Criza economică a lovit puternic România şi mulţi dintre investitorii străini care au alimentat boom-ul dinainte de 2008 au plecat, însă ţara se găseşte acum într¬o poziţie rezonabilă pentru a-şi reveni, susţine o analiză publicată de revista britanică din domeniul construcţiilor, Building.co.uk.
Piaţa din România a urmat un traseu asemănător majorităţi economiilor în timpul recesiunii. Ţara pare într-o poziţie mai bună pentru a reuşi să iasă din criză decât unii dintre vecinii săi şi poate fi argumentat că economia sa a urmat o traiectorie mai tipică economiilor occidentale decât economiilor central şi est-europene. Acest lucru se poate datora puternicelor legături de afaceri cu Franţa, Marea Britanie şi alte naţiuni din vestul Europei.
Puternica creştere economică din perioada care a precedat recesiunea este proaspătă în mintea multora, iar dorinţa de a se dezvolta ca ţară se face încă resimţită în România. Multe organizaţii copiază strategiile folosite de economiile mai mari şi de companiile europene pentru a ieşi din recesiune.
Pe de altă parte, atrage atenţia analiza, există o doză de naivitate în credinţa că lucrurile se pot întoarce la nivelurile de activitate de dinainte de criză, vizibile în special în nordul Bucureştiului şi alte oraşe mari din ţară.
Cu toate acestea, este clar că felul în care se prezintă piaţa la momentul actual nu va permite ca aceste timpuri să se întoarcă prea curând, iar lecţiile care vor fi inevitabil învăţate în timpul unei reveniri mult mai prudente a pieţei ar putea parcurge un drum lung pentru a susţine o perioadă de creştere mai mare decât în trecut.
Înainte de 2008, o mare parte din investiţiile din România proveneau din afara ţării, aşa că nu ar trebui să constitue o surpriză că atunci când criza a lovit, România a fost grav afectată. Recesiunea care a lovit România este considerată cea mai gravă din ultimii 20 de ani şi a spulberat câştigurile obţinute în 2008, atunci când economia a crescut cu 7,1% – la acel moment în ritmul cel mai accelerat din UE.
România a fost întotdeauna capabilă să se dezvolte rapid, iar în timpul boom-ului economic, deşi piaţa era saturată, ea atrăgea în continuare interesul investitorilor.
Pe de altă parte, analiza subliniază că împrumutul obţinut de România de la FMI şi de la Uniunea Europeană s-ar putea să nu fie suficient pentru redresarea ţării, în condiţiile în care guvernul de la Bucureşti a trecut prin momente agitate după ce executivul a căzut în luna octombrie a anului trecut.
România: O Poziție Avantajoasă pentru Ieșirea din Criză
Condițiile economice actuale în România
În ultimii ani, România a demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare la provocările economice regionale și globale. Comparativ cu țări vecine, precum Ungaria și Bulgaria, România a reușit să mențină o rată a creșterii economice constantă, stimulată de investiții străine directe și de o forță de muncă tânără și bine pregătită.
Strategii de dezvoltare durabilă
Strategiile de dezvoltare sustenabilă sunt esențiale pentru a încuraja creșterea economică. România, prin resursele sale naturale și diversitatea culturală, poate deveni un centru de atractivitate pentru investiții în domenii precum tehnologia informației, energia regenerabilă și turismul durabil.
Beneficiile investițiilor în infrastructură
- Îmbunătățirea conectivității regionale
- Crearea de locuri de muncă
- Accelerarea dezvoltării economice locale
Compararea cu țările vecine
România se află într-o poziție favorabilă comparativ cu alte țări din regiune. De exemplu, în vreme ce Bulgaria se confruntă cu probleme de corupție și stagnare economică, România a implementat măsuri de transparență care au avut un impact pozitiv asupra încrederii investitorilor.
Studii de caz:Succesul sectorului IT
Sectorul IT din România a crescut exponential în ultima decade. Aplicarea tehnologiilor emergente, cum ar fi inteligența artificială și big data, a pus România pe harta mondială a inovației. Orașe precum Cluj-Napoca și București devin hub-uri tehnologice, atrăgând start-up-uri și companii internaționale.
Experiența personală și exemple de succes
Un exemplu remarcabil în acest context este povestea unei mici întreprinderi din București care, prin adoptarea unei strategii de marketing online, a reușit să se dezvolte rapid și să atragă clienți din toată Europa. Această întreprindere utilizează platformele digitale pentru a-și extinde serviciile, demonstrând că, prin adaptabilitate, micile afaceri pot prospera chiar și în vremuri de criză.
Provocări și soluții
În ciuda progreselor, România se confruntă cu provocări semnificative, cum ar fi lipsa de specialiști în anumite domenii. Transformarea educațională este crucială pentru a răspunde acestei nevoi. Colaborarea între instituțiile educaționale și sectorul privat poate crea programe adaptate pieței muncii, pregătind tinerii pentru viitor.
Sfaturi practice pentru antreprenori
- Investigați și analizați piețele emergente
- Focalizați-vă pe inovație și tehnologie
- Creați parteneriate strategice pentru a accesa resurse
Perspectivele de viitor pentru România
România are toate condițiile pentru a deveni un jucător important în economia europeană. Cu o politică bine definită de sprijinire a antreprenoriatului și cu o abordare strategică în atragerea investițiilor, România poate depăși crizele economice și poate construi un viitor prosper. Comparativ cu țările vecine, avantajele competititve ale României indică un potențial considerabil de dezvoltare.
În ultimele luni s-a format un guvern de coaliţie, despre care s-a sperat că va reinstaura încrederea. Cu toată acestea, reducerile cheltuielilor bugetare planează asupra României şi subminează orice acţiune serioasă în sfera economiei, consideră analiza.
Deşi există unele semnale pozitive, în termenii influxului de capital, există încă potenţialul unor viitoare tulburări pe măsură ce România iese din criză. Odată precizate acestea, caracteristicile de bază economice şi geografice care au atras la început investiţiile către această ţară rămân aceleaşi.
Dacă dificultăţile prin care trece guvernul ar fi lăsate de-o parte, aceşti factori de bază ar putea fi încă capabili să asiste România în atragerea investiţiilor necesare pentru a-şi reveni din criza care a lovit Europa în ultimii ani.
În ceea ce priveşte investiţiile internaţionale, ca în majoritatea locaţiilor din Europa, există semnale că lucrurile se ameliorează – dar şi semnale care recomandă precauţia în prezicerea oricărei creşteri economice.
Economiştii vorbesc despre faptul că investiţiile străine directe în România s-au înjumătăţit în 2009, de la 13 miliarde de dolari la 6 miliarde de dolari. Potrivit publicaţiei britanice, aşteptările susţin că în 2010 aceste investiţii vor creşte la 9 miliarde de lire sterline, urmând ca în 2011 ele să ajungă la 11 miliarde de lire sterline, asumând o creştere de 1% a PIB-ului în 2010.
Pe de altă parte, datele recente par să infirme această previziune, în condiţiile în care investiţiile străine directe în primele două luni ale acestui an s-au înjumătăţit la 395 milioane de lire prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Există însă câţiva indicatori care arată că investiţiile străine revin în România.
O mare parte din activitatea în construcţii de acum este legată de ‘proiectele cu probleme’, la care investitorii se uită mai întâi pentru a alege ceea ce este valabil de pe o piaţă afectată de criză, în timp ce alţii încearcă să revigoreze scheme care au eşuat în trecut, odată ce fondurile au devenit din nou disponibile.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Trump anunță un acord cu Putin pentru milioane de tone de motorină destinate SUA și pieței mondiale
Dolce SportMihăiță Lungu ar fi prins de gât un copil de la Standard Vaslui pentru o eroare de joc
GetPonyTransportatorii au amânat curse după un nou blocaj TollRO. CNAIR anunță că nu dă amenzi pe durata defecțiunii
BravonetDominique Simionescu a ales echipa lui Tudor Chirilă după ce trei antrenori s-au întors la „Vocea României”
LylaDiagnosticele greșite de ADHD și autism pot afecta copiii, avertizează o analiză britanică
Revista IoanaVaxigrip lipsește din farmacii. Ce poți face dacă ai acest vaccin pe rețetă
