Peste 965 de milioane lei au fost alocați pentru reducerea abandonului școlar din ţara noastră

Foto: opiniabuzău.ro
16

Sorin Câmpeanu, Ministrul Educației a anunțat că au fost semnate acorduri cu Inspectoratelor Școlare pentru reducerea abandonului școlar. În baza acestor acorduri, inspectoratele vor încheia contracte de finanțare în valoare totală de peste 965 milioane lei.

Concret, Ministrul Educaţiei a declarat că a avut discuţii cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare pe tema noii Legi a învăţământului şi despre cum aceasta ar trebui aplicată. Oficialul a precizat că au fost semnate acorduri cu Inspectoratele Şcolare care, la rândul lor, vor semna contracte de finanţare în această valoare pentru reducerea abandonului şcolar în cursul viitor.

Sorin Cîmpeanu, discuții cu şefii Inspectoratelor Şcolare

Întâlnirea ministrului Sorin Cîmpeanu cu şefii Inspectoratelor Şcolare a avut loc la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti.

În opinia sa, „Am dezbătut astăzi, la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, împreună cu inspectorii şcolari generali din toată ţara, proiectul Legii învăţământului preuniversitar. Este important să acţionăm într-o manieră adecvată pentru ca instituţiile din domeniu să fie pregătite pentru punerea în aplicare a noii legi şi a măsurilor din Proiectul ,,România Educată” şi să-şi concentreze demersurile asupra elevului ca subiect principal, contribuind astfel la reducerea abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurie a şcolii şi asigurând creşterea performanţei printr-un just echilibru între echitate şi performanţă. Apreciez nivelul şi profesionalismul dezbaterii cu inspectorii şcolari generali!”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.

Acorduri privind reducerea abandonului şcolar

Toate Inspectoratele Şcolare şi Ministerul Educaţiei au semnat acorduri pentru acestă reducere a abandonului şcolar.

În plus, „Tot astăzi au fost semnate şi acordurile de implementare între reprezentanţii ministerului, în calitate de coordonator de reformă/responsabil pentru Componenta C15 – Educaţie – PNRR şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, cu scopul de a implementa investiţiile specifice Schemei de Granturi din cadrul Programului Naţional de Reducerea Abandonului Şcolar (SG-PNRAS).

În baza celor 42 de acorduri semnate astăzi, inspectoratele şcolare judeţene vor încheia contracte de finanţare cu 1.415 unităţi de învăţământ ale căror proiecte au fost aprobate. Suma totală eligibilă pentru runda 1 PNRAS este în valoare de 965.360.925,30 lei”, a mai scris Cîmpeanu.

Investiții la unităţile de învăţământ gimnazial de stat

În contextul totalului cheltuielilor, sunt eligibile:

-Cheltuieli pentru servicii (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli de natură salarială (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli pentru evenimente şi deplasări (maximum 15% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli de formare a cadrelor didactice (maximum 5% din valoarea totală a grantului);

-Echipamente şi software (minim 20% – maxim 25% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli mici lucrări de amenajare şi mobilier (maximum 10% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli pentru alte bunuri şi servicii, inclusiv/mai ales asigurarea unei mese (maximum 35% din valoarea totală a grantului);

-Cheltuieli cu subvenţii, ajutoare, premii (maximum 10% din valoarea totală a grantului).

În precizările sale, „Reducerea abandonului şcolar este o prioritate pentru Ministerul Educaţiei. Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) – iniţiat de Ministerul Educaţiei – face parte din cadrul Proiectului Naţional de Reformă „România Educată”, cu finanţare PNRR.

Investiţiile vor ajuta unităţile de învăţământ gimnazial de stat, cu risc ridicat şi mediu de abandon şi părăsire timpurie a şcolii, pornind de la premisa că abandonul şcolar este un fenomen complex, declanşat de un cumul de cauze asociate unor factori de risc diferiţi ce trebuie abordaţi într-o manieră integrată: personali, şcolari, sociali, economici şi culturali. Respectăm şi asigurăm dreptul fiecărui elev la şanse egale de acces şi de progres în educaţie, dar şi de finalizare a studiilor.

PNRAS sprijină dreptul elevilor din zonele dezavantajate la educaţie, pentru că sistemul trebuie să fie centrat pe cel care învaţă şi să se adapteze la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să îşi atingă maximumul de potenţial”, a mai scris ministrul Sorin Cîmpeanu.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata