Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri 5 august, trecerea în rezervă a generalului de brigadă cu o stea Costin Nedelea

50

Administrația Prezidențială informează că președintele a luat o decizie de a semna decretul în ziua de vineri, 5 august, de altfel decizia intră în vigoare din 8 august.

Klaus Iohannis a semnat decretul

Concret, președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 5 august, trecerea în rezervă a generalului de brigadă cu o stea Costin Nedelea din cadrul Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

astfel, „Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 5 august 2022, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Nedelea Costin din Serviciul de Protecție și Pază – la data de 8 august 2022”, a transmis Administrația Prezidențială.

Costin Nedelea este unul dintre cei mai vechi șefi din SPP

În prezent, Costin Nedelea este unul dintre cei mai vechi șefi din SPP.

Din punct de vedere al legii, Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Decrete semnate anterior de președinte

În altă ordine de idei, amintim că președintele României a semnat următoarele decrete în ziua de miercuri, 3 august:

  • Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Iacob Adrian din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Târgu-Mureş a doamnei Georgeta Oltean – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Bacău a domnului Sergiu Lupaşcu – pensionare.

Klaus Iohannis a semnat un alt decret pentru eliberare din funcție

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a semnat luna trecută și decretul pentru eliberarea din funcția de procuror a lui Constantin Claudiu Dumitrescu, procuror șef al Serviciului de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției de combatere a corupției a DNA.

  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Mihaela Gulii – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Constantin Claudiu Dumitrescu, procuror șef al Serviciului de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției de combatere a corupției a Direcției Naționale Anticorupție – pensionare, la data de 1 august 2022.
Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata