Sfârşitul statului autoritar turc

Premierul Erdogan va prezenta săptămâna aceasta o reformă constituţională menită să pună capăt tutelei judecătorilor şi militarilor asupra puterii civile, în vigoare din 1982.

Transferând sistemul separării puterilor lui Montesquieu în Turcia, cei care au redactat Constituţia din 1982 au uitat să menţioneze a patra putere, alta decât presa. Juriştii au înscris atunci dictatul armatei, care cu 2 ani înainte fusese protagonista celei mai sângeroase lovituri de stat din istoria Republicii.
Totul a rămas legat şi ambalat în modelul unui stat autoritar, în care generalii marcau pasul puterii civile cu binecuvântarea unor judecători care au dizolvat fără să clipească aproximativ 20 de partide, majoritatea kurde sau islamiste, notează ziarul El Pais.

Apropierea economică a Turciei de Uniunea Europeană din 1995 şi venirea la putere a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan, în 2002, au declanşat un val de reforme constituţionale care au presupus revizuirea a până la 50% dintre articole. Dar nucleul dur al textului, care defineşte caracterul laic şi unitar al statului fondat de Mustafá Kemal Atatürk, după primul război mondial, rămâne intact.

„Nu cred că actuala Constituţie turcă îi este de folos vreunui stat membru al UE, şi nu putem încerca să intrăm în Europa cu un set de norme atât de restrictive”, a asigurat ministrul pentru probleme europene al Turciei, Egemen Bagis. „O societate tânără şi dinamică are nevoie de o viziune mai liberală şi mai democratică”, asigură el, dar liderii opoziţiei nu par dispuşi să ajungă la un consens constituţional.

Ameninţat cu trecerea în ilegalitate de Curtea Constituţională în 2008, partidul lui Erdogan nu a îndrăznit să promoveze o Constituţie de tip nou, dar a anunţat că va prezenta Parlamentului un proiect de reformă a Constituţiei care ar putea pune capăt alambicatului sistem al echilibrului de forţe instaurat în 1980.
Astfel, cu noul text, militarii acuzaţi că au complotat la lovituri de stat vor fi nevoiţi să se supună tribunalelor civile, iar conducerea forţelor armate nu vor mai putea lansa epurări sistematice între membrii săi fără, ca justiţia să revizuiască destituirile.

Inclusiv generalul Kenan Evren şi membrii juntei militare, responsabili de lovitura de stat din 1980, îşi vor pierde imunitatea conferită de actuala Constituţie. Însă principala reformă avută în vedere este, fără îndoială, cea a sistemului judiciar; o mai veche exigenţă a Uniunii Europene în cadrul procesului de negociere cu Ankara. Consiliul Suprem al Magistraturii, format din cinci judecători şi un funcţionar al Ministerului de Justiţie, va fi de-acum încolo alcătuit din 21 de membri, o treime dintre care vor fi desemnaţi de Parlament.

„Reformele par îndreptate spre asumarea controlului puterii judiciare şi desfiinţarea separării puterilor’, s-a grăbit să denunţe Kadiz Ozbek, preşedintelui Consiliului Suprem, organul care desemnează judecătorii şi înalte curţi ale Turciei.
Curtea Constituţională, care până acum a decis asupra trecerii în ilegalitate a partidelor politice, va fi de asemenea supusă reformei şi va dispune de 19 judecători faţă de cei 11 pe care îi numără în prezent, aleşi în parte tot de Parlament şi cu prezenţa unor jurişti care nu au în spate o carieră judiciară.

Parlamentul va avea o funcţie de control prealabil, cu votul favorabil al unei majorităţi calificate, în momentul interzicerii vreunui partid. În principiu, doar partidele care susţin violenţa ar putea fi dizolvate. Actuala Constituţie, urmaşă a unei lovituri de stat, cuprinde ‘un spirit minim de democraţie „, potrivit unei expresii comune analiştilor politici de la Ankara.

Pentru a aproba noua reformă, guvernul lui Erdogan va trebui să depună eforturi mari pentru a obţine sprijinul partidelor opoziţiei laice, care se tem de impunerea unui model politic islamist, în urma desfiinţării statului autoritar ‘kemalisť. Şi îi va fi foarte greu partidului de la putere să reunească cele două treimi din voturile necesare ale Camerei, înainte ca preşedintele turc să poată ratifica textul revizuit.

Pentru a ieşi din acest impas nu-i rămâne altă cale decât convocarea unui referendum pentru a supune reforma constituţională votului cetăţenilor. O decizie care, în ciuda unui avans important al democratizării ţării, ameninţă să adâncească breşa politică profundă care s-a deschis în societate. Diferenţele ireconciliabile dintre elitele laice care au condus Turcia modernă, de la fondarea sa în 1923 şi un guvern cu ideologie islamică, care se menţine la putere cu 47% din sufragii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata