Timpul joacă în favoarea talibanilor

Contrainsurgenţa este un alt tip de război care în Algeria şi Vietnam a înclinat balanţa în favoarea rebelilor. Barack Obama a modificat strategia în Afganistan, unul din cele două războaie moştenite.

A sporit numărul trupelor desfăşurate şi a redus obiectivul, de la construirea unui stat democratic, la crearea unuia suficient de puternic pentru a nu cădea în mâinile talibanilor sau ale Al-Qaida. Dar războiul, la apropierea datei în care Washingtonul preconizează să-şi retragă trupele, merge prost. Nici un război nu merge bine, dar în Afganistan merge din rău în mai rău, notează joi ziarul La Vanguardia.

Conflictul din Afganistan, care în octombrie împlineşte nouă ani, este văzut în mod diferit de guvernele occidentale implicate. Pentru amercani, este un război; pentru alţii, între care şi spaniolii, este vorba de o reconstrucţia ţării. Această duplicitate a obiectivelor nu simplifică sarcina. Realitatea: este o operaţiune împotriva contrainsurgenţei, care este şi un alt tip război.

Cu Obama s-a trecut de la o luptă tradiţională la o luptă împotriva insurgenţilor. Dar contrainsurgenţa este o luptă asimetrică care de la decolonizarea din a doua jumătate a secolului XX s-a înclinat de partea insurgenţilor, cum s-a văzut din Algeria şi până în Vietnam. Şi nimic nu arată că Afganistanul ar face excepţie. Alexandru cel Mare a invadat teritoriul afgan călare pe un elefant; britanicii au vrut să-l supună prin forţa tunurilor, iar ruşii l-au invadat cu elicopterele.

Toţi au eşuat. Şi intervenţia internaţională din Afganistan este un eşec. Primul şef de stat britanic care a pus piciorul pe teritoriul afgan a fost un scoţian, Mountstuart Elphinstone. Puţini au crezut că se va întoarce, dar s-a întors. Şi a făcut-o cu un avertisment de luat în seamă de cei care l-au urmat: ‘Societăţile acestei naţiuni divizate au un simţ al respingerii şi al dezbinării mult prea mare pentru a fi învins’.

Principalul duşman al intervenţiei internaţionale nu este, totuşi, istoria. Un stat democratic este dezavantajat dacă respectă normele internaţionale împotriva insurgenţilor. Iar dacă nu le respectă, atunci dinamitează baza etică în numele căreia a făcut această intervenţie. Însă atât în primul caz, cât şi în al doilea, timpul joacă în favoarea insurgenţei.

Cum poate fi explicată ostilitatea a sute de afgani faţă de anihilarea talibanului infiltrat care i-a ucis pe cei trei spanioli ce ajutau la reconstrucţia ţării? Revolta care a fost declanşată de moartea acestuia a fost, fără îndoială, orchestrată de talibani. Însă de ce afganii s-au lăsat orchestraţi? De teamă faţă de ziua de mâine.
Revolta împotriva trupelor spaniole este o dovadă că afganii, fie ei insurgenţi sau nu, ştiu că forţele occidentale vor sfârşi prin a se retrage mai devreme sau mai târziu. Dar nu vor scăpa şi de talibani. Imposibilitatea de a schimba mentalitatea afgană arată clar că pe termen lung operaţiunea contrainsurgentă este sortită eşecului. Şi, mai ales, că timpul ţine cu talibanii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata