală, cu transmiterea unui număr din ce în ce mai mare de împuterniciri către un nivel supranaţional ar fi constituit o urmare logică după introducerea ‘banilor transfrontalieri’.
Dar, s-a dovedit că, în pofida eforturilor elitelor politice, naţiunile europene nu erau pregătite să-şi cedeze împuternicirile. Drept rezultat, moneda europeană unică, menită să devină o trambulină pentru ieşirea UE la un nivel calitativ nou, s-a dovedit un ‘salt suspendat’.

Potrivit Gazeta, un rol în toate acestea a avut şi continuarea extinderii, care a perturbat echilibrul intern al UE, însă ar fi injust să se plaseze vina pentru actuala situaţie doar pe umerii Europei Centrale şi de Est. Într-adevăr, când a început criza economică, primele s-au clătinat noile ţări-membre şi se credea că salvarea lor va deveni principala grijă a UE. Însă Letonia, Lituania şi Ungaria par să iasă din criză, în timp ce adevărata problemă vine din cu totul altă parte.

Nu este greu să obligi Riga şi Vilniusul să strângă cureaua, însă a face presiuni asupra Atenei, unde din orice motiv începe ‘lupta pentru drepturi’, este extrem de greu.
Europa s-a pomenit într-un cerc vicios, continuă Gazeta. Marile puteri, care îi scoteau în vileag pe ‘indolenţi’, au şi ei ‘pufuşor pe botişor’.
Atât timp cât Pactul de Stabilitate şi Creştere, care limita deficitele bugetare în ţările din zona euro, erau încălcate de ţări mici (aceeaşi Grecie, Irlanda, Luxemburg), la adresa lor erau iniţiate măsuri punitive, însă atunci când pragul de 3% a fost depăşit, în 2002, de Franţa şi Germania, sancţiuni nu au fost iniţiate. Mai mult decât atât, s-a decis o reformare a Pactului, fapt ce l-a lipsit practic de sens.

A nu veni în sprijinul Greciei ar duce la consecinţe imprevizibile pentru întreaga zonă euro. Însă, Atena a ajuns în această situaţie din cauza unei politici economice şi financiare iresponsabile, iar un sprijin ar însemna tolerarea unui asemenea comportament, în detrimentul cetăţenilor buni platnici din alte ţări, subliniază cotidianul.
Din raţiuni strict economice, Grecia ar trebui exclusă din zona euro, însă, în primul rând, revenirea acestei ţări la drahmă ar putea pune capac economiei naţionale, iar, în al doilea rând, imaginea monedei europene comune ar avea puternic de suferit.

De aceea, nu există altă soluţie decât salvarea Greciei, chiar dacă probleme asemănătoare ar putea apărea în viitorul apropiat şi în Portugalia sau Spania. Din punct de vedere politic, cea mai periculoasă este perspectiva segregării UE, amplificarea egoismelor naţionale, consideră ziarul rus. Integrarea europeană constituie cea mai mare reuşită a Europei din secolul XX.

În afară de condiţiile strategice favorabile de atunci (patronatul american şi ameninţarea sovietică), în perioada sa de avânt această integrare se baza pe obiective politice coerente (preîntâmpinarea conflictelor interne) şi mijloace economice rezonabile. Globalizarea care a cuprins lumea la sfârşitul secolului XX părea să fie în avantajul Europei, care era varianta ideală a unui lider fundamentat nu pe forţă, ci pe propriul exemplu.

În realitate, globalizarea a catalizat toate procesele mondiale. Europa, al cărei punct forte era, în anii integrării maxime, moderaţia şi consecvenţa, a fost nevoită să se adapteze de urgenţă la ritmul din ce în ce mai accelerat al dezvoltării internaţionale. Rezultatul îl constituie deformarea acestei structuri armonioase, care se cufundă în încercarea de a se autosprijini, pierzându-şi din dinamism şi renunţând la rolul de lider global. Moneda europeană comună este ultimul simbol al unor ambiţii care ţin din ce în ce mai mult de trecut, conchide cotidianul rus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata