INS a informat că, „cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în perioada 1.I-30.IV.2024, comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2023, pe ansamblu, cu 7,1%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+8,2%). Industria extractivă a scăzut cu 17,7%”.
În marile grupe industriale, au fost înregistrate creșteri ale cifrei de afaceri în următoarele sectoare: industria bunurilor de capital (+13,1%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+7,3%), industria bunurilor de uz curent (+4,1%), industria bunurilor intermediare (+3,9%) și industria energetică (+3%).
Cifra de afaceri din industrie a scăzut în aprilie 2024 față de martie
În luna aprilie 2024, cifra de afaceri din industrie a înregistrat o scădere nominală comparativ cu luna precedentă, cu 0,3%, din cauza declinului înregistrat în industria extractivă (-5,6%) și în industria prelucrătoare (-0,1%). Pe categorii mari industriale, au fost înregistrate scăderi în industria energetică (-33,8%), industria bunurilor de folosință îndelungată (-4,1%) și industria bunurilor de capital (-0,7%).
În schimb, au fost înregistrate creșteri în industria bunurilor de uz curent (+10,3%) și în industria bunurilor intermediare (+4,4%).
Aprilie 2024 comparativ cu aprilie 2023
În luna aprilie 2024, cifra de afaceri din industrie a înregistrat o creștere nominală de 18,8% față de aceeași lună din anul precedent, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+19,4%) și în industria extractivă (+2,5%).
Pe categorii mari industriale, au fost înregistrate creșteri în industria bunurilor de capital (+26,7%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+21,1%), industria bunurilor intermediare (+21,1%) și industria bunurilor de uz curent (+14,7%).
În schimb, industria energetică a înregistrat o scădere de 12,4%.
Comenzile din industria prelucrătoare au crescut cu 3% în primele patru luni ale anului
În plus, INS arată că comenzile noi din industria prelucrătoare au înregistrat o creștere nominală de 3% în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023, pe total – piața internă și piața externă.
Astfel, „comenzile noi din industria prelucrătoare, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, în perioada 1.I-30.IV.2024, comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2023, cu 3%, datorită creşterii înregistrate în industria bunurilor de capital (+7,9%)”.
Industria bunurilor de uz curent a înregistrat o scădere de 4,6%, industria bunurilor intermediare a înregistrat o scădere de 3,3%, iar industria bunurilor de folosință îndelungată a înregistrat o scădere de 1,6%.
Aprilie 2024 comparativ cu martie 2024
În aprilie 2024, comenzile noi din industria prelucrătoare au înregistrat o scădere nominală de 3,6% față de luna precedentă, din cauza declinurilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (-8,8%), industria bunurilor de folosință îndelungată (-7,2%) și în industria bunurilor de capital (-5,1%).
În schimb, industria bunurilor intermediare a înregistrat o creștere de 1%.
Aprilie 2024 față de aprilie 2023
În luna aprilie 2024, comenzile noi din industria prelucrătoare au înregistrat o creștere nominală de 8,5% față de aceeași lună din anul precedent, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+9,9%), industria bunurilor de capital (+9,6%) și în industria bunurilor de folosință îndelungată (+2,5%).
În schimb, industria bunurilor de uz curent a înregistrat o scădere de 3,1%.
Sursa: www.capital.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetU2 va cânta la pauza meciului Packers cu Rams, în ajunul Thanksgiving, pe Netflix
LylaCum îți adaptezi îngrijirea pielii când folosești contraceptive sau te pregătești să le întrerupi
Revista IoanaOsteoporoza provoacă zilnic 282 de fracturi în România. Cine poate face gratuit testul pentru oase
News24Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Dolce SportIga Swiatek oprește sezonul pentru recuperare și iese din cursa pentru Turneul Campioanelor
GetPonyMercedes-Benz a lovit lateral un CLA electric la 56 km/h într-un test cu două mașini în mișcare
