Administrația Prezidențială a precizat că nu a solicitat vila de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86 pentru președintele Klaus Iohannis. Tema imobilelor RA-APPS a fost readusă în atenție în contextul campaniei electorale, după ce Marcel Ciolacu a declarat că vrea să desecretizeze cheltuielile efectuate pentru această vilă, despre care se vehiculează că ar fi destinată președintelui după încheierea mandatului.

Scandalul vilei lui Klaus Iohannis ia amploare. Ce vor Ciucă și Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, joi, în ședința de guvern, secretarului general Mircea Abrudean să pregătească un document pentru a iniția procedurile necesare desecretizării cheltuielilor realizate de RA-APPS la vila situată pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86. Ciolacu a menționat că solicitarea vine în urma unui consens stabilit în cadrul coaliției de guvernare.

„PSD îi solicită președintelui PNL, Nicolae Ciucă, să-i ceară pe linie politică Secretarului General al Guvernului, Mircea Abrudean, ceea ce deja i-a solicitat premierul pe linie executivă, respectiv să desecretizeze deciziile legate de Vila din bd. Aviatorilor nr. 86, cunoscută și sub numele de ”, se arată într-un comunicat al PSD.

Conform unor surse politice, citate de Observator, Administraţia Prezidenţială nu a cerut Vila din Aviatorilor nr. 86 pentru preşedintele Klaus Iohannis.

„Chiar sunt surprins, m-am uitat la emisiunea cu domnul Nicolae Ciucă şi sunt surprins, am văzut că domnul Ciucă a spus că nu are nicio problemă să desecretizeze ceea ce este legal. Presupun repartiţia unei case nu sunt lucruri secrete. Mâine dimineaţă la şedinţa de Guvern voi cere secretarului general, domnul Ciucă a spus că nu are nicio problemă, secretarul general e din partea PNL, ministrul Justiţiei trebuie să ne spună ce e ilegal dacă arătăm cheltuielile şi repartiţia acelei vile şi vom afla”, a spus Ciolacu, miercuri seară, la Antena 3 CNN.

Nicolae Ciucă, mesaj pentru Ciolacu: ”Publicul merită să știe și lista vizitatorilor”

Disputa dintre PSD și PNL pe tema transparenței în privința cheltuielilor pentru vila RA-APPS, presupusă a fi pregătită pentru Klaus Iohannis, s-a intensificat joi, când Nicolae Ciucă a răspuns public apelului făcut de Marcel Ciolacu. Declarațiile liderilor politici au alimentat speculațiile asupra modului de alocare a resurselor pentru această locuință de protocol.

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a sugerat că dezvăluirea detaliilor legate de beneficiar, dar și a identității vizitatorilor ar putea pune într-o poziție incomodă chiar Partidul Social Democrat. Declarația sa a fost interpretată ca o replică la solicitarea lui Ciolacu de a face publice informațiile despre cheltuielile în cauză, cerință susținută de mass-media și de opinia publică.

Subiectul a atras atenția după ce liderul PSD a anunțat că va solicita desecretizarea acestor informații, despre care presa a relatat că ar viza pregătirile pentru mutarea președintelui Iohannis la finalul mandatului său. Această solicitare a generat reacții și speculații cu privire la utilizarea fondurilor publice, dar și la posibila destinație a vilei RA-APPS după încheierea mandatului prezidențial.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
CIOLACU CIUCĂ comunicare coruptie demisie dezvăluiri. guvern investigatie Klaus Iohannis opozitie politicieni presiune responsabilitate Scandalul vilei lui Klaus Iohannis transparenta verificare