Prima grefă totală de faţă a fost realizată în Franţa la sfârşitul lunii iunie

O grefă totală de faţă, prima din lume, a fost realizată cu succes la sfârşitul lunii iunie într-un spital francez, a informat joi cotidianul Le Parisien. Operaţia, o ‘premieră mondială’, potrivit ziarului menţionat, a fost realizată pe 26 şi 27 iunie pe un bărbat de 35 de ani, afectat de o boală genetică care-i deforma faţa.

Pacientul ‘se simte bine, merge, mănâncă, vorbeşte’, iar ‘barba a început deja să-i crească pe faţa cea nouă’, a declarat cotidianului profesorul Laurent Lantieri, şeful serviciului de chirurgie plastică şi de reconstrucţie al spitalului din Creteil (lângă Paris), care a efectuat operaţia.

Grefa totală de faţă constă în prelevarea întregii feţe de la o persoană decedată, inclusiv gura şi pleoapele, şi transplantarea ei pe o persoană în viaţă. În luna aprilie, o echipă de medici spanioli a anunţat că a realizat o grefă totală de faţă într-un spital din Barcelona, pe un tânăr cu faţa deformată de cinci ani, în urma unui traumatism. Nu putea să mănânce, să respire şi să vorbească normal.

‘Suntem singurii, până astăzi, care am grefat întreaga faţă, cu pleoape şi sistem lacrimal. Sunt mândru că acest lucru s-a realizat în Franţa’, a afirmat chirurgul. El a adăugat că a primit autorizaţie să mai facă cinci astfel de operaţii.

Spitalul Vall d’Hebron din Barcelona a anunţat în luna aprilie că a efectuat o operaţie prezentată tot ca prima grefă totală de faţă din lume. Pacientului i s-a transplantat toată pielea şi muşchii feţei, nasul, buzele, maxilarul superior, dinţii, palatul, pomeţii şi mandibula.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata