Traficul prin Strâmtoarea Hormuz s-a înjumătățit, riscul pentru petrol și transport crește

Luni noaptea, în coridorul Omani al Strâmtorii Hormuz, trei nave comerciale aflate în tranzit au fost atacate de Iran, pe ruta folosită tradițional de vasele care intră în Golf. Traficul maritim prin strâmtoare a scăzut la jumătate după atacurile reciproce dintre SUA și Iran din această săptămână, o schimbare cu consecințe directe pentru operatorii de transport și piața energetică.

Companiile de transport maritim și asigurătorii resimt primii efectele. Pasajul rămâne deschis formal, dar funcționează sub amenințare explicită. Iranul a avertizat că orice navă care deviază de la ruta aprobată de autoritățile sale va înfrunta o „reacție imediată și puternică”. Riscul a crescut suficient pentru ca armatorii, brokerii și chartererii să regândească decizia de traversare.

Controlul navigației a devenit miza economică

Escaladarea pornește din interpretările divergente ale unui acord provizoriu dintre SUA și Iran. A cincea clauză a memorandumului prevede că Republica Islamică Iran va face aranjamente, folosind cele mai bune eforturi, pentru trecerea sigură a navelor comerciale, fără taxe timp de 60 de zile, din Golful Persic către Marea Oman, și viceversa. Documentul menționează că traficul navelor comerciale „va începe imediat” și că va fi instituit în termen de 30 de zile, odată cu eliminarea obstacolelor tehnice și militare și cu deminarea efectuată de Iran.

Documentul vizează trecerea sigură și reluarea traficului, dar lasă loc unei dispute privind entitatea care administrează accesul și condițiile de tranzit. Iranul susține o lectură care îi păstrează controlul asupra strâmtorii. Partea americană a reacționat la atacurile de luni prin revocarea relaxării sancțiunilor asupra vânzărilor de petrol iranian și a lansat un val de lovituri prin Comandamentul Central asupra a peste 80 de ținte militare. Iranul a răspuns ulterior atacând baze militare din Kuweit și Bahrain.

Deși prețul petrolului nu afișează încă o cifră nouă, un coridor prin care circulă un volum major din petrolul mondial operează la jumătate din fluxul normal. Companiile locale și internaționale care cumpără energie sau marfă vor resimți curând această disfuncție prin costuri logistice crescute, prime de risc ridicate și modificări de aprovizionare.

Amenințarea este suficientă pentru a repoziționa piața

Dr. Ashok Kumar (profesor asociat de economie politică la Universitatea Birkbeck) a explicat pentru The Independent motivul pentru care efectul economic se instalează înaintea unei închideri complete a strâmtorii.

„Pasajul este extrem de îngust. Iranul nu trebuie să oprească fizic fiecare vas; simpla amenințare cu atacul este suficientă pentru a face asigurătorii, companiile de transport maritim și echipajele să nu dorească să-și asume riscul. Asta singură conferă Iranului o influență semnificativă asupra unuia dintre cele mai importante puncte de blocaj energetic din lume.”

Traficul înjumătățit atrage o disponibilitate logistică redusă, timpi de tranzit incerți și contracte care absorb deja costul riscului geopolitic. Odată cu reimpunerea sancțiunilor petroliere de către SUA, presiunea crește. Veniturile externe ale Iranului primesc o lovitură directă, iar piața recalibrează accesul la petrolul iranian în plin conflict deschis.

Potrivit Independent, tensiunea actuală se concentrează pe lupta pentru controlul strâmtorii. Memorandumul prevede că Iranul va purta dialog cu Sultanatul Oman, pentru a defini administrarea viitoare și serviciile maritime în Strâmtoarea Hormuz, în discuții cu alte state litorale din Golful Persic, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil și drepturile suverane ale statelor riverane Strâmtorii Hormuz. Absența unei administrări viitoare clar stabilite elimină predictibilitatea operațională.

Statele Unite și Iranul tratează acordul din perspective diferite

Neil Quilliam (specialist în politici energetice, geopolitică și afaceri externe la Chatham House) a detaliat pentru The Independent conflictul de interpretare care blochează traficul.

„Ceea ce suntem martori este dorința Iranului de a-și menține controlul asupra Hormuzului. Este clar că regimul iranian consideră că vasele care trec prin pasajul Omani fără a se coordona cu autoritățile iraniene constituie o provocare la adresa capacității sale de a exercita controlul asupra Hormuzului.”

Analistul a explicat că, pentru Teheran, cedarea controlului asupra Hormuzului ar echivala cu pierderea unui instrument major de influență. Semnarea unui armistițiu nu deblochează automat livrările. Când o parte vede acordul ca pe o reluare a tranzitului, iar cealaltă ca pe o recunoaștere a controlului său, fiecare navă devine un test al raportului de forțe.

Discursul public iranian menține aceeași direcție. Mohammed Bagher Ghalibaf (președintele parlamentului iranian) a scris pe platforma X: „Epoca agresiunii și extorcărilor s-a terminat. Nu duce nicăieri. Nu cedăm.” Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a transmis joi că puterile străine nu au drepturi asupra teritoriului sau asupra Strâmtorii Hormuz. Asemenea declarații reduc probabilitatea unei detensionări rapide pentru companiile de pe lanțul energetic.

Încălcările memorandumului devin reciproce

Kpler a declarat pentru The Independent că voința politică pentru un acord există, dar implementarea se complică. La prețuri ale petrolului care nu au atins praguri critice, impulsul pentru o înțelegere scade, cel puțin din partea SUA. Riscul trece astfel din zona unui incident singular spre o fricțiune prelungită. Continuarea încălcărilor îi obligă pe operatorii economici să anticipeze o perioadă lungă de volatilitate, refuzând să mizeze pe o redeschidere fluidă.

Mark Rutte (șeful NATO) a declarat la summitul de la Ankara că o încălcare a armistițiului de către Iran solicită o reacție fermă din partea SUA. Neil Quilliam a subliniat că NATO nu va forța redeschiderea strâmtorii, însă o coaliție navală ar putea asigura menținerea tranzitului după o redeschidere asumată printr-un armistițiu permanent. Operatorii nu beneficiază momentan de o soluție de securitate imediată, având în față doar o eventuală arhitectură viitoare, dependentă de un acord solid.

Dr. Ashok Kumar a subliniat că SUA au făcut concesii majore în negocieri, de la ridicarea sancțiunilor până la un sprijin de 300 de miliarde de dolari pentru reparații și reconstrucție, fapt ce adaugă instabilitate. O parte consideră că a primit prea mult pentru a renunța la control, în timp ce cealaltă revine la sancțiuni și lovituri militare. Riscul persistă independent de existența unui document de pace provizoriu.

Importatorii, traderii de energie, armatorii și companiile industriale dependente de fluxurile maritime din Golf operează sub o nouă dinamică. Strâmtoarea Hormuz funcționează ca un punct de tranzit la jumătate din capacitate. Sancțiunile petroliere reimpuse și amenințarea unei reacții militare iraniene pentru rutele neaprobate cresc automat costul riscului pentru fiecare contract nou.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

GetPonyCând este permisă accelerarea de la 50 la 70 km/h și cum se stabilește limita aplicabilă la măsurarea radarBravonetRapperul 50 Cent susține că Diddy ar fi căutat oameni care să lanseze acuzații nefondate împotriva luiLylaCum folosești inteligența artificială în dating fără să confunzi mesajele reușite cu o potrivire realăRevista IoanaFlorin Roșu avertizează după apariția vulpii în Copou. Rabia devine fatală când apar simptomeleNews24Emmanuel Macron anunță măsuri judiciare pentru distrugerile și jafurile din orașele francezeDolce SportLucas Digne este o variantă pentru PSG contra Barcelonei după accidentarea lui Nuno Mendes