Organizația Mondială a Sănătății (OMS sau WHO – acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) reprezintă o autoritate de coordonare în domeniul sănătății în sistemul Națiunilor Unite.
Eforturile repetate din secolul al XIX-lea pentru rezolvarea problemelor din domeniul sănătății, dependente de măsuri la nivel internațional, au determinat în primii 50 de ani din secolul XX crearea unor organizații internaționale, însă toate s-au lovit de diverse limitări. Astfel, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, devenise clară necesitatea unui organism interguvernamental al sănătății, unic la nivel mondial.
În iunie-iulie 1946, la Conferința Internațională a Sănătății, de la New York, au participat delegații din cele 51 de țări din cadrul ONU și observatori din 13 țări nemembre. Președintele SUA, Harry Truman, a trimis un mesaj în deschiderea evenimentului: ”Transportul modern a făcut ca protejarea unei națiuni împotriva intrării unei boli, prin carantină, să fie imposibilă. Acest lucru a determinat necesitatea dezvoltării unor servicii de sănătate puternice în fiecare țară, care trebuie coordonate prin acțiuni internaționale”.
Citeste si:
Constituția Organizației Mondiale a Sănătății a reprezentat o ”Magna Carta” pentru sănătate și a intrat în vigoare după semnarea sa de către reprezentanți din 61 de țări.
La 22 iulie 1946, s-a semnat actul premergător înființării OMS. Potrivit Cronicii Organizației Mondiale a Sănătății, vol. 1, din 1947, obiectivul organismului viza accesul tuturor persoanelor la cel mai înalt nivel posibil de sănătate.
Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, organism cu sediul central la Geneva, a intrat oficial în vigoare la 7 aprilie 1948, dată ce a marcat prima celebrare a Zilei Mondiale a Sănătății. Constituția acorda Organizației Mondiale a Sănătății titlul de organism suprem de direcție și coordonare în sfera sănătății publice.
Cum scopul era reducerea incidenței bolilor și a deceselor în lume, funcțiile au fost de la început diversificate: Protecția internațională împotriva bolilor contagioase, Măsuri de urgență pentru susținerea guvernelor, Sprijin pentru guverne, Asistență în teritoriile sub tutelă, Standardizarea produselor biologice și farmaceutice, Standardizarea procedurilor de diagnostic, Standarde îmbunătățite de pregătire medicală, Corespondența la nivel internațional în cauzele deceselor și maladiilor, Standarde în produsele alimentare, Tehnici administrative în sănătate publică și servicii spitalicești, Sănătate mintală, Cercetarea științifică, Statistici, Informare, Convenții, Colaborarea cu administrațiile guvernamentale de sănătate, Cooperarea dintre OMS și alte organizații.
Primul director general al instituției a fost George Brock Chisholm, în perioada 1948-1953. De origine canadiană, veteran al Primului Război Mondial, George Brock Chisholm a militat pentru toleranța religioasă și a afirmat adesea că cel mai mare inamic al omului nu sunt bolile, pe care le considera vindecabile atâta timp cât oamenii conlucrează, ci omul însuși.
În 1978, a fost formulată Strategia de combatere a bolilor, în ”Declarația de la Alma-Ata”, Kazahstan.
În 1986, este enunțată Concepția despre sănătate și despre menținerea ei prin strategia combaterii bolilor, în ”Carta de la Ottawa”.
În prezent, OMS are 194 de state membre, șase centre regionale (Africa, America, Asia de Sud-Est, Europa, Mediterana de Est, Vestul Pacificului) și 150 de birouri naționale sau teritoriale.
