Organizațiile de mediu cer ferm Executivului comunitar retragerea deciziei de a eticheta drept „verzi” gazul şi energia nucleară

33

Comisia Europeană riscă să ajungă în fața Curții Europene de Justiţie (CEJ). Organizațiile de mediu cer ferm Executivului comunitar retragerea deciziei de a eticheta drept „verzi” gazul şi energia nucleară și luarea de măsuri în acest sens.

Astfel, Comisia Europeană a fost pusă la zid de către organizaţiile de mediu. Din datele unui comunicat publicat în cursul zilei de luni și citat de DPA, organizațiile cer măsuri juridice împotriva noilor reguli adoptate la nivel european.

Concret, este vorba despre regulile care etichetează viitoarele investiţii în centralele nucleare sau în infrastructura de gaz ca fiind prietenoase cu mediul.

În acest sens, printre organizațiile de mediu implicate în acest demers de numără și WWF, dar şi Greenpeace. Acesta au înaintat o moţiune prin care cere Comisiei Europene să revizuiască regulamentul şi în cele din urmă să îl retragă.

Organizațiile de mediu iau în calcul sesizarea CEJ

În acest sens, organizaţiile avertizează că în cazul în care Comisia Europeană nu va retrage legislația, activiştii de mediu intenţionează să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), mai arată DPA.

În avertizările lor, „Menționăm faptul că totul a început după ce Parlamentul European, dar și statele membre au adoptat o măsură care prevede ca începând cu luna ianuarie 2023, gazul şi energia nucleară să fie incluse într-o aşa-numită taxonomie, care defineşte zonele în care cetăţenii şi companiile pot investi bani pentru a combate schimbările climatice.

Deși măsura a fost aspru criticată, în condițiile în care  arderea gazului produce dioxid de carbon (CO2)  este dăunător pentru mediu şi că nu există o soluţie definitivă pentru depozitarea deşeurilor radioactive de la centralele nucleare, acest lucru nu a contat pentru Executivul comunitar, spun organizațiile de mediu.

Din punct de vedere legal, activiștii susțin că noua clasificare încalcă legislaţia UE privind clima şi contrazice obiectivele Acordului de la Paris asupra climei de a limita, dacă este posibil, încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Comisia Europeană, aspru criticată de organizațiile de mediu

În același timp, în comunicatul transmis luni, organizațiile de mediu mai susțin că preţurile la gaz sunt principala sursă a creşterii costului vieţii, iar promovarea energiei bazate pe gaz ar fi contrară obiectivelor UE privind energia curată.

De altfel, în ultima perioadă, politicile Comisiei Europene privind clima au tot fost criticate de mai multe organizații de mediu. Spre exemplu, la finalul săptămânii trecute, un alt grup de activişti a deschis un proces la CEJ prin care contestă clasificarea de „prietenoase cu mediul” acordată unor proiecte de bioenergie şi de silvicultură, susţinând că o astfel de etichetare ar alimenta defrişările.

În același timp, tot săptămâna trecută, unele organizaţii nonguvernamentale s-au retras dintr-o platformă consultativă care a lucrat la noua clasificare împreună cu Comisia Europeană.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro