Pericolul tot mai mare pe care „gunoiul spațial” îl prezintă asupra întregii rețele de sateliți de comunicații ai planetei

De la debutul erei spațiale în 1957, orbita terestră a devenit,  cea mai mare groapă de gunoi a umanităţii, odată cu lansarea primului satelit de către sovietici (Sputnik), omenirea a plasat pe orbita terestră un total de 12.170 de sateliți.

În acest moment, deasupra noastră gravitează 7.630 de sateliți, dintre care 2.930 sunt scoși din uz și deveniți, astfel, simple „gunoaie spațiale”. Un astfel de „gunoi” – Țelina D – a devenit vedeta acestor zile, după ce a fost luat la țintă de către ruși, în cadrul controversatei testări a unei arme antisatelit, eveniment care a produs un scandal internaţional în toată regula și care a generat, în plus, peste 1.500 de fragmente spațiale noi-nouțe.

Scandalul readuce în atenție pericolul tot mai mare pe care „gunoiul spațial” îl prezintă asupra întregii rețele de sateliți de comunicații ai planetei.

Astăzi, pe lângă miile de sateliți, în jurul Pământului orbitează alte câteva sute de milioane de obiecte, cu dimensiuni care pot varia de la 1 milimetru la 10 centrimetri și cunoscute generic sub denumirile de „gunoaie” ori „deșeuri spațiale”. Masa totală a acestor fragmente este de peste 9. 600 de tone – echivalentul a 240 de tiruri încărcate cu marfă.

În viziunea sa, „Avem o problemă de trafic: sunt o grămadă de obiecte care se învârt în jurul Pământului: sateliți, trepte de la rachete, mănuși și tot felul de fragmente. Acestea se învârt pe mai multe orbite și în mai multe direcții”, a declarat pentru digi24.ro, Flaviu Răducanu, director pentru Știință, Tehnologie și Explorare Spațială în cadrul Agenției Spațiale Române și vicepreședinte în ESA Board for Human Spaceflight and Robotic Space Exploration.

Însă aproximativ 36.500 de astfel de fragmente sunt mai mari de 10 centrimetri, în vreme ce 29.600 sunt în acest moment monitorizate de rețelele de supraveghere ale diverselor agenții spațiale.

Sateliții activi de pe orbita terestră sunt considerați „infrastructură critică”

În contextul deplasărilor, „Aceste obiecte merg cu 7-7,5 km/secundă. Dacă mai vin și din direcții opuse, avem o viteză rezultantă de 15 km/secundă (în jur de 54.000 de kilometri pe oră): e mai mult decât orice ne putem imagina. Energia cinetică e uriașă”, a arătat Răducanu.

În viziunea NASA, un astfel de fragment, de dimensiunea unei mingi de tenis, e suficient de mare pentru a distruge complet un satelit, în cazul în care cele două obiecte s-ar ciocni unul de altul.  Un fragment de dimensiunea unei mărgele poate avaria serios o navetă spațială, în vreme ce un fragment de dimensiunea unui bob de sare poate perfora un costum spațial.

„Problema noastră este că avem sateliți cu treabă acolo, sus, unele activități fiind vitale: GPS, previziuni meteo, comunicații”, a precizat specialistul agenției spațiale române.

Din punct de vedere al comparaţiilor, tot ce se află în acest moment pe orbita terestră este „infrastructură critică”, similară infrastructurilor critice terestre, de tipul rețelelor energetice sau de electricitate. Vicepreședintele ESA a explicat că sateliții activi sunt prevăzuți cu sisteme de propulsie pentru a putea manevra atunci când „în calea” lor există riscul să întâlnească unul din zecile de mii de astfel de deșeuri monitorizate de pe Pământ.

„Până acum, astfel de manevre erau din an în Paște. Acum sunt câteva pe săptămână. Este un întreg balet, ce se întâmplă acolo”, a spus Flaviu Răducanu.

Iar cu cât cantitatea de deșeuri spațiale continuă să crească, cu atât mai dificilă devine exploatarea rețelei de sateliți.

„Principiul dominoului” și „sindromul Kessler”: Cum poate distrugerea unui satelit să provoace o reacție în lanț care să ducă la o catastrofă

Recentul test antisatelit,recunoscut în cele din urmă de Rusia, nu face decât să complice și mai mult această problemă.

Rușii au respins din start acuzațiile legate de faptul că fragmentele rezultate în urma distrugerii satelitului „Țelina D”, dezafectat și aflat pe orbită din 1982, i-a pus în pericol pe membrii echipajului Stației Spațiale Internaționale (SSI). Cu toate acestea, specialiștii de la LeoLabs au arătat că fragmentele au orbitat la altitudini situate între 440 și 520 de kilometri înălțime.Staţia spaţială orbitează la altitudini care variază între 370 şi 460 de Kilometri.

În acest sens, astronauților (americani, japonez și german) și cosmonauților ruși de la bordul SSI li s-a solicitat închiderea sasurilor de la majoritatea modulelelor stației, cu excepția celor care asigură legătura între zona americană și cea rusă a stației.

Ca o măsură suplimentară de precauție, membrii echipajului s-au adăpostit în naveta spațială aflată la bordul ISS cu prilejul celei de-a doua și a treia treceri prin „norul de deșeuri” provenite de la fostul satelit rusesc, până când specialiștii în deșeuri spațiale și balistică ai NASA au stabilit că pericolul a trecut.

În contextul dat, oamenii de știință avertizează de zeci de ani asupra pericolului pe care gunoiul spațial îl prezintă pentru misiunile spațiale.

Încă din anul 1978, cercetătorul NASA Donald Kessler a avertizat asupra pericolului unei astfel de ciocniri în spațiu. Cunoscută în prezent sub denumirea „sindromul Kessler”, teoria susține că orbita terestră va ajunge, într-o bună zi, mult prea aglomerată și „poluată” atât de sateliți, cât și de așa-numitele „gunoaie spațiale”.

Astfel, o simplă ciocnire a unui fragment spațial cu un satelit ar putea declanșa o reacție în lanț cu efecte catastrofale asupra vieții pe Pământ: ciocnirea s-ar produce la viteze de zeci de mii de kilometri pe oră și ar genera sute sau mii de alte fragmente care vor continua să se deplaseze la viteze similare. Aceste fragmente ar putea, la rândul lor, să lovească alți sateliți sau obiecte și tot așa, până când orbita joasă terestră ar deveni suprasaturată de un număr incontrolabil de proiectile care să facă inoperabili toți sateliții de la respectiva altitudine.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata